„Am ajuns director într-o școală cu toaletă-n curte, cu clase în care toamna ploua, iar iarna înghețai de frig”
Mariana Stan a intrat în învățământ acum 45 de ani, iar din acel moment întreaga ei viață a gravitat doar jurul copiilor. „Am predat, o vreme, Limba română la școala din Sălcioara, județul Ialomița, apoi la Sărulești și la Lehliu Gară, în Călărași. De acolo, m-am transferat la școala din Dor Mărunt, pe post de învățătoare, iar după șase ani am ajuns directoarea acestei unități. Nu știam la ce mă înham, nu știam ce mă așteaptă: un drum greu, anevoios, cu multe piedici și hopuri, dar care, la final, mi-a oferit cea mai mare satisfacție a carierei”, ne-a mărturisit câștigătoarea trofeului Directorul Anului 2025.
Astăzi, Școala Gimnazială din Dor Mărunt a devenit hub educațional. Foto: Mariana Stan
Directoarea a preluat în anul 2014 o şcoală cu şase structuri arondate şi o mulţime de probleme. „Toate clădirile aveau toaleta în curte, sălile de clasă arătau groaznic, din tavan se scurgea apa de ploaie, pereții erau pătați de umezeală”.
Recomandări
Ei sunt tinerii găsiți morți într-un Golf, pe un câmp din Harghita. Bianka și Tony plecaseră de acasă cu o zi înainte
Elevii sufereau însă cel mai mult de frig. Iarna, copiii învățau în clase aproape înghețate, îmbrăcați cu geci și paltoane, scriau cu mănușile-n mâini și căciulile pe cap. „Și nu pentru că nu făceam focul, ci pentru că aveam o centrală veche, pe lemne, care nu reușea să încălzească sistemul: niște calorifere la fel de vechi, înfundate și ruginite”.
Școala din Dor Mărunt nici profesori nu avea. „Orele de Fizică erau predate de învățători”
Despre educația copiilor la standarde de secol XXI nici nu se punea problema! Iar asta pentru că în școala din Dor Mărunt nu existau suficienți profesori, iar anumite discipline, precum Fizica, erau predate de învățători. „Cum am venit, am început să caut cadre didactice specializate. Am întrebat în stânga și-n dreapta, am luat legătura cu colegii din sistem și i-am rugat să vină la noi”.
Directoarea a mers apoi la inspectoratul școlar și a cerut să i se repartizeze un profesor de Muzică și unul de Desen. „Și mi-au dat. Apoi, am rugat o colegă din Lehliu, profesoară de Limba franceză, să vină să predea și la noi. Și a venit. Și uite așa, încet, încet școala din Dor Mărunt a prins viață”.
Dacă vrei să faci ceva, ne-a mai spus Mariana Stan, nu trebuie să aștepți cu mâinile-n sân să-ți pice din cer sau să ți se ofere. Trebuie să te zbați, să cauți, să ceri ajutor, să bați la porți închise, să intri și pe geam dacă ușile ți se trântesc în față. Este nevoie de tenacitate, de răbdare, de diplomație și mult, mult optimism. „Nu am așteptat oportunități. Am ieșit eu în întâmpinarea lor. Nu am așteptat să-mi deschidă cineva ușa. Eu am deschis-o. N-a fost ușor, dar s-a putut: când am obosit, m-am ridicat de jos, m-am scuturat de praf și am mers mai departe. Dacă nu faci asta, nu ai de ce să fii director. Pleci acasă dacă nu ai suficiente soluții sau nu știi să le cauți”.
