Marți, 28 octombrie, în sala Virgil Madgearu a Academiei de Studii Economice din București, a avut loc prezentarea datelor ultimului Barometru al Securității Energetice realizat de INSCOP Research, în perioada 29 septembrie – 7 octombrie 2025, la comanda Strategic Thinking Group.
Barometrul de securitate energetică, ajuns la a cincea ediție, este un instrument ce își propune să măsoare percepții, atitudini și viziuni legate de politica energetică, analizate în tabloul mai amplu al relațiilor internaționale și al presiunilor economico -sociale interne.
46.1% dintre români își exprimă acordul cu afirmația: „Războiul declanșat de Rusia în Ucraina reprezintă principala cauză a crizei energetice din Europa” (față de 51.5% în noiembrie 2022), în timp ce 46.2% își exprimă dezacordul (față de 45.7% în noiembrie 2022), iar 7.7% nu știu sau nu răspund.
Sunt de acord cu afirmația dată mai ales: votanții USR, femeile, persoanele peste 60 de ani. Își exprimă dezacordul în special: votanții AUR, bărbații, persoanele cu educație primară, cei cu vârsta între 30 și 59 de ani.
63.2% din cei intervievați cred că „Prin exploatarea resurselor de gaz natural din Marea Neagră, România nu va mai fi dependentă de importurile din Rusia” (față de 66.9% în mai 2022), iar 28.9% că „Gazul care va fi extras din Marea Neagra va fi vândut în Occident, nu va rămâne în România” (față de 26.7% în mai 2022). Ponderea non-răspunsurilor este de 8%.
Sunt de acord cu afirmația „Prin exploatarea resurselor de gaz natural din Marea Neagră, România nu va mai fi dependentă de importurile din Rusia” mai ales: votanții PNL și PSD, persoanele peste 60 de ani, angajații la stat. Își exprimă acordul cu afirmația „Gazul care va fi extras din Marea Neagra va fi vândut în Occident, nu va rămâne în România” în special: votanții AUR, locuitorii din București, cei cu studii superioare, angajații la privat
18.2% dintre români cred că exploatarea gazelor din Marea Neagră prin Neptun Deep va aduce beneficii economice României în foarte mare măsură, 33.6% în destul de mare măsură, 15.3% în destul de mică măsură, iar 25.3% în foarte mică măsură sau deloc. Ponderea non-răspunsurilor este de 7.5%.
Cred că exploatarea gazelor din Marea Neagră prin Neptun Deep va aduce beneficii economice României în foarte mare și destul de mare măsură mai ales: votanții PSD, PNL și USR, femeile, persoanele peste 60 de ani, cele cu educație superioară, cei cu un venit mai ridicat, locuitorii din București, angajații la stat. Sunt de părere că exploatarea gazelor offshore va aduce beneficii economice României în mică/ foarte mică măsură sau deloc mai ales: votanții AUR, persoanele cu vârsta între 30 și 44 de ani, cei cu un venit redus.
Întrebați care cred că va fi principalul câștig economic pe care România îl va obține în urma exploatării gazele naturale din Marea Neagră prin proiectul Neptun Deep, 39.5% dintre respondenți aleg crearea de locuri de munca, 27.3% creșterea veniturilor la bugetul de stat (taxe, impozite), 13.2% stimularea investițiilor, iar 7.6% dezvoltarea rețelelor de transport al gazelor. 1.1% menționează alt beneficiu, pe când 5% cred că nu va aduce niciun beneficiu. 5.5% nu știu / nu pot aprecia, iar 0.8% nu răspund.
Sunt de părere că principalul câștig va fi crearea de locuri de muncă mai ales: votanții PSD și PNL, femeile, persoanele cu educație primară, locuitorii din rural, cei cu un venit mai redus. Cred că principalul câștig economic va fi creșterea veniturilor la bugetul de stat (taxe, impozite) în special: votanții USR, persoanele sub 30 de ani, locuitorii din București. Votanții PSD, locuitorii din urban, persoanele cu educație superioară cred într-o proporție mai mare decât restul populației că principalul câștig economic va fi stimularea investițiilor. În special votanții USR cred că dezvoltarea rețelelor de transport al gazelor va fi principalul câștig economic.
