Radu Drăgușin (23 de ani) primește o veste excelentă în Anglia.
Accidentat grav la genunchi, Drăgușin se află pe finalul perioadei de recuperare, iar Thomas Frank, antrenorul lui Tottenham, a vorbit despre situația sa.
Întrebat dacă Tottenham va mai transfera un fundaș central, tehnicianul a transmis că nu e cazul, semn că îi va acorda șanse și lui Drăgușin să arate ce poate atunci când va fi din nou apt de joc.
Concurența pe postul de fundaș central e mare, însă: „Avem în acest moment trei fundași centrali disponibili: Micky (n.r. van de Ven), Romero, Danso.
Ben Davies poate să joace acolo dacă e necesar. Îl avem pe Kota (n.r. Takai), tânărul fundaș central pe care l-am transferat în această vară, care se va antrena cu echipa săptămâna viitoare. Iar apoi, Drăgușin va reveni peste câteva luni, așadar cred că e de ajuns”, a declarat Thomas Frank, citat de britanici.
Radu Drăgușin s-a accidentat în luna februarie, într-un meci din Europa League.
El are contract cu Tottenham până în 2030.
🚨 🗣️ Thomas Frank has played down the need for another central defender:
“We have right now three centre backs: Micky, Romero, [Kevin] Danso.
“Ben can play there if necessary. We have Kota the young central defender we bought this summer and is running now and training with… pic.twitter.com/QAz52SQByf
— The Spurs Web (@thespursweb) August 29, 2025