În Dor Mărunt, așa arată fericirea. Foto: Mariana Stan
„Am început reabilitarea școlii cu un cal și-o căruță”
Directoarea și-a dorit ca elevii săi să învețe în clădiri renovate. Să le fie drag să vină la școală. Așa că a început curățenia și reabilitarea școlii. „Într-o zi, am avut nevoie de un buldozer cu care să curățăm de vegetație curtea școlii, dar și de un tractor cu remorcă în care să încărcăm buruieni, lemne, crengi, rădăcini etc. Am cerut utilajele de la primărie, însă ghinionul a făcut ca acestea să fie prinse într-o altă activitate. Am fost tare dezamăgită când am aflat că trebuie să amân lucrarea”.
Însă norocul sare de unde nici nu te aștepți. „Un domn de la primărie, un angajat s-a apropiat atunci de mine și mi-a zis: «Doamnă, nu ați vrea să vă donez un cal? Ar putea să vă ajute, înhămat la o căruță”. Și uite așa l-am primit pe Amor”, își amintește directoarea, zâmbind.
Mariana Stan s-a uitat atunci lung, crezând, pentru o clipă, că omul glumește. „Dar nu glumea. Știa că muncitorul care lucra la reabilitarea școlii noastre avea o căruță, dar fără cal. Așa că i-a venit ideea să ne dea calul lui”.
Mariana Stan a acceptat oferta, iar apoi a dat fuga la școală și i-a spus muncitorului să se ducă să ia calul până nu se răzgândește domnul Tudor. „Calul a primit și un nume: Amor. Era ținut în grajd, acasă la muncitorul nostru, însă mâncarea i-o cumpăram din banii școlii”. Vara, în zilele frumoase, era lăsat liber prin curtea unității. „Dar era pregătit, totuși, pentru orice muncă ar fi fost necesară”.
Și uite așa, începând cu un cal și o căruță, directoarea Mariana Stan a ridicat școala din Dor Mărunt la standardele europene de astăzi.
De la cei mai mici până la cei mai mari, elevii din Dor Mărunt învață să se respecte unii pe alții. Foto: Mariana Stan
„Pastila de dimineață”, tratament eficace împotriva bullyingului
Însă Mariana Stan și-a dorit, înainte de toate, să formeze caractere, să le ofere copiilor valori morale. „Să formăm copiilor un set de valori morale sănătoase este elementul fundamental al unei educații de calitate. Devenirea copilului nu înseamnă doar să-l informăm, înseamnă să-l și formăm. Caracterul nu-l predai la școală cu creta“.
Iar din această dorință s-a născut proiectul „Pastila de dimineață”. „Un program născut dintr-o nevoie reală, și nu doar o nevoie a școlii noastre, ci una colectivă, a întregii societăți. Bullyingul este un fenomen național, s-a răspândit ca un flagel otrăvit în toate școlile din România. Un fenomen împotriva căruia voiam să lupt, dar nu aveam arme eficiente”.
Dar a găsit, în cele din urmă, soluția salvatoare. „Într-un caz de bullying, de obicei, elevului agresor i se atrage atenția că nu a procedat corect, că gestul său nu este apreciat, că astfel de comportamente sunt interzise… și cam atât. Copilul promite că se nu se va mai comporta așa, iar cazul este închis. Însă aici există și o victimă despre care nu se vorbește mai deloc”.
Elevii învață ce sunt bunătatea, respectul, toleranța, acceptarea – valori morale care stau la baza unui caracter adevărat. Foto: Mariana Stan
Directoarea din Dor Mărunt i-a implicat pe copii în diferite discuții antibullying. „Să-și explice unii altora ce înseamnă bullyingul, cum poate fi recunoscut și, mai ales, cu ce traume vine la pachet”. Astfel, în fiecare dimineață, înainte de a începe orele, elevii se întâlnesc 10-15 minute și stau de vorbă despre un proverb sau o valoare morală precum bunătate, dreptate, iertare, blândețe. „Sunt proverbe pe care le găsesc prin cărți, unii își întreabă bunicii, alții părinții. Au fost copii care au venit cu versete despre înțelepciune din Biblie”.
Este acel moment unic din zi când copiii se adună, comunică, împărtășesc idei, opinii, păreri, învață unii de la alții. Și toate aceste lucruri și le explică între ei, cum le înțeleg ei, dau exemple din viața lor. Iar aceste „lecții” sunt pregătite dinainte, de cu seară, de multe ori împreună cu familia lor. „Acum, în școala noastră nu există deloc bullying, ci doar empatie, înțelegere și acceptare”.
Participarea copiilor la discuțiile de dimineață este răsplătită cu puncte pe care le folosesc pentru a-și cumpăra diverse lucruri de la librăria școlii. „Avem ghiozdane, cărți, caiete, rechizite, dulciuri, cănuțe, șosete… tot felul de lucrușoare donate de părinți, de diferite asociații și ONG-uri”.
Vara, orele remediale se desfășoară în aer liber, într-un foișor ridicat în curtea școlii. Foto: Mariana Stan
Însă directoarea nu s-a oprit aici: a ridicat rata de promovabilitate a examenului de Evaluare Națională printr-o metodă inedită și care a fost apoi preluată de toate școlile din zonă. Mariana Stan a reușit să-i convingă pe profesori, copii și părinți de importanța orelor remediale de Matematică și de Limba română ținute dimineața, de la ora șapte.
„Copiii sunt odihniți și pot asimila informațiile mult mai rapid și mult mai bine decât o fac în cursul zilei”. Iar rezultatul acestui experiment – în sensul bun al cuvântului – a fost unul de-a dreptul uimitor: procentul de promovabilitate se situează acum între 90 și 100%.
Elevii din Dor Mărunt, mândri de performanțele lor la examenele naționale. Foto: Mariana Stan
În primul an de ore remediale pe creier odihnit, rata de promovabilitate a crescut de la 20% la 70%. „Am implementat acest program în 2014, iar de atunci și până acum am reușit să ridicăm constant nivelul de pregătire al copiilor. An de an, am crescut rata de promovabilitate de la 20%, la 70%, la 90%”.
Elevii din Dor Mărunt, oaspeți la Ambasada Coreei. „Am citit cu copiii din cărți de diplomație, ca să nu ne facem de râs”
Acum câțiva ani, elevii din Dor Mărunt au fost invitați la Ambasada Republicii Coreea. „Împreună cu mai mulți copii pasionați de muzica și cultura coreeană am trimis o scrisoare către ambasadă. Am spus acolo că ne-am dori să cunoaștem mai bine tradițiile și obiceiurile coreene, iar în scurt timp am primit o invitație din partea ambasadorului”.
Însoțită de 15 elevi, Mariana Stan a pășit încrezătoare în incinta ambasadei, cu emoții uriașe, dar mândră de copiii ei. „Ne-am pregătit mult înainte. Săptămâni întregi. Cum vorbim, cum ne adresăm, cum ne îmbrăcăm, am citit cărți din de diplomație. Și ce dacă suntem de la țară? Noi suntem din Dor Mărunt și nu trebuie să ne facem de râs”.
Elevii din Dor Mărunt l-au primit pe ambasadorul Coreei cu pâine și sare. Foto: Mariana Stan
Vizita la Ambasada Coreei a fost o experiență extraordinară în urma căreia două eleve au primit din partea primăriei din Dor Mărunt o sponsorizare pentru a studia un an limba coreeană. „Copiii au luat apoi cina cu ambasadorul la reședința acestuia, au vorbit, au pus răspuns la întrebări, au pus întrebări. A fost pentru ei un moment pe care nu-l vor uita niciodată”.
După vizita copiilor, a urmat vizita ambasadorului în mica localitate din Bărăgan. „A venit la noi la școală cu rechizite și multe prăjituri. Apoi, a participat la târgul de toamnă organizat de copii. A fost extraordinar!”