În condițiile în care UE vrea să implementeze un mecanism de întrajutorare cu gaze naturale între statele membre în cazul unei urgențe/crize, 78.6% dintre români spun că ar fi de acord ca România să importe gaze naturale dacă va avea nevoie (față de 59.6% în noiembrie 2022). 18.6% se opun unei astfel de idei (față de 38.7% în noiembrie 2022), iar 2.9% nu știu sau nu răspund.
Sunt de acord cu acest mecanism de întrajutorare mai ales: votanții USR și PNL, persoanele cu educație superioară, cei cu un venit mai ridicat. Sunt împotriva acestui mecanism de întrajutorare în special: votanții AUR, bărbații, cei cu un venit mai redus, cei cu educație medie.
77.7% dintre respondenți sunt de acord cu acest mecanism si in cazul în care România ar trebui sa ajute cu gaze naturale alte tari membre in situatii de urgenta, pe când 20.5% nu sunt de acord. 1.8% nu știu sau nu răspund.
Sunt de acord cu acest mecanism de întrajutorare și în cazul în care România ar trebui să ajute cu gaze naturale alte țări membre în situații de urgență mai ales: votanții PNL și USR, persoanele sub 45 de ani, cei cu educație superioară, cei cu un venit mai ridicat. Sunt împotriva acestui mecanism în special: votanții AUR, persoanele peste 60 de ani, cei cu un venit redus.
60.3% dintre români sunt de acord ca, începând cu 2027, Republicii Moldova să îi fie furnizate, contra cost, o parte din gazele extrase din Marea Neagră. 35.4% sunt împotriva, iar 4.3% nu știu sau nu răspund.
Sunt de acord ca o parte din gazele extrase din Marea Neagră să fie furnizate Republicii Moldova mai ales: votanții PSD, PNL și USR, persoanele cu educație superioară, locuitorii din București și din urbanul mare, cei cu un venit mai ridicat. Sunt împotriva unui astfel de scenariu în special: votanții AUR, cei cu educație primară sau medie, cei cu un venit redus, locuitorii din urbanul mic sau din rural, angajații al stat.
53.4% dintre cei chestionați sunt de acord ca România să ajute Ucraina cu energie în caz de criză/urgență, în contextul atacurilor din partea Rusiei, când Ucraina are frecvent probleme cu alimentarea cu energie (gaze și electricitate). 43.1% sunt împotrivă, iar 3.5% nu știu sau nu răspund.
Sunt de acord cu ajutorarea Ucrainei cu energie în caz de urgență mai ales: votanții PSD, PNL și USR, persoanele, tinerii sub 30 de ani, cei cu educație superioară, cei cu un venit mai ridicat, locuitorii din București și din urbanul mare. Nu sunt de acord în special: votanții AUR, persoanele cu educație medie, cei cu un venit redus.
Întrebați care este principala cauză pentru majorarea prețurilor la energie electrică, 42.8% dintre români indică deciziile greșite luate de autoritățile din România, 27.3% dorința companiilor din România de a obține profituri mai mari, 11.1% inflația generală, 6.7% evoluția prețurilor de pe plan internațional, 6.1% nivelul taxelor/redevențelor , iar 0.8% condițiile meteo (vânt mai slab, precipitații mai puține). Ponderea non-răspunsurilor este de 5.2%.
Indică deciziile greșite luate de autoritățile din România ca principală cauză a majorării prețurilor la energie electrică mai ales: votanții AUR, persoanele peste 45 de ani, cei cu un venit mai redus, angajații. Cred că dorința companiilor din România de a obține profituri mai mari este principala cauză pentru majorarea prețurilor la energie electrică în special: votanții PSD și PNL, persoanele peste 45 de ani, locuitorii din București, angajații la stat. Tinerii sub 30 de ani cred într-o proporție mai mare ca restul populației că inflația generală a cauzat majorarea prețurilor la energie electrică.
