Atenție, informații care vă pot afecta emoțional!
„Defend The Motherland”
În august, pe canalele naționalist-extremiste de Telegram a circulat un videoclip care încerca să recruteze „agenți de unică folosință”. Materialul conținea imagini violente și apeluri la „apărarea patriei”.
„Dragi compatrioți care locuiesc în afara Rusiei, ne adresăm vouă, spune naratorul. A venit momentul vostru să deveniți eroi și să intrați în istorie! Scrieți-ne și vă vom ajuta să vă apărați dreptul la viață, la libertate și la viitor. Vă vom ajuta să vă apărați Patria!”
„Cu respect, Serviciul de Informații Militare al Forțelor Armate ale Federației Ruse”, se încheie videoclipul, direcționând vizualizările către un bot de recrutare, un program automat din cadrul Telegram.
În spatele videoclipului „Defend The Motherland” și al unui robot de recrutare aferent se află o unitate afiliată GRU, cunoscută sub numele de Centrul de Informații Melodiya.
Bloggerul care a cerut castrarea ucrainenilor
În spatele acestei campanii s-ar afla un blogger neonazist rus cunoscut, Evgheni Raskazov, asociat cu gruparea extremistă Española. Aceasta are legături cu serviciul de informații militare rus GRU.
Recomandări
Ungaria cere Ucrainei să cedeze teritorii Rusiei argumentând cu „pierderea” Transilvaniei și Tratatul de la Trianon
Evgheni Raskazov, în fața unui vehicul militar inscripționat cu litera Z, semnul invaziei ruse în Ucraina
Raskazov a luptat în Ucraina, a sărbătorit ziua de naștere a lui Adolf Hitler, a cerut castrarea ucrainenilor și a descris războiul ca pe o experiență sexuală, într-un interviu difuzat în 2021, cu aproximativ 6 luni înainte de invazia totală a Ucrainei de către Rusia.
Când un bărbat merge la război, este vorba de o dorință sexuală. Este la fel de pofticios ca și cum ai dori o femeie. Când ucizi un inamic, savurezi faptul că soția lui a rămas văduvă. Și ai o erecție!
Născut în regiunea Donețk din Ucraina, Raskazov s-a radicalizat în 2014, cam în perioada în care Rusia a instigat la războiul din Donbas împotriva forțelor guvernamentale.
S-a alăturat unei unități paramilitare de dreapta virulentă numită Rusici, condusă de Aleksei Milciakov, un rus care se lăuda deschis cu simpatiile sale naziste și ideologiile rasiste.
Rusici și Milciakov însuși au fost legați în mod credibil de atrocitățile din Ucraina și Siria și au fost desemnați drept organizație „teroristă globală” de către Statele Unite în 2022.
Aleksei Milciakov (al doilea din dreapta) cu luptători proruși în estul Ucrainei, în 2014. Foto: rferl.org
Raskazov s-a reîntors în luptele din Ucraina, imediat după ce Rusia a lansat invazia la scară largă în februarie 2022. „Chiar acum, am venit să ucid ucraineni. Practic, asta e tot”, a declarat el.
În februarie anul trecut, Raskazov și mai mulți membri ai organizației Española au vorbit cu elevii unei școli din Moscova, unde „veteranii au discutat despre importanța educației, teme precum dragostea și patria și și-au împărtășit experiențele de viață și viziunile asupra lumii”.
Numărul școlii unde a avut loc evenimentul era 88, codul numeric pentru salutul nazist.
Intră în scenă și ultrașii din Española
Mihail Turkanov, un fost luptător de arte marțiale mixte și fan înrăit al echipei de fotbal Zenit din Sankt Petersburg, este un veteran al unei entități legate de GRU numită Española, o organizație de dreapta formată în 2022, care a luat naștere din cluburi extremiste de ultrași.
Membrii Española îmbrățișează simbolismul nazist: numărul brigăzii este 88, care semnifică un salut nazist, de două ori a opta literă a alfabetului, HH de la Heil Hitler. Însuși Turkanov a fost amendat în 2019, pentru că a afișat public tatuaje cu svastică și sloganul codificat nazist „14/ 88”. Afișarea publică a simbolurilor naziste este ilegală în Rusia.
Recomandări
Cum era păzit Nicolae Ceaușescu în vacanță. 500 de oameni pentru liniștea dictatorului în sejurul estival de la Neptun
Membri ai Española au fost, de asemenea, uciși luptând în războiul din Ucraina.
Española este nominal independentă, dar facem de fapt parte din Corpul Voluntarilor, o rețea laxă și obscură de miliții neoficiale, organizații de voluntari și unități paramilitare cu legături interconectate între ele și cu GRU însuși.
Este implicată și „Redut”, o grupare reformată din rămășițele Wagner
Unele dintre entități includ părți ale grupului Wagner, care a fost în mare parte destructurat după moartea fondatorului său, Evgheni Prigojin, dar „rămășițele” sale au fost încorporate în Ministerul Apărării sau în altă parte.
O mare parte din recrutarea și coordonarea acestor grupuri este realizată de Redut, o companie secretă înființată de GRU în lunile premergătoare morții lui Prigojin, în august 2023.
La începutul anului 2024, oficialii din Española au înființat un grup semiclandestin numit Melodiya, care angaja specialiști în comunicare, ofițeri de informații cibernetice și alții. Șeful său adjunct este Raskazov, care folosește numele de războinic Topaz.
