Regina, soţia regelui Charles al III-lea, speră să se recupereze suficient pentru a participa la toate evenimentele planificate pentru vizita de stat a preşedintelui american Donald Trump, care începe miercuri la Castelul Windsor.
În vârstă de 78 de ani, regina s-a întors din Scoţia şi se odihneşte la Castelul Windsor, unde va avea loc vizita de stat. Ea ar fi trebuit să se alăture regelui şi membrilor familiei regale la slujba funerară de la Catedrala Westminster din Londra pentru ducesa de Kent, care a decedat pe 4 septembrie.
„Gândurile şi rugăciunile (reginei – n.r.) vor fi alături de ducele de Kent şi de întreaga familie”, a declarat un purtător de cuvânt al palatului regal.
Ducesa de Kent, soţia unui văr al regretatei regine Elisabeta a II-a, era cunoscută mai ales pentru lunga sa asociere cu turneul de tenis de la Wimbledon. Ea a decedat la vârsta de 92 de ani.
Regina Camilla ar urma să joace un rol important în timpul vizitei lui Trump şi a soţiei sale, Melania, fiind programate o plimbare cu trăsura şi un banchet de stat.
Regina Camilla ar trebui să o însoţească joi pe Melania Trump într-un tur al Bibliotecii Regale a castelului şi al celebrei Case a păpuşilor Reginei Mary, considerată cea mai mare din lume, care a împlinit anul trecut 100 de ani de existenţă.
Recomandări
Pe banii statului. Destinațiile exotice și cele mai costisitoare deplasări unde au fost parlamentarii în prima jumătate a lui 2025
Anul trecut, Camilla a fost nevoită să se retragă dintr-o serie de angajamente după ce a suferit o infecţie pulmonară, în timp ce regele Charles al III-lea, în vârstă de 76 de ani, se află încă sub tratament pentru cancer.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO