Odată cu declanșarea invaziei ruse la scară largă în 2022, supraviețuirea Ucrainei a depins în mare măsură de asistența militară oferită de partenerii occidentali. Totuși, pe parcursul conflictului, autoritățile de la Kiev au constatat că această dependență nu oferă garanții stabile. La sfârșitul anului 2023, continuarea sprijinului militar american devenise incertă, în timp ce rezervele europene se epuizau rapid, ceea ce a dus la reducerea livrărilor de echipamente.
Racheta flamingo, construită de ucraineni/FOTO:X
În acest context, Ucraina a decis să-și dezvolte capacitățile proprii de producție militară. Potrivit datelor oficiale, în 2025, țara va fabrica circa 40% din echipamentele necesare pentru propriile nevoi de apărare, față de doar 10% în 2022.
Acest progres semnificativ nu ar fi fost posibil fără cooperarea cu statele occidentale.
Progres, dar insuficient
În pofida avansului realizat, capacitatea industrială a Ucrainei rămâne insuficientă pentru a acoperi cererea generată de conflict. Guvernul de la Kiev caută soluții pentru atragerea de investiții străine, eliminând barierele administrative și financiare care frânează extinderea producției.
Confruntate cu realitatea unui război de durată și cu un climat de securitate fragil în Europa, mai multe companii internaționale din domeniul apărării și-au exprimat interesul pentru înființarea de parteneriate de producție în Ucraina.
Majoritatea acestor inițiative urmează un model „top-down”, în care guvernele alocă fonduri, iar ulterior sunt înființate întreprinderi mixte pe teritoriul ucrainean.
Totuși, doar un număr restrâns de proiecte a depășit etapa de planificare, iar în practică, multe dintre companiile nou-înființate se concentrează pe reparații și producția de piese de schimb, mai degrabă decât pe fabricarea de armament propriu-zis, scrie Evropeiskaia Pravda.
Exemple de parteneriate
Un exemplu notabil este compania turcă Baykar, care a anunțat construirea unei fabrici de drone în Ucraina – un proiect care însă nu a fost finalizat până în prezent.
Pe de altă parte, grupul german Rheinmetall a reușit să creeze în 2023 o întreprindere comună cu un partener de stat ucrainean, începând cu activități de reparații pentru tancuri Leopard și vehicule blindate Lynx. Ulterior, a fost lansat și un centru de excelență pentru producția de muniție de calibrul 155 mm, cu obiectivul de a construi o fabrică complet funcțională.
Compania franco-germană KNDS produce în prezent componente și muniție pentru tancuri Leopard și obuziere Caesar, în timp ce firma americană Northrop Grumman a semnat în 2024 un acord de coproducție pentru muniție.
Alți producători, precum Nammo (Norvegia) și Saab (Suedia), dezvoltă proiecte similare, iar unele țări, cum ar fi Danemarca, găzduiesc producția ucraineană pe propriul teritoriu din motive de securitate.
Ucraina – un teren de testare în condiții reale
Un factor important în atragerea investitorilor îl reprezintă posibilitatea testării echipamentelor militare în condiții de luptă. Potrivit Ministerului ucrainean al Apărării, Ucraina a devenit o „țară a oportunităților” pentru industria de apărare.
Multe dintre armele moderne occidentale nu fuseseră utilizate anterior în conflicte reale. Un exemplu este interceptarea cu succes, în mai 2023, a rachetelor hipersonice rusești Kinzhal de către sistemele americane Patriot.
Tot în Ucraina, obuzierele germane Panzerhaubitze 2000 s-au dovedit mai rezistente decât estimările inițiale, iar utilizarea masivă a dronelor a transformat țara într-un lider global în acest domeniu, cu efecte semnificative asupra industriei globale.
Această dinamică a determinat comunitatea producătorilor de drone să solicite ridicarea restricțiilor asupra exportului militar pentru a menține volumul producției și a atrage noi investiții.
O industrie occidentală în reconstrucție
În fazele inițiale ale războiului, aliații occidentali s-au bazat pe livrări punctuale de echipamente, nu pe o extindere sistematică a producției. Anii de subfinanțare a sectorului de apărare au dus la o recunoaștere tardivă a decalajului față de Rusia și aliații săi.
Ca răspuns, Uniunea Europeană a creat noi instrumente de finanțare. Printre acestea se numără programul ReArm Europe, care prevede investiții de până la 800 miliarde de euro până în 2030. Acesta permite finanțarea publică directă în industria de apărare și mobilizarea capitalului privat.
Un alt mecanism-cheie este Security Action for Europe (SAFE), un program de 150 miliarde de euro care oferă împrumuturi garantate de bugetul UE pentru stimularea producției de armament. SAFE include și Ucraina, ceea ce permite finanțarea proiectelor comune cu cel puțin un stat membru.
Aceste inițiative vizează reducerea fragmentării bazei industriale europene și încurajarea cooperării transfrontaliere.
Totuși, ritmul de implementare este considerat insuficient. După cum a afirmat ministrul polonez de externe, Radosław Sikorski, într-un forum NATO: „Rusia a trezit un gigant”. Dar, a avertizat el, acest gigant este „puternic, dar lent”.
Modele de investiții: cazul danez și olandez
Lipsa finanțării a forțat Ucraina și partenerii săi să identifice soluții alternative. Așa-numitul model danez, început cu o investiție de 50 milioane de euro prin Ministerul ucrainean al Apărării, s-a dovedit eficient.
În 2024, conform autorităților de la Copenhaga, investițiile totale au atins 550 milioane de dolari, iar în 2025 ar putea depăși un miliard. Fondurile provin parțial din profituri generate de activele rusești înghețate.
Danemarca a introdus și o schemă de garantare a investițiilor, acoperind până la 70% din valoare, pentru a reduce riscurile pentru companiile interesate.
Alternativ, modelul olandez permite finanțarea directă a companiilor ucrainene din domeniul apărării, fără implicarea ministerului de resort.
Obstacole și potențial
În pofida progreselor, doar o treime din potențialul industrial estimat la 35 miliarde de dolari este în prezent valorificat prin contracte.
Ucraina a demonstrat că poate trece de la dependență totală la un grad semnificativ de autosuficiență. Însă pentru a transforma eforturile de război într-o industrie durabilă, orientată spre export, sunt necesare reforme, investiții majore și integrarea în sistemele industriale ale NATO și UE.
Fără o finanțare substanțială și predictibilă, sectorul riscă să se confrunte cu o criză profundă.