Mesaje legate de recrutarea „agenților de unică folosință” în franceză, germană, engleză, spaniolă și română
Create de unități legate de GRU, precum Melodiya, campaniile de recrutate circulă parțial datorită unor persoane cu aceleași idei și „influenceri”.
Botul de recrutare de pe Telegram cere informații personale celor interesați și îi pune în legătură cu presupuși agenți GRU. Aceștia cer apoi efectuarea unor misiuni de spionaj.
- Un exemplu este Aleksei Jivov, un blogger de pe Telegram cu peste 110.000 de abonați, afiliat cu Espanola. Pe 26 noiembrie 2024, după ce fanii unei echipe de fotbal engleze de liga secundă au invitat Rusia să lanseze rachete nucleare asupra rivalilor lor, Jivov a amplificat postarea de pe X. El a postat un mesaj de recrutare, în engleză, prin care le cerea oamenilor să se alăture Espanolei și a inclus un link către botul „Eye of Sauron” (Ochiul lui Sauron/ Stăpânul Inelelelor), cu legenda: „pentru cei care vor să ajute Rusia în mod continuu”.
- Un alt exemplu este un canal în limba spaniolă numit „Los Sombreros Blancos” – Pălăriile Albe – cu aproximativ 33.000 de abonați. Canalul, care postează în mod curent mesaje antiglobaliste și proruse în spaniolă, a republicat postarea „Ochiului lui Sauron” în februarie.
Los Sombreros Blancos face parte dintr-o rețea de aproximativ 200 de site-uri web și canale cu ideologii similare, numită Portal Kombat, o aluzie la numele unui joc video popular și sângeros.
Rețeaua republică materiale din presa de stat rusă și din canalele Telegram pro-Kremlin în franceză, germană, engleză, spaniolă și alte limbi, inclusiv româna, care este dominantă în Republica Moldova.
Două canale Telegram, Selsky Rozum în cehă și Olej w Gwovie în poloneză, au fost create în aceeași zi, 13 martie 2022. Canalele au avatare aproape identice. Ambele au postat linkul „Ochiului lui Sauron” în aceeași zi, 25 aprilie 2025, la câteva minute distanță unul de celălalt.
Un alt cont de Telegram care a repostat rapid videoclipul „Defend The Motherland” a fost cel al lui Russell Bentley, un american care a luptat în Donbasul ucrainean alături de paramilitarii ruși încă din 2014, primul an al războiului de acolo. Cunoscut sub numele de „Cowboy-ul din Donbas”, Bentley a câștigat un număr mare de urmăritori online pe YouTube.. El a fost ucis în Ucraina în aprilie 2024. Nu este clar cine a postat postum videoclipul pe contul lui Bentley.
De luni întregi, oficialii din serviciile de informații occidentale au avertizat asupra unei tendințe alarmante: persoane aleatorii, „freelanceri”, „proxy-uri”, „agenți de unică folosință”, sunt recrutați, de obicei prin Telegram, de obicei fără să știe, pentru a îndeplini diverse sarcini clandestine, uneori distructive, cum ar fi supravegherea, incendierea, sabotajul și răspândirea dezinformării.
„Observăm un număr tot mai mare de oameni pe care i-am descrie drept «interpuși»„ rectuțați de serviciile de informații străine”, a declarat comandantul Dominic Murphy din cadrul Poliției Metropolitane din Marea Britanie, într-un comunicat din 18 septembrie, în care a anunțat arestarea a doi bărbați care ar fi fost recrutați pentru a da foc unui depozit cu legături cu Ucraina.
Poliția a declarat că bărbații ar fi fost recrutați de Wagner, compania de mercenari rusă semidesființată, ale cărei operațiuni sunt acum controlate în mare parte de Ministerul Apărării.
„Banii nu sunt necesari. Dragostea pentru patria ta ar trebui să te încălzească și să te hrănească”
Dacă dai clic pe linkul din postarea de pe Telegram „Defend The Motherland”, vei ajunge la un bot numit GRU. Dacă dai clic pe bot, ți se va solicita să alegi o limbă preferată, rusă sau engleză, și să completezi un scurt chestionar cu numele, adresa, ocupația și motivele pentru care dorești să te alături.
Un corespondent RFE/RL care s-a identificat drept rezident al orașului leton Riga și a completat chestionarul. „Mesajul dumneavoastră a fost trimis către GRU”, a răspuns botul, iar un răspuns a sosit în decurs de 3 minute de la ceea ce părea a fi o persoană reală.
„Bună seara. Ne bucurăm că mai sunt patrioți ruși. Cum ne puteți ajuta?”, a scris persoana respectivă.
Întrebată ce ar fi de interes, persoana a răspuns imediat: „Camioane ucrainene cu combustibil. Știți unde le puteți găsi?”
Persoana respectivă a adăugat apoi: „În portul Riga. Sunt civile. Trebuie să știm unde sunt și să le facem o fotografie.”
Când corespondentul a întrebat despre plată, persoana a înjurat și a răspuns furios: „Banii nu sunt necesari. Dragostea pentru patria ta ar trebui să te încălzească și să te hrănească. Vrei bani pentru fotografii, serios? Sunt zeci ca tine doar în Riga. Nimănui nu i-a trecut prin minte să ceară bani pentru fotografii. La revedere!”
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO