Cabinetul de Securitate al Israelului a aprobat în noaptea de joi spre vineri un plan prezentat de către Benjamin Netanyahu în scopul „învingerii” Hamas şi „preluării contolului” asupra oraşului Gaza.
Hamas amenință cu omorârea ostaticilor israelieni
Hamas a denunțat „o nouă crimă împotriva umanităţii pe care armata de ocupaţie vrea să o comită împotriva oraşului şi celor peste un milion de locuitori ai săi”. „Această aventură criminală va costa scump şi nu va fi o călătorie uşoară” a soldaților israelieni, a transmis mișcarea islamistă palestiniană, amenințând totodată cu „sacrificarea” ostaticilor aflați în mâinile sale.
Din Germania – unul dintre cei mai loiali aliaţi ai Israelului, care a suspendat până la noi ordine exporturile de armament către Israel – şi până în China, care denunţă „acţiuni periculoase”, planul lui Netanyahu a fost condamnat masiv la nivel internaţional.
ONU solicită Israelului „să pună capăt ocupației”
ONU a cerut „oprirea imediată” a planului, apreciind că „este contrar hotărârii Curţii Internaționale de Justiţie (CIJ), potrivit căreia Israelul trebuie să pună capăt ocupaţiei, să realizeze soluţia două state convenită şi dreptul palestinienilor la autodeterminare”.
Recomandări
Modificările pentru pensiile private urmăresc doar interesele industriei, spune directorul AURSF. Este o măsură ilegală și neconstituțională, acuză un liberal
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen i-a cerut lui Netanyahu „să revină” asupra planului. „Guvernul israelian trebuie să revină asupra deciziei sale de a-şi prelungi operaţiunea militară în (Fâşia) Gaza. Un armistiţiu este necesar imediat”, a scris von der Leyen pe contul său de X.
Keir Starmer denunță o eroare
Cancelarul german Friedrich Merz, un susţinător loial al Israelului, a anunţat suspendarea exporturilor de arme pe care armata israeliană le-ar putea folosi în războiul din Fâşia Gaza.
„Decizia Guvernului israelian de a-şi intensifica ofensiva în Gaza este o greşeală, iar noi îi cerem să o reconsidere imediat. Această acţiune nu va contribui cu nimic la sfârşitul conflictului şi nici la obţinerea eliberării ostaticilor. Ea nu va face decât să crească şi mai mult masacrele”, a reacționat premierul britanic Keir Starmer.
Belgia a convocat-o pe ambasadoarea Israelului
„Condamnăm ferm decizia Guvernului israelian de a intensifica ocupaţia în Gaza”, a declarat ministrul spaniol de externe Manuel Albares, apreciind că acest plan „nu va provoca decât mai multă distrugere şi suferinţă”.
„O încetare permanentă a focului, intrarea masivă şi imediată de ajutor umanitar şi eliberarea tuturor ostaticilor sunt urgente. Pacea definitivă în regiune nu va fi atinsă decât stabilind soluţia două state, care să includă o Palestină (…) viabilă”, a insistat şeful diplomaţiei spaniole.
Recomandări
Alexis Anton, membră Mensa, lansează o platformă pentru pregătirea admiterii la Medicină: „Susține nevoile elevilor nedespărțiți de telefoane”
Belgia a convocat-o pe ambasadoarea Israelului. „Obiectivul este să ne exprimăm în mod clar dezaprobarea totală faţă de această decizie”, a precizat ministrul de externe Maxime Prévot.
Ministerul saudit de Externe a denunțat de asemenea planul lui Netanyahu şi a lansat acuzații de provocare a „foametei” şi „epurări etnice” în teritoriul palestinian.
Turcia cere comunității internaționale să-l împiedice pe Netanyahu
Turcia a cerut „comunităţii internaţionale să-şi asume responsabilităţile în vederea împiedicării punerii în aplicare” a planului, care „vizează deplasarea forţată a palestinienilor de pe propriul lor pământ şi să facă Gaza de nelocuit”.
Israelul „să-şi înceteze imediat acţiunile periculoase”. „Gaza aparţine poporului palestinian şi face parte integrantă din teritoriul palestinian”, a spus un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.
Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei şi-a exprimat „regretul categoric” faţă de planul israelian, care „subminează soluţia două state şi drepturile poporului palestinian”, într-o convorbire la telefon cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO