Priveliște de vis
Pentru Fu, un specialist în siguranță pentru activități extreme precum săritul cu coarda elastică și leagănele cu frânghie, noul pod a devenit locul ideal de muncă.
„Priveliștea este fantastică. Sub pod curge râul Beipan, iar în apropiere se află satul Huajiang și o cascadă. Este foarte incitant – podul este incredibil de înalt și atrage mulți vizitatori. Să stai pe el îți taie respirația”, a declarat Fu.
Podul Huajiang Marele Canion are o lungime totală de aproape 3 kilometri, iar secțiunea sa principală, de 1.420 de metri, îl face și cel mai lung pod din lume situat într-o zonă muntoasă, potrivit presei de stat chineze.
Noua construcție va reduce timpul de traversare a canionului de la două ore la doar două minute, scurtând semnificativ călătoria de pe autostrada Guizhou S57, între districtul special Liuzhi și comitatul Anlong.
Atracție turistică
Pe lângă rolul său infrastructural, autoritățile speră ca podul să devină o atracție turistică majoră, datorită platformelor de observație, liftului de sticlă care duce la o cafenea amplasată deasupra uneia dintre arcade și pasarelei de sticlă ce permite vizitatorilor să privească în jos, la peste 580 de metri.
Recomandări
Am văzut cum se reciclează hainele second hand în cel mai mare centru de sortare din Europa de Est, deschis în Bulgaria. Manager: „În fabrica noastră lucrează aproape numai femei”
Podul oferă și activități de bungee jumping și slackline, iar presa de stat anunță că sunt planificate evenimente profesionale de sărituri de tip base jump.
Deși nu toate facilitățile sunt încă funcționale – cafeneaua urmând să fie deschisă în noiembrie – operatorii locali afirmă că zona a început deja să atragă mii de turiști zilnic, accesul fiind limitat la 5.000 de vizitatori pe zi.
Lin Guoquan, proprietarul unei