Raluca Turcan, spijinită de premier, pierde funcția de la Camera Deputaților
Crearea în interiorul PNL a unui val anti-Bolojan era de așteptat, însă nu atât de repede. Dacă în actuala conducere centrală raportul între susținătorii lui Bolojan și cei din tabăra opusă, dar care nu sunt neapărați și critici publici, e de 60% la 40%, potrivit informațiilor Libertatea, situația la nivelul grupului deputaților devine tot mai mult una care nu-i este deloc favorabilă lui Ilie Bolojan.
Pentru funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților au fost în cursa internă Raluca Turcan și Adrian Cozma. Turcan a fost și sesiunea trecută și s-a poziționat clar în echipa Bolojan. Pe de altă parte, inițial Cozma era văzut drept un politician care juca la două capete, în ambele grupări mai mari din partid, cea din jurul lui Bolojan și cea din jurul lui Hubert Thuma, șeful CJ Ilfov și unul dintre cei mari susținători ai candidaturii lui Crin Antonescu în primăvară. Însă în ultima perioadă e considerat tot mai apropiat de această grupare, unde predomină liderii din sud și dintr-o parte a Moldovei, chiar dacă Adrian Cozma e din Satu Mare.
La votul intern, Adrian Cozma a obținut 31 de voturi, iar Raluca Turcan doar 19. Surse politice din PNL au precizat că anterior fusese o discuție privind o posibilă candidatură a Alinei Gorghiu, dar până la urmă a picat această variantă. În schimb, și la Senat a avut o schimbare de vicepreședinte. Senatorul Lucian Rusu, parlamentar de Iași, a pierdut la vot în fața lui Mihai Coteț. Rusu face parte din filiala PNL Iași, condusă de Alexandru Muraru, în timp ce Coteț e din PNL Argeș, organizație condusă de Alina Gorghiu.
Recomandări
Coaliția stă pe un butoi cu pulbere. Liderii PSD îi numără zilele la Guvern lui Ilie Bolojan
Opoziția internă deja îi cântă prohodul
În interiorul PNL mai mulți parlamentari și șefi de organizații vorbesc de iminanta cădere a lui Ilie Bolojan. Mai întâi cea din funcția de premier, apoi slăbit în urma pierderii poziției din stat, de la șefia PNL. De aceea în unele cercuri e discutată posibilitatea unui puci intern în următoarele luni.
Problema în tabăra ostilă este că nu se conturează cel puțin pentru a fi pus la înaintare un politician cu o imagine, care să-și asume rolul de lider oficial, deși de jocurile de culise se ocupă alții.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO