Articol de Remus Dinu – Publicat luni, 13 octombrie 2025 23:55 / Actualizat marti, 14 octombrie 2025 00:41
Virgil Ghiță senior, tatăl fundașului care a înscris golul salvator cu Austria, face o serie de destăinuiri de impact despre viața, obiceiurile și cariera fiului său. Într-un interviu acordat în exclusivitate Gazetei Sporturilor, tatăl eroului naționalei vorbește deschis despre senzațiile experimentate în ultimele ore și parcursul stoperului de la Hannover, născut la Pitești și șlefuit apoi în „laboratoarele” lui Hagi.
Mai puțin obișnuit cu lumina reflectoarelor, discretul Virgil Ghiță a devenit instant simbolul renașterii speranțelor tricolore.
Utilizat târziu de Lucescu, pe fondul unei urgențe medicale neprevăzute, fundșul care joacă în Zweite Bundesliga a „îndulcit” nesperat finalul searbăd cu Austria, punctând imperial, cu capul, din assist-ul meseriaș al bunului prieten Ianis Hagi.
A doua zi după ce Virgil Ghiță a reînfiripat idila dintre dintre „tricolori” și CM 2026, marele sprijin al fotbalistului, tatăl acestuia, a acceptat invitația Gazetei de a spune pe șleau povestea fiului său, de la primii ani în fotbal, ucenicia la Hagi, contactul cu Occidentul și drama care l-a marcat în 2021, pierderea mamei.
Ghiță Sr., care urmărește din Budeasa natală ascensiunea băiatului său, a dezvăluit care e filosofia realistă cu care a încercat să-și educe fiul, mărturisind că e „cel mai mare critic” al propriului copil.
„Momente pentru care merită să trăiești! De mâine, la treabă!”
– Bună seara, domnule Ghiță! Vă mulțumesc foarte mult că ați acceptat acest dialog. Felicitări băiatului, în primul rând! Cum se simte un părinte, un tată, când vede o asemenea realizare a băiatului său?
– Vă mulțumesc. Este o încununare a muncii lui de atâta timp. Știți cum e? Acestea sunt momentele pentru care trebuie să trăiești! Mândrie, realizare… E o senzație pe care nu știi cum s-o numești. Sunt momentele din viața unui om pe care-ți dorești să ajungi să le trăiești, sunt cele mai fericite clipe din viața unui om și mai ales din viața unui părinte. La orice realizare a propriului copil, ai o altă senzație, alt spirit, te simți altfel.
– Când ați vorbit cu Virgil? Aseară, imediat după meci? Când v-a sunat?
-Aseară am vorbit, după meci (n.r. duminică seara). Nu se putea să nu discutăm. Astăzi nu a avut timp să-mi răspundă la telefon. Probabil că e și oboseala, dar el dimineață, la 05:00, a avut avion, a trebuit să plece. A plecat în Germania, de mâine la treabă! În Germania nu există! Ai fost la națională, ai venit acasă, a doua zi te duci la treabă! Ce să mai stăm la discuții? Nu există! Și vedeți că programul în Germania e ca la fabrică! Te duci la 08:30 – 09:00 și vii acasă la 18:00! E ca la serviciu.
Instantaneu tată-fiu, cu seniorul Ghiță purtând tricoul primei reprezentative / Sursă foto: Facebook
– Bănuiesc că ați vorbit pe larg, perioada aceasta, despre ce a întâmpinat în Germania și diferențele dintre Hannover și cum era în Polonia.
– Da, este altceva. E o clasă mai sus, muncă mai multă. Acolo, fotbalul e mult mai intens, se joacă într-un ritm mai alert decât în Polonia. Acolo nu există timp de relaș! Spun despre ce fac ei la Hannover, nu știu cum e la alte echipe în Germania. Dar este o mișcare continuă, nu există să stai pe teren. Îi place! Și mai e o chestie.
– Vă rog!
– La ei, la Hannover, nu se joacă fără minimum 40.000 de spectatori în tribune. La primul lui meci acolo au fost 50.000, la cel de-al doilea, 49.200. Gândește-te cum te simți ca fotbalist să joci cu 49.000 oameni în tribune! Ăștia te împing de la spate. Mă uitam la niște statistici.. Doamne! Am făcut niște comparații între fotbalul german și cel polonez. Și acolo era într-un fel (n.r. din punct de vedere al suporterilor), dar, aici, oamenii pregătesc altfel un meci. Merg ca la o distracție. Ei nu sunt cum e la noi în România: «Dom le, mă duc la meci!» Nu! Acolo, omul pleacă înainte cu 3-4 ore, vin cu soțiile, cu nepoții, cu prietenii. În fața tuturor stadioanelor, sunt locuri de joacă pentru copii, agrement, ei merg ca la o distracție. Abia apoi intră la meci. Ei nu se duc direct la meci, se duc și să petreacă timp cu familia. E altceva. Și atmosfera de pe stadion…
– Vă simt foarte satisfăcut de locul și nivelul la care se află acum Virgil.
– Îmi place, da! Știți cum e tendința fiecărui om, să mergi și mai sus, să aspiri către mai bine. Iar asta să fie o trecere. Cum, de altfel, a fost și Polonia. După părerea mea, atât cât mă pricep, e greu să pleci de la noi și să te duci la un club mare. E grea trecerea asta. Pe el l-a ajutat foarte mult Polonia. A plecat de la Viitorul, unde muncea… Știți că și la Farul se fac antrenamente dure! S-a dus în Polonia, unde deja i se păreau și mai dure față de cele din Farul, iar apoi mergi la Hannover și ți se par și mai grele decât cele de la Cracovia. A fost o trecere OK pentru el și l-a ajutat foarte mult.
Virgil Ghiță beneficiază meci de meci de sprijinul impresionant al fanilor lui Hannover / Sursă foto: Guliver/Getty Images
„Hagi a fost al doilea lui tată!”
– Aș vrea să vă întreb despre momentul în care fiul dumneavoastră a părăsit căminul părintesc și a plecat la Constanța, la Academie. Câți ani avea atunci? Și cum a fost să-l vedeți plecând de acasă?
– Avea 11 ani, da. Știți cum se spune? Hagi a fost al doilea lui tată. Cu mine a stat 11 ani, iar cu Hagi a stat de atunci până la 23 de ani, când a plecat. Deci încă pe-atât. E normal să-i fie așa și de asta îl și respectă și, în orice face, îl sună pe Mister și vorbește cu el. Tot timpul vorbesc. Să stai 11 ani acolo?! E ceva! Vă întrebați cum m-a gândit să-l las?
– Exact! Practic, era cu dumneavoastră acasă, mă gândesc că vă era mai comod, chiar dacă Piteștiul nu putea oferi aceleași condiții la nivel de academie.
-Eu am făcut fotbal aici. Nu la FC Argeș. La noi, în ’80 și ceva, când jucam eu, era Centrul Olimpic. Știți foarte bine câți jucători au plecat de aici. Dar, desființându-se Centrul Olimpic, au rămas LPS, FC Argeș, cluburi mici (n.r. academii). Și mai era o chestie pe care am gândit-o eu.
– Vă ascult!
– Dacă îți place și vrei s-o iei pe calea asta, trebuie să te duci într-un mediu care îți priește, într-un mediu care face treaba asta. Toată lumea să știți că îmi spunea la momentul acela: «Unde-l duci, mă, îl duci la Hagi? Păi acolo se duce cu cei mai buni!». Corect, se duce cu cei mai buni! Dacă reușește cu cei mai buni, e OK! Nu reușește, îl luăm acasă și ne apucăm de carte! Cu cine te bați? Ca să ajungi sus, trebuie să te bați cu cei buni! Rămâi jos? Păi ești cel mai bun aici, la nivelul ăsta, dar când dai de unii mai buni? N-ai rezolvt nimic așa! Plus că a fost dorit de Hagi! Iar acolo se duceau cei mai buni, erau aleși, nu se ducea oricine.
-Spuneți că se făceau selecții foarte riguroase la nivel național și probabil așa a fost reperat și Virgil.
– Nici nu se făceau selecții, atunci erau văzuți! Probabil că și în prezent Hagi are foarte mulți scouteri prin țară. Atunci, era singura academie. Băiatul meu a și avut șansa să fie același an cu Ianis, a avut și șansa să fie la «Țânțarul» Iordache, după părera mea unul dintre cei mai buni antrenori de copii și juniori din țară (n.r. Laurențiu Iordache, antrenor la LPS Pitești). El a câștigat cu Piteștiul tot ce se putea câștiga la nivelul ăla, 5+1, 4+1, cum se juca atunci, au fost campioni naționali în toate turneele, iar apoi a fost la un campionat mondial al copiilor în Africa de Sud, cu Cupa Hagi Danone. Ăsta a fost norocul. Iar pe unde ne duceam, jucam împotriva Academiei Hagi. Jucând împotriva Academiei, cineva l-a văzut și de acolo a plecat toată chestia și l-a luat. Că nu puteam eu să mă duc să spun: «Domnule Hagi, vreau și eu să-l luați la dumneavoastră». Nu există așa ceva! Ei au toți copiii buni într-o bază de date.
Gică Hagi și Virgil Ghiță / foto: Imago Images
– Iar de acolo…
-De acolo, s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Vedeți dumneavoastră, e vorba de alimentație, e vorba despre pregătire, de multe lucruri. Program… Păi acasă, ca la orice om, îi dai ce ai… Îi dai să mănânce ce ai, îl duci la antrenamente când îl duci. Așa suntem noi născuți, ca nație: «Hai că merge, hai lasă că merge și așa…» Dar nu, nu merge și așa! Dacă vrei să faci performanță, nu merge așa. Ne păcălim pentru 3 ani, 5 ani sau că joc la Liga 1. Nu există! Vrei să ajungi sus? Trebuie să faci lucrurile cum trebuie, ca la carte. Și cu mâncare, și cu pregătire, și cu antrenamente, și cu odihnă, și cu sală. Că mulți fac sală, dar nu o fac cum trebuie! Iar Hagi avea meseriași acolo, ce să mai…
– Spuneați că aspirați întotdeauna către mai sus… Pentru el, înseamnă Bundesliga, promovare și postul de titular la echipa națională?
-Așa ar trebui. Asta ne dorim. Dacă nu ai un țel, înseamnă că nu faci treabă. Noi tot timpul trebuie să tindem către ceva și mai sus. Numai așa progresăm, să știți. Dacă nu tinzi către ceva mai sus, nu progresezi, te plafonezi. Vrea să încerce să promoveze, cu toate că și Hannover a făcut vreo 12-13 transferuri, dacă nu mai bine. Și e greu să reușești asta cu o echipă nou-creată. Nu e simplu. Până își formează trasee, durează. Dar au început bine, au traseu bun, iar Virgil joacă meci de meci.
-A debutat cu gol în vară.
-A debutat cu gol, e al doilea căpitan. Și este apreciat, să știți, iar asta e mare, mare lucru.
103 meciuriși 10 goluri a contabilizat Virgil Ghiță la malul Mării
„Sunt cel mai dur critic al lui!”
– Din ce-mi amintesc, și în Polonia era apreciat, îl considerau unul dintre fundașii centrali redutabili ai campionatului.
– Da. Să știți că, în primul an în Polonia, a fost între primii trei jucători de acolo. A fost nominalizat la «Jucătorul Anului». Bineînțeles, a câștigat un polonez, sigur, dar o spun ca idee. Nu e ușor să ajungi acolo între primii trei jucători ai campionatului, nu e deloc ușor. A reușit vreo 8-9 goluri acolo, au fost vârfuri care nu înscriseseră atât. A fost coleg cu Hanca, cu Rivaldinho, cu Râpă și l-au ajutat foarte mult. Vă dați seama, a fost primul lui transfer din România, durează până te obișnuiești, dar băieții aceștia l-au ajutat foarte mult. Iar cu Râpă a rămas mult timp acolo, până s-a întors el în România. Înseamnă foarte mult să ai o susținere de tipul acesta. După ce a început să fie apreciat, lucrurile au început să fie clare.
–A fost norocos din punctul acesta de vedere.
– Încă o dată o spun, este foarte profesionist! Și nu o spun pentru că e al meu, îl văd! Mă duc la el și, dacă s-a făcut ora la care trebuie să se odihnească, îmi spune: «Tati, gata, mă duc la culcare!». Îi spun: «Păi eu am venit până în Germania la tine…». Dar el zice: «Nu există, mâine am antrenament!» Are un program pe care-l respectă cu strictețe, să știți. Eu îi mai zic: «Eu am venit din România și tu te duci să te culci?!».
– Când reușiți să vă mai întâlniți față în față, ce sfaturi îi dați? Sfaturi de viață, ca de la un părinte…
– Noi avem o înțelegere non-verbală, să zic așa. Încă de când a fost mic, el după toate meciurile mă suna. Nu există meci după care să nu mă sune. Cred că sunt unul dintre cei mai duri critici ai lui! Cel mai dur! Când a avut gol și pasă de gol la Hannover, a primit nota 8,9, dacă nu mă înșel. Când m-a sunat, eu i-am adus aminte de o pasă pe care el o dăduse nu știu cum. La mine nu există… Critic! Dar critica aduce perfecționare, nu critic cu răutate. Și el știe că eu sunt cel mai dur critic al lui. Din punctul meu de vedere, asta i-a făcut bine. Eu n-am fost genul care să zică: «Mamă, ce bun e», doar pentru că e al meu. Nu există așa ceva! Să-l mint? Să-i fac un rău? Eu copilului meu trebuie să-i fac un bine. Mințindu-l, îi fac un rău! Când ești mic, dacă-i spui cât e bun e, lui îi intră în cap lucrul ăsta: «Vai, ce bun sunt eu».
– Probabil că mulți părinți fac lucrul acesta.
– Nu vreau să zic eu, dar așa este. În România, sunt părinți care-și doresc mai mult decât copiii lor ca ei să ajungă fotbaliști.
Virgil Ghiță, alături de părinții săi, în urmă cu mai bine de 10 ani
„Săptămâna asta se împlinesc 4 ani de când a murit mama lui. Vedeți cum le așază Dumnezeu?”
– În final, aș mai fi dorit să vă întreb un lucru, cu toate că e un subiect delicat. Familia voastră a trecut printr-o mare dramă în 2021, cum a reușit Virgil să treacă peste?
– Marele lui noroc a fost Sandra! (n.r. prietena din adolescență, devenită apoi soție). L-a ajutat foarte mult să treacă peste, mai ales că el nu era aici, era la Constanța (n.r. în momentul decesului mamei). Lui i-a fost mult mai greu, nefiind aici. Dar Sandra l-a ajutat foarte mult! Și nu numai atunci! L-a ajutat foarte mult și în carieră, gândește-te că avea 15-16-17 ani când a cunoscut-o pe Sandra. Iar atunci e perioada cea mai grea pentru un tânăr jucător de fotbal, atunci vin tentații, cluburi, fel și fel de lucruri. Ei nici nu gândesc foarte matur atunci. Dar Sandra a știut să-l ajute.
-Un sprijin de nădejde.
– Da. Și, ca un făcut, ca să vezi că există cineva acolo Sus, săptămâna aceasta se împlinesc 4 ani de când a murit soția mea și mama lui Virgil. Vedeți cum le așază Dumnezeu? Așa a fost să fie!
Soția lui Virgil Ghiță, Sandra / Sursă foto: Facebook
