Polonia prețuiește prietenia tradițională cu China și speră în întărirea schimburilor, adâncirea colaborării, impulsionarea dezvoltării relațiilor bilaterale și în menținerea în comun a păcii și securității mondiale, a menționat luni președintele polonez, Karol Nawrocki, în marja unei întrevederi cu ministrul chinez de Externe, Wang Yi, aflat într-o vizită la Varșovia.
Karol Nawrocki i-a cerut ministrului Wang să transmită salutări sincere președintelui Xi Jinping, elogiind realizările remarcabile obținute de China în construcția țării. El a punctat că Polonia face parte din primele țări care au stabilit relațiile diplomatice du Republica Populară Chineză și menține o prietenie cu această țară orientală. „Fiind istoric, eu cunosc foarte bine sacrificiul și aportul uriaș al Chinei în Războiul Mondial Antifascist”, a adăugat Nawrocki.
La rândul său, Wang Yi a transmis gazdei călduroase urări din partea președintelui Xi. Demnitarul chinez a subliniat că sub conducerea liderilor de stat, parteneriatul strategic multilateral chino-polonez s-a dezvoltat stabil. China dorește să aprofundeze în continuare încrederea reciprocă strategică și cooperările strategice cu Polonia, și să împingă aceste relații tot înainte. În același timp, statul chinez speră că Polonia va juca un rol activ în formarea unei cunoașteri mai obiective și raționale a Chinei de către țările Uniunii Europene.
Wang Yi și-a exprimat convingerea că autoritățile de la Varșovia vor susține cu consecvență principiul unei singure Chine și vor sprijini reunificarea Chinei. Ca reacție, Nawrocki a spus că țara sa recunoaște din 1949 că guvernul R. P. Chineze este unicul guvern legal al Chinei.
Cei doi au mai efectuat un schimb de opinii în legătură cu criza din Ucraina și alte probleme de interes comun.