. Plafonarea facturilor la energie
23.2% dintre respondenți sunt de părere că măsura de plafonare a facturilor la energie pentru populație adoptată până acum de guvern pentru a reduce impactul scumpirii energiei a fost total ineficientă (față de 23.8% în noiembrie 2022). 21% cred că a fost destul de ineficientă (față de 29.7% în noiembrie 2022), 32.1% destul de eficientă (față de 35.8% în noiembrie 2022), iar 17.4% total eficientă (față de 7.3% în noiembrie 2022). 6.3% nu știu sau nu răspund.
Consideră că măsura de plafonare a facturilor a fost ineficientă în special: votanții AUR, tinerii sub 30 de ani, locuitorii din București și din urbanul mic, cei cu un venit mai redus. Sunt de părere că măsura de plafonare a fost eficientă mai ales: votanții PSD, PNL și USR, persoanele cu educație superioară, cei cu un venit mai ridicat.
. Sprijinul pentru industrie
26.2% dintre cei chestionați consideră că masurile de sprijin pentru industria romaneasca sunt total ineficiente (față de 33.3% în noiembrie 2022). 29.3% sunt de părere că sunt destul de ineficiente (față de 34.9% în noiembrie 2022), 25.3% destul de eficiente (față de 20.8% în noiembrie 2022), iar 9.6% total eficiente (față de 4.3% în noiembrie 2022). Ponderea non-răspunsurilor este de 9.6%.
Cred că măsurile de sprijin pentru industria românească sunt ineficiente mai ales: votanții AUR, bărbații, persoanele peste 60 de ani, cei cu educație superioară, angajații la stat. Sunt de părere că măsurile de sprijin pentru industria românească sunt eficiente în special: votanții PNL, persoanele sub 45 de ani, cei cu un venit mai ridicat.
16.4% dintre participanții la sondaj sunt total de acord cu decizia luată de guvern ca începând cu 1 iulie 2025 să renunțe la plafonarea prețurilor la energie electrică. 15.9% sunt oarecum de acord, 11.3% oarecum dezacord, iar 53.1% total dezacord. 3.2% nu știu sau nu răspund.
Sunt de acord cu această decizie mai ales: votanții USR și locuitorii din București. Sunt împotriva acestei decizii în special: votanții AUR, persoanele peste 45 de ani, respondenții cu educație primară și cei care locuiesc în rural, respectiv persoanele cu venituri foarte reduse, care declară că nu le ajung nici pentru strictul necesar
Întrebați cine ar trebui să beneficieze de prețuri mai mici la energie, subvenționate din banii publici, 50,5% dintre români îi aleg doar pe cei cu venituri mici, iar 24,8% și pe cei cu venituri mici și cei cu venituri mari. 22,8% consideră că prețurile la energie NU trebuie subvenționate din bani publici pentru nicio categorie. Ponderea non-răspunsurilor este de 1,8%.
Consideră că doar cei cu venituri mici ar trebui să beneficieze de prețuri mai mici la energie mai ales: votanții PNL și cei ai USR, persoanele peste 60 de ani, locuitorii din urbanul mic și angajații la stat.
Persoanele cu venituri despre care declară că nu le ajung nici pentru strictul necesar și persoanele cu educație primară cred într-o proporție mai mare decât restul populației că și cei cu venituri mici și cei cu venituri mari ar trebui să beneficieze de prețuri subvenționate la energie. Sunt de părere că prețurile la energie NU trebuie subvenționate din bani publici pentru nicio categorie în special: locuitorii din București și persoanele cu venituri foarte ridicate.
. Consumatori vulnerabili – venituri mici
Afirmația „Sunt un consumator vulnerabil de energie deoarece am dificultăți în achitarea facturilor la energie electrică / termică / de gaze” întrunește acordul a 42,2% dintre cei intervievați (față de 21.5% în iunie 2020). 56,5% sunt în dezacord (față de 78.4% în iunie 2020), iar 1,4% nu știu sau nu răspund.
Sunt de acord cu această afirmație mai ales: votanții AUR, persoanele cu studii primare și respondenții cu venituri foarte mici, care nu le ajung nici pentru strictul necesar. Își exprimă dezacordul cu această afirmație în special: votantii USR, persoanele cu studii superioare si persoanele cu venituri ridicate si foarte ridicate.
. Consumatori vulnerabili – informații insuficiente
49,6% din totalul participanților la sondaj sunt de acord cu afirmația „Sunt un consumator vulnerabil de energie deoarece nu am informații și cunoștințe suficiente despre modul în care funcționează piața de energie electrică / termică / de gaze” (față de 61.1% în iunie 2020). 47,5% sunt în dezacord (față de 37.6% în iunie 2020), iar 3% nu știu sau nu răspund (față de 1.3% în iunie 2020).
Sunt de acord cu această afirmație mai ales: votanții PSD, persoanele până în 35 de ani și respondenții cu studii primare. Își exprimă dezacordul cu această afirmație în special: votanții USR, persoanele cu studii superioare și persoanele cu venituri foarte ridicate.
. Subvenție lunară vs. Ajutor pentru eficientizarea consumului
40% dintre cei chestionați sunt mai degrabă de acord cu afirmația: „Prefer subvenția lunară de la stat pentru acoperirea costurilor cu energia (plafonare, compensare, ajutor de încălzire)” (față de 35.5% în noiembrie 2022). 52,7% își exprima acordul cu afirmația: „Prefer un ajutor de la stat pentru scăderea consumului și creșterea eficienței energetice a locuinței (bani pentru panouri fotovoltaice, pentru izolarea termică)” (față de 60.8% în noiembrie 2022). Ponderea non-răspunsurilor este de 7,2% (față de 3.7% în noiembrie 2022).
Sunt de acord cu această afirmație mai ales: respondenții cu studii primare și persoanele cu venituri foarte mici și mici. Își exprimă dezacordul cu această afirmație în special: votanții USR, persoanele cu studii superioare și persoanele cu venituri ridicate, care reușesc sa-si cumpere si unele bunuri mai scumpe, dar cu restrângeri în alte domenii.
53,3% dintre respondenți cred că lipsa banilor la bugetul de stat pentru menținerii plafonării este principalul motiv pentru care Guvernul a luat decizia de a renunța la plafonarea prețurilor la energie electrică. 27,4% consideră că presiunile din partea UE reprezintă motivul principal, iar 12,7% presiunile din partea companiilor de energie. 2,1% sunt de părere că altul este motivul, iar 4,4% nu știu sau nu răspund.
Cred că lipsa banilor la bugetul de stat pentru menținerii plafonării este principalul motiv mai ales: votanții USR, persoanele cu studii superioare și persoanele cu venituri ridicate și foarte ridicate, respectiv angajații la stat. Sunt de părere că presiunile din partea UE reprezintă motivul principal în special: votanții AUR și persoanele cu vârsta între 45 și 60 de ani. Votanții PSD și PNL consideră într-o proporție mai mare ca restul populației că presiunile din partea companiilor de energie reprezintă principalul motiv.
54,2% dintre cei intervievați sunt de părere că decizia Guvernului de a crește taxele și accizele reprezintă principala cauză a cresterii preturilor la carburanti (benzină, motorină) în România. 20,3% indică deciziile companiilor din Romania de a creste artificial preturile la pompa, iar 18,9% evoluțiile prețurilor de pe plan internațional. 6,6% nu știu sau nu răspund.
Consideră că decizia Guvernului de a crește taxele și accizele este principala cauză a creșterii prețurilor la carburanți mai ales: votanții AUR, persoanele cu vârsta între 30 și 45 de ani și locuitorii din urbanul mare. Votanții PSD și persoanele cu vârsta peste 60 de ani cred într-o proporție mai mare ca restul populației că deciziile companiilor din România de a crește artificial prețurile la pompă reprezintă principala cauză. Sunt de părere că evoluțiile prețurilor de pe plan internațional reprezintă principala cauză a creșterii prețurilor la carburanți în special: votanții USR, PNL și persoanele cu venituri ridicate și foarte ridicate.
49,4% dintre cei chestionați iau in considerare posibilitatea de a-si schimba actualul furnizor de gaze naturale daca vor primi o oferta mai buna din partea altui furnizor (față de 38% în iunie 2020 și 17.4% în mai 2021), în timp ce 27,8% resping aceasta posibilitate (față de 27.9% în iunie 2020, și 27.6% în mai 2021). 21,6% declara ca nu sunt conectati la retea (față de 30.8% în iunie 2020, și 48.9% în mai 2021). Nu știu sau nu răspund 1,3% (față de 3.3% în iunie 2020, și 5.6% în mai 2021).
Iau în considerare posibilitatea de a-și schimba actualul furnizor de gaze naturale în special: votanții PNL și cei ai USR, tinerii până în 30 de ani, persoanele cu studii superioare, locuitorii din București și persoanele cu venituri ridicate. Resping această posibilitate mai ales: persoanele peste 60 de ani, persoanele cu venituri foarte ridicate și locuitorii din urbanul mare. Votanții PSD și respondenții din rural declară că nu sunt conectați la rețea într-o proporție mai mare ca restul populației.
61,4% dintre români iau în considerare posibilitatea de a-și schimba actualul furnizor de energie electrică dacă vor primi o ofertă mai bună din partea altui furnizor (față de 52.6% în iunie 2020 și 40.2% în mai 2021), în timp ce 37,5% resping această posibilitate (față de 47% în iunie 2020, și 53.7% în mai 2021). 0,5% declară că nu sunt conectați la rețea (față de 0.4% în iunie 2020, și 1.2% în mai 2021). Nu știu sau nu răspund 0,6% (față de 0% în iunie 2020, și 5% în mai 2021).
Iau în considerare posibilitatea de a-și schimba actualul furnizor de energie electrică în special: votanții PNL și cei ai USR, tinerii până în 30 de ani, persoanele cu studii superioare, locuitorii din București și persoanele cu venituri ridicate. Resping această posibilitate mai ales: votanții PSD și persoanele peste 60 de ani.
55,9% din totalul participanților la sondaj sunt mai degrabă de acord cu afirmația: „Dacă ar avea controlul asupra companiilor din sectorul energetic (petrol, gaze, electricitate), statul ar oferi servicii mai bune pentru cetățeni” (față de 46.7% în mai 2021 și 61.3% în noiembrie 2022). 34,4% își exprimă acordul cu afirmația: „Companiile private din sectorul energetic (petrol, gaze, electricitate) oferă servicii mai bune pentru cetățeni” (față de 47% în mai 2021, și 29.7% în noiembrie 2022). Ponderea non-răspunsurilor este de 9,7% (față de 6.3% în mai 2021, și 9.8% în noiembrie 2022).
Sunt de acord cu afirmația „Dacă ar avea controlul asupra companiilor din sectorul energetic (petrol, gaze, electricitate), statul ar oferi servicii mai bune pentru cetățeni” mai ales: votanții PSD și persoanele peste 45 de ani, respectiv angajații la stat. Își exprimă acordul cu afirmația: „Companiile private din sectorul energetic (petrol, gaze, electricitate) oferă servicii mai bune pentru cetățeni” în special: votanții USR, persoanele până în 30 de ani, locuitorii din București și persoanele cu venituri foarte ridicate.
52,6% dintre români își exprima acordul cu afirmația „Privatizarea companiilor de stat din sectorul energetic a determinat o creștere a eficienței și eliminarea corupției din aceste companii” (față de 49.1% în mai 2021), în timp ce 41,9% sunt în dezacord (față de 42.9% în mai 2021). Ponderea non-răspunsurilor este de 5,5%.
Sunt de acord cu această afirmație mai ales: votanții PNL și cei ai USR, persoanele până în 30 de ani și respondenții cu venituri foarte ridicate. Își exprimă dezacordul față de afirmația dată în special: persoanele cu studii primare și respondenții cu venituri foarte reduse.
71,9% dintre respondenți sunt de acord cu afirmația „Statul trebuie să păstreze pachete minoritare în companiile listate la bursă din domeniul energiei”, pe când 22,8% sunt în dezacord. 5,2% nu știu sau nu răspund.
Sunt de acord cu această afirmație mai ales: votanții PSD, persoanele între 45 și 60 de ani, locuitorii din urbanul mic, persoanele cu venituri foarte ridicate și cei care sunt angajați la privat. Își exprimă dezacordul față de afirmația dată în special: votanții AUR și respondenții până în 29 de ani.
Dezvoltarea energiei verzi
13.6% dintre cei chestionați cred ca dezvoltarea productiei de energie din surse verzi poate fi o solutie pentru a creste independenta energetica a UE în foarte mică măsură (față de 15.5% în noiembrie 2022), 20.3% în destul de mică măsură (față de 28.5% în noiembrie 2022), 31.2% în destul de mare măsură (față de 32.7% în noiembrie 2022), iar 27.1% în foarte mare măsură (față de 20.3% în noiembrie 2022). Ponderea non-răspunsurilor este de 7.8%.
Cred în mică măsură că dezvoltarea producției de energie din surse verzi poate fi o soluție pentru a crește independența energetică a UE mai ales: votanții AUR, persoanele cu educație primară, locuitorii din urbanul mic sau rural, cei cu un venit redus.
Votanții PNL și USR, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu studii superioare, locuitorii din București și din urbanul mare, cei cu venit mai ridicat, angajații la privat cred cel mai mult că dezvoltarea producției de energie din surse verzi poate fi o soluție pentru a crește independența energetică a UE.
Importanța reducerii poluării
Pentru 37,9% dintre participanții la sondaj este foarte important (față de 70% în iunie 2020) ca România să reducă poluarea generată de arderea combustibililor (cărbune, carburanți, lemne). Pentru 31,4% este important (față de 22.8% în iunie 2020), pentru 13,3% puțin important (față de 3.4% în iunie 2020), iar pentru 15,7% foarte puțin important (față de 2.3% în iunie 2020). 1,8% nu știu sau nu răspund.
Cred că este foarte important și important ca România să reducă poluarea generată de arderea combustibililor mai ales: votanții PSD, PNL și USR, femeile, tinerii până în 30 de ani, locuitorii Bucureștiului și persoanele cu venituri foarte ridicate. Sunt de părere că acest obiectiv este puțin sau foarte puțin important în special: votanții AUR și respondenții cu vârsta între 45 și 60 de ani.
54,3% dintre români sunt de părere că este foarte important ca România să dezvolte sectorul energiei regenerabile (panouri solare, energie eoliană/mori de vânt). 28% consideră că este important, 7,9% puțin important, iar 1,5% foarte puțin important. 2,5% nu știu sau nu răspund.
Cred că este foarte important și important ca România să dezvolte sectorul energiei regenerabile mai ales: votanții PNL, femeile, persoanele cu educație medie și cei cu venituri medii. Consideră că acest obiectiv este puțin sau foarte puțin important în special: votanții AUR și cei cu venituri foarte reduse.
Importanță utilizare gaz natural
Întrebați cât de important este ca România sa utilizeze gazul natural de la Marea Neagra pentru extinderea alimentarii cu gaz a populatiei, 68,5% dintre cei chestionați consideră că este foarte important (față de 70.3% în iunie 2020), 24,5% important (față de 22.8% în iunie 2020), 3,9% puțin important (față de 3.1% în iunie 2020) și 2,1% foarte puțin important (față de 1.5% în iunie 2020). Ponderea non-răspunsurilor este de 1%.
Nu există variații semnificative în distribuția socio-demografică a celor care cred că este foarte important și important ca România să utilizeze gazul natural de la Marea Neagră pentru extinderea alimentării cu gaz a populației. Sunt de părere că acest obiectiv este puțin sau foarte puțin important în special tinerii până în 30 de ani
Surse de energie care ar trebui încurajate în România
Rugați să-și exprime opinia cu privire la sursele de energie care ar trebui încurajate cel mai mult în România, 49,4% dintre respondenți menționează energia produsă de panourile solare (fotovoltaice), 37,4% energia produsă de hidrocentrale, 33,1% energia eoliană (produsă de vânt), 17,9% energia nucleară, 10,6% energia produsa prin arderea carbunelui , 10,3% energia produsă prin arderea deșeurilor (biomasa), 9,1% energia produsa prin arderea gazului natural, și 7% energia geotermală. 4,1% dintre cei chestionați nu știu sau nu răspund.
Consideră că energia produsă de panourile solare ar trebui încurajată cel mai mult în România mai ales: votanții PNL și cei ai USR, tinerii până în 30 de ani și respondenții cu venituri ridicate. Votanții PNL, persoanele peste 60 de ani și respondenții cu studii superioare cred într-o proporție mai mare ca restul populației că energia produsă prin hidrocentrale ar trebui încurajată cel mai mult. Sunt de părere că energia eoliană ar trebui încurajată cel mai mult în special votanții USR, tinerii până în 30 de ani, respondenții cu venituri foarte ridicate.
65,1% dintre respondenți sunt de părere că Romania ar trebui sa-si dezvolte capacitatea de produce energie nucleara (față de 65.9% în mai 2021), pe când 24,3% consideră că nu ar trebui să se dezvolte această capacitate (față de 26.3% în mai 2021). 10,6% nu știu sau nu răspund.
Sunt de acord ca România să își dezvolte capacitatea de a produce energie nucleară mai ales: votanții USR, tinerii până în 30 de ani, persoanele cu studii superioare, locuitorii din București și respondenții cu studii ridicate și foarte ridicate. Sunt împotriva dezvoltării capacității de a produce energie nucleară în special: persoanele între 45 și 60 de ani și persoanele cu venituri foarte reduse.
Dacă ar avea suficienți bani, 30,9% dintre români ar alege să achiziționeze un automobil hibrid, 19,9% unul pe motorină, 18,6% electric, unul pe benzină 18,1%, 6,3% pe GPL, iar 3,7% nu știu. 2,5% nu răspund.
Votanții USR, persoanele cu venituri ridicate și respondenții cu studii superioare aleg într-o proporție mai mare ca restul populației achiziționarea unui autoturism hibrid. Ar alege să achiziționeze un automobil pe motorina mai ales: persoanele cu studii primare și respondenții cu venituri foarte reduse. Ar alege să achiziționeze un automobil electric în special: votanții PNL și persoanele cu vârsta între 30 și 45 de ani. Votanții AUR, persoanele între 45 și 60 de ani și respondenții cu venituri foarte reduse aleg într-o proporție mai mare ca restul populației achiziționarea unui automobil pe benzină.
Remus Ștefureac – director INSCOP Research: „Percepția asupra cauzelor crizei energetice s-a diversificat, iar războiul din Ucraina, deși rămâne principala explicație, nu mai este dominant — semn că opinia publică românească internalizează și alte cauze structural precum politicile europene sau disfuncționalități ale pieței interne. Gazele din Marea Neagră sunt percepute ca simbol al independenței energetice, dar o parte a populației, chiar dacă minoritară, este sceptică cu privier la destinația resurselor de gaz. Proiectul Neptun Deep generează optimism, românii cred în efectele economice și de securitate, însă percepția pozitivă este mai degrabă strategică (locuri de muncă, venituri, investiții), nu una imediat personală (facturi mai mici). Crește acceptarea solidarității energetice europene, semn al unei maturizări geopolitice: românii sunt tot mai dispuși să sprijine mecanismele comune de criză, cu condiția reciprocității și a unei gestiuni perceput
e ca echitabile. De asemenea, atitudinile față de sprijinirea Republicii Moldova și Ucrainei în domeniul energiei reflectă o combinație de raționalitate economică și empatie strategică, consolidând imaginea României ca actor regional responsabil, dar cu o societate care cere ca ajutorul să nu afecteze interesele interne.”
Metodologie: Sondajul de opinie la nivel național a fost realizat de INSCOP Research la comanda Strategic Thinking Group. Datele au fost culese în perioada 29 septembrie – 7 octombrie 2025. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu aleator, fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95 %, la un grad de încredere de 95%.


