„Reforma pensiilor magistraților rămâne o prioritate. Nu este o poziționare împotriva magistraților, ci corectarea unei prevederi anormale – pensia egală cu salariul – pe care clasa politică a reglementat-o defectuos acum câțiva ani”, a transmis Nicușor Dan pe Facebook.
„Toate partidele din coaliție și-au asumat reforma pensiilor magistraților. Imediat după publicarea Deciziei Curții Constituționale va fi redactat un nou text legislativ, care va ține cont de decizia de azi, prin care pensiile magistraților să fie corectate în mod echitabil pentru societate”, a adăugat el.
Curtea Constituțională a decis luni, 20 octombrie, după două amânări, că legea Guvernului Bolojan care taie pensiile speciale ale magistraților este neconstituțională, așa cum a scris Libertatea ziua precedentă, citând surse politice și din CCR.
Președinta CCR, Simina Tănăsescu, a fost judecător raportor, lucru dezvăluit de Libertatea încă de luna trecută, iar scorul la vot a fost 5-4.
Pe scurt, reforma pensiilor speciale ale magistraţilor, adoptată în pachetul 2 de măsuri fiscale de Guvernul Bolojan și asumată apoi în Parlament pe 1 septembrie, prevede creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani cu o perioadă de tranziţie de 10 ani şi plafonarea pensiei la maximum 70% din ultimul salariu net, nu 80% din ultimul salariu brut, așa cum este acum.
Recomandări
Medicii români primesc prime de instalare de până la 65.000 de euro, în Franța: „Nu m-aș vedea lucrând în spitalele din România”
Amintim că premierul Ilie Bolojan, aflat în funcție din 23 iunie, a spus încă din august că, dacă legea pică la CCR, „Guvernul nu mai are legitimitate”, afirmații repetate ulterior.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO