Un grup infracțional organizat format din peste 30 de persoane, cu ramificații adânci în structuri ale poliției și altor instituții publice, a fost vizat miercuri de o amplă acțiune DIICOT și a polițiștilor de la Crimă Organizată, în județele Timiș și Arad.
Ancheta scoate la iveală un mecanism de contrabandă și spălare de bani bine organizat, sprijinit activ de funcționari publici, inclusiv polițiști activi și foști angajați ai IPJ Timiș.
Procurorii DIICOT Caraș-Severin au pus în aplicare 58 de mandate de percheziție domiciliară într-un dosar care vizează constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă, spălarea banilor și divulgarea de informații clasificate sau nepublice.
Altă acţiune DIICOT de azi: Un fals căpitan SRI a recrutat foști militari pentru „misiuni secrete” în toată țara
Bijuterii contrafăcute, bani negri și sprijin din interiorul poliției
Ancheta arată că rețeaua a fost creată în 2024 în județul Timiș, fiind condusă de un cetățean străin.
Gruparea era specializată în introducerea ilegală în România de bijuterii din metale prețioase, în principal din Turcia, dar și de alte produse contrafăcute – haine, parfumuri și încălțăminte – vândute „la negru”.
Mecanismul infracțional era bine pus la punct: mărfurile erau aduse prin evitarea controlului vamal, iar vânzările erau derulate prin firme controlate de grupare, fără evidențiere contabilă și fără plata taxelor către stat.
Pentru a ascunde proveniența banilor, suspecții simulau achiziții fictive, făceau creditări personale nejustificate și achiziționau imobile pe numele unor apropiați.
Cinci paliere și protecție „de sus”
Potrivit DIICOT, grupul infracțional avea o structură ierarhică piramidală, împărțită în cinci paliere:
- Liderii – coordonatori ai rețelei și ai firmelor implicate;
- Cercul apropiat – angajați loiali, implicați în operațiunile ilegale;
- Foști și actuali polițiști – care ofereau sprijin logistic și informațional;
- Funcționari de control economic – de la ANPC şi ANAF
- Lucrători bancari – care ar fi trebuit să monitorizeze tranzacțiile suspecte, dar nu le-au raportat.
Un rol cheie în protejarea rețelei l-au avut foști și actuali polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș. Aceștia furnizau periodic liderului grupării informații confidențiale despre controale, echipe de verificare sau anchete în curs. Informațiile erau transmise prin intermediul unor foști angajați ai IPJ, în baza relațiilor personale păstrate cu agenți activi.
Mită sub formă de aur și petreceri
Pentru a asigura protecția grupării, liderul a apelat la metode clasice de corupție:
- Bijuterii din aur oferite polițiștilor și altor funcționari pentru a „închide ochii”;
- Petreceri și evenimente de lux plătite de rețea, organizate în restaurante și cluburi, în beneficiul angajaților cu funcții de decizie.
Scopul era clar: obținerea unor soluții favorabile în anchete și asigurarea unei „umbrele” de protecție împotriva controalelor economice.
30 de mandate de aducere în derulare
La acest moment, sunt puse în aplicare peste 30 de mandate de aducere. Suspecții urmează să fie audiați la sediul DIICOT Caraș-Severin.
Operațiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor de la Crimă Organizată din mai multe județe, al jandarmilor și al altor structuri MAI.