„Avem nevoie de microbuze școlare. Ale noastre sunt atât de vechi, încât ne-am pierdut o ușă pe drum”
În școala din Dor Mărunt progresul elevilor înseamnă să ridici un copil de la nota patru la cinci, de la cinci la șase, de la șase la șapte și tot așa. „Copiii au nevoie de sprijin, însă, pentru asta, trebuie să le cunoaștem poveștile. Cum? Fiecare copil în parte este văzut, apreciat, auzit, știe că există cineva din școală căruia îi pasă de el”, ne-a mărturisit dascălul.
Mariana Stan le aduce copiilor, cu mașina personală, rechizite, îmbrăcăminte, alimente și dulciuri. Cei mici văd mașina și știu că este doamna. O doamnă care nu vine la ei niciodată cu mâna goală. Foto: arhivă personală
Mariana Stan cunoaște toate problemele copiilor din școală, dar și pe cele ale familiilor lor. Știe cine o duce greu cu banii și cine s-ar bucura să primească o mână de ajutor. Și era o vreme când le aducea lemne, alimente, rechizite, îmbrăcăminte, dulciuri – toate încărcate în propria ei mașină. „Am adus aragaz și mașină de spălat acolo unde era nevoie. Erau donații din partea diferitelor asociații, ONG-uri sau doar din partea oamenilor simpli, cu suflet mare”.
Dar s-a stricat mașina, tot umblând prin hârtoape, pe ulițe și străzi neasfaltate. „Nu m-am lăsat, am luat alta și am continuat să ajut comunitatea cum pot și cu cât pot”.
Directoarea încearcă acum să facă rost de un microbuz școlar, căci cele vechi nu mai fac față, le-a trecut vremea. „Avem deja vreo 15 ani de când le tot folosim. Și sunt atât de uzate încât, într-o zi, ne-a căzut o ușă pe drum”.
Un preț plătit scump pentru o mare familie. „Nimic nu se obține ușor pe pat comod de flori”
Însă toate aceste zbateri, zbuciumul de zi cu zi, stresul, oboseala, energia depusă au dus, uneori, la oboseală și momente de descurajare. „A fost un preț de plătit: nu am avut suficient timp pentru familia mea, pentru copilul și nepoții mei. Poate au avut și ei nevoie de mine, dar eu nu am fost acolo. Am renunțat la multe. Și m-a durut. Asta, deși familia m-a încurajat mereu, au fost cu toții înțelegători. Era weekend, era vacanță… eu eram la școală. Întotdeauna era ceva de făcut acolo”.
Mariana Stan trăiește cu regretul că poate ar fi trebuit să petreacă mai mult timp cu nepoții ei. „Mă întrebau când vin pe la ei, în vizită. Și, de multe ori, mă auzeam spunând: «Bunica nu poate». Și mă întrebau: «Bunica, tu nu ai vacanță?». Nu, bunica nu avea vacanță. 11 ani nu am avut vacanță. Poate așa, câte două-trei zile, când mai plecam cu copiii în vreo tabără”.
Directoarea din Dor Mărunt a primit din partea doamnei de serviciu a școlii un buchet cu flori culese din grădină. Foto: arhivă personală
Mariana Stan consideră că tot ce a făcut pentru școala și elevii săi este normal și așa trebuie să se întâmple peste tot. „De aceea ești director. Dacă nu poți, nu știi, nu te pricepi, nu vrei…trebuie să pleci acasă. Nimic nu se obține ușor pe pat comod de flori. Nimic. La noi se muncește mult, dar se muncește cu drag, cu inima deschisă. Pentru că noi nu suntem doar o școală de unde vin și pleacă profesori și elevi. Noi suntem o mare familie”.
O familie care a întâmpinat-o pe Mariana Stan, când s-a întors de la București cu trofeul Directorul Anului 2025, cu flori și aplauze. Și cu speranța că pentru educația copiilor și viitorul lor chiar există o șansă. Aici, într-un sat mic din mijlocul Bărăganului.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO
