Suspectul principal în cazul dispariției lui Maddie McCann a fost eliberat din închisoare miercuri, după ce a executat o pedeapsă pentru un alt caz. Christian Brückner a părăsit penitenciarul Sehnde în jurul orei 9.00.
Deși a fost eliberat, bărbatul rămâne principalul suspect în cazul dispariției fetiței britanice în vârstă de 3 ani din Portugalia în 2007. Autoritățile germane continuă investigațiile în acest caz.
Christian Brückner. Foto: Hepta
Adresă fixă, buletin valabil doar în Germania, brățară electronică
Lui Brückner i s-a reținut pașaportul și i s-a emis un act de identitate valabil doar pe teritoriul Germaniei. De asemenea, trebuie să poarte o brățară electronică și să se prezinte periodic la serviciul de probațiune.
Un tribunal din Hildesheim a decis și că suspectul trebuie să aibă o adresă fixă, pe care nu o poate părăsi fără aprobare. Avocatul său contestă această măsură, considerând-o o formă de arest la domiciliu.
Recomandări
Imperiul familiei basarabene Slivinschi, asociată cu mituirea șefilor ELCEN. Cumpără firme în România pe bandă rulantă, are afaceri cu LukOil și prosperă din contracte cu statul
Spune că vrea să plece din Germania, dar n-are pașaport
Într-un interviu acordat unui jurnalist RTL înainte de eliberare, Brückner a declarat că intenționează să părăsească Germania: „El spune că este cunoscut ca un cal pestriț”, a relatat reporterul.
Suspectul a mai afirmat că primul lucru pe care vrea să-l facă după eliberare este „să mănânce o friptură bună și să bea o bere”.
Madeleine a dispărut pe 3 mai 2007, declanșând o anchetă polițienească la nivel european. În 2022, germanul Christian Brückner a fost identificat oficial ca suspect în cazul dispariției copilei. Brückner a negat orice implicare și nu a fost acuzat de nicio infracțiune legată de acest caz.
Anul trecut, martorul Laurențiu C. (51 de ani), un român, a fost audiat la Tribunalui Regional Braunschweig (Saxonia Inferioară) și a oferit detalii despre răpirea britanicei Maddie McCann acum 17 ani, despre care a spus că erau obținute de la Christian Brückner, „cu care am împărțit închisoarea”.
Laurențiu C. a raportat poliției, în 2020, despre mai multe violuri în Portugalia, „cu care se lăudase Brückner în închisoare”.
Condamnat într-un alt caz, de viol
Brückner a fost condamnat la șapte ani de închisoare, în 2019, pentru violarea americancei Diana M. (pe atunci în vârstă de 72 de ani), în Praia da Luz, în 2005. Pentru violul asupra irlandezei Hazel B. (40 de ani), în Praia da Rocha, în 2004 era acuzat în procesul în care Laurențiu a fost citat ca martor în proces.
Dispariția Madeleinei McCann continuă să stârnească un interes intens din partea publicului și a presei, la 18 ani de la eveniment.
Deși au existat numeroase piste de-a lungul anilor, s-au făcut documentare și seriale, cazul a rămas nerezolvat.
Madeleine McCann. Foto: Profimedia
Detectives leading enquiries into the 2007 disappearance of Madeleine McCann have identified a man currently imprisoned in Germany as a suspect in the youngsters disappearance. Detectives from Londons Metropolitan Police force said they are working with German authorities on the lead.It is 13 years since British-born Madeleine was reported missing , aged three, during a family holiday in the Praia da Luz resort in Portugal .The team of British officers leading the investigation, known as Operation Grange, are today, Wednesday, 3 June, making a public appeal linked to the significant new line of enquiry. This man is white and in 2007 is believed to have had short blond hair, possibly fair. He was about 6ft in height with a slim build. He is 43-years-old, but in 2007 may have looked between 25 to early 30s.A spokesperson said:” We have established that he lived on and off in the Algarve between 1995 and 2007. He is connected to the area of Praia da Luz and surrounding regions, and spent some short spells in Germany.“This individual, who we will not identify, is currently in prison in Germany for an unrelated matter. “The Operation Grange team is rrevealed details of two vehicles which the suspect is known to have had access to and used around the time of Madeleines disappearance.
OPS: Collect of Madeleine aged three
Picture supplied by Ferrari
Cazul Maddie McCann, pe scurt
- Pe 3 mai 2007, Madeleine Beth McCann a dispărut în timp ce dormea în apartamentul de vacanță al familiei din Praia da Luz, Portugalia. Avea doar 3 ani.
- Părinții și frățiorii gemeni ai fetiței luau masa în altă cameră a vilei. Au fost de ajuns câteva minute de neatenție.
- Cazul a atras atenția în mass-media din întreaga lume. „Maddie” nu a fost niciodată găsită.
- Gonçalo Amaral, cel care a condus inițial ancheta poliției portugheze, a fost dat afară după ce i-a numit principali suspecți pe părinții micuței, Kate și Gerald.
- Părinții copilei nu au renunțat niciodată la speranța de a o găsi în viață. Iar Christian Brückner, aflat în pușcărie pentru alte fapte, a devenit principalul suspect în acest caz.
Recomandări
Fastul regal, arma Londrei pentru a-l cuceri pe Trump. Cum se desfășoară și ce înseamnă cu adevărat a doua vizită liderului american în Marea Britanie
Citiți și Fratele lui Maddie McCann, fetița britanică dispărută acum 18 ani, vrea să meargă Jocurile Olimpice 2028: „Mă scol la 4.00 în fiecare zi pentru a mă antrena”
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO