„Moda și mass-media se transformă într-un ritm uluitor și sunt extrem de încântată să fac parte din acest proces. Mă simt, de asemenea, foarte norocoasă că o am pe Anna drept mentor”, a transmis Chloe Malle.
Numirea are loc înaintea de Săptămâna Modei de la New York
La rândul său, Wintour a subliniat: „Într-o perioadă de schimbare, atât în interiorul modei, cât și în afara ei, Vogue trebuie să rămână un reper și, în același timp, un lider vizionar. Chloe a demonstrat de multe ori că știe să îmbine tradiția unică a revistei cu perspectivele de viitor. Sunt entuziasmată să continui să lucrez cu ea, ca mentor, dar și ca învățăcel, în timp ce ne va ghida către noi orizonturi”.
În vârstă de 39 de ani, Malle a fost anterior editor la Vogue.com și gazda podcastului The Run-Through with Vogue. Numirea sa survine chiar înainte de Săptămâna Modei de la New York (11–16 septembrie) și marchează o schimbare majoră, având în vedere că mandatul de aproape patru decenii al lui Wintour a redefinit atât Vogue, cât și întreaga industrie a publicațiilor de modă.
Deși renunță la funcția de redactor-șef, Wintour, 75 de ani, va rămâne director global de conținut la Condé Nast și director editorial global al Vogue.
Recomandări
Județele unde aproape toate primăriile sunt puse să facă reduceri de personal
Malle a avansat treptat în ierarhia revistei – de la editor social la gazdă de podcast și apoi editor digital. Printre realizările sale se numără coordonarea nunții lui Naomi Biden la Casa Albă (2022) și un interviu exclusiv cu Lauren Sanchez înaintea căsătoriei cu Jeff Bezos.
A scris la New York Observer, The New York Times și Vogue
Crescută în Los Angeles, unde mama ei s-a mutat pentru a filma Murphy Brown, Chloe a avut un tată care locuia mai mult la Paris, nefiind atras de Hollywood.
A oscilat la început între o carieră în sănătate publică și jurnalism, lucrând ca stagiară la New York Observer înainte de a scrie pentru The New York Times și Vogue.
Momentul decisiv a venit în 2011, când a devenit editor social al revistei. „Am ezitat atunci, pentru că moda nu era o pasiune personală, însă mecanismul din spatele Vogue m-a cucerit imediat”, a spus ea.
Potrivit publicației Puck, pe lista candidaților s-au aflat și Roger Lynch (CEO Condé Nast), Sara Moonves (redactor-șef la W) și Nicole Phelps (responsabilă pentru Vogue Runway și Vogue Business).
Revista Vogue, „vocea” de top a modei
Domnia Annei Wintour a transformat Vogue într-o voce de top a modei încă din anii 90, menținând revista în competiție cu Elle și Harpers Bazaar. Rafinamentul și controlul său asupra ședințelor foto, precum și rolul său central la Gala Met, i-au consolidat reputația.
Recomandări
Prima sentință în cazul dezvoltatorului imobiliar șantajat de fiul „Mamei Omida”, Viorel Motoi zis Gongoi: „M-ai câștigat ca dușman! Eu am inventat taxele de protecție”
Romanul Diavolul se îmbracă de la Prada (2003), inspirat de experiențele fostei sale asistente Lauren Weisberger, i-a cimentat imaginea în cultura populară.
Malle, care a spus că apreciază stilul direct și lipsit de ambiguități al lui Wintour, va modela acum viitorul revistei și al industriei modei, ducând mai departe moștenirea celui mai influent redactor din istoria publicației.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO