La televiziune, episodul s-a clasat pe locul trei în topul audiențelor din întreaga carieră a lui Kimmel.
Anterior, cele mai populare monologuri ale sale pe YouTube erau cel din 2020, dedicat memoriei lui Kobe Bryant, cu aproape același număr de vizualizări, și cel din 2017, când a vorbit despre nașterea și problemele cardiace ale fiului său, care a adunat 14,7 milioane de vizionări.
Este de așteptat ca o parte importantă din audiența de pe YouTube să provină din zone unde postul ABC nu este accesibil. Chiar și așa, operatorii Nexstar și Sinclair, care controlează împreună circa un sfert din stațiile locale ABC, au decis să continue difuzarea emisiunii.
Monologul de marți nu este cel mai vizionat videoclip de pe pagina „Jimmy Kimmel Live”, unde unele fragmente – precum un joc cu distribuția din „Avengers”, cu 80 de milioane de vizualizări – rămân mult peste.
Totuși, având în vedere că a fost publicat de puțin timp și continuă să genereze dezbateri, este probabil ca vizionările să crească semnificativ, depășindu-le deja clar pe cele ale ultimelor sale apariții.
De pildă, monologul din 16 septembrie, înaintea suspendării, adunase 4,4 milioane de vizualizări, iar alte episoade recente, difuzate înainte de asasinarea lui Charlie Kirk, variau între 1,8 și 3,9 milioane.
Recomandări
Boris Golovin, fost colonel GRU, omul care a infiltrat în economia românească „investitori” din Rusia. Cu ce politicieni din România s-a combinat în afaceri
Potrivit datelor anunțate miercuri, revenirea la televiziune a atras 6,2 milioane de telespectatori, cea mai bună performanță pentru „Jimmy Kimmel Live” în mai bine de un deceniu, conform comunicatului Disney, compania care deține ABC.
Jimmy Kimmel s-a întors emoționat la emisiunea sa de noapte de la ABC după o suspendare de aproape o săptămână.
Președintele american Donald Trump a criticat decizia ABC de a-l readuce pe Jimmy Kimmel în grila de programe, afirmând că ar putea „testa” din nou rețeaua de televiziune în instanță.
Pe 17 septembrie, Jimmy Kimmel fusese suspendat pe termen nelimitat după comentariile despre moartea lui Charlie Kirk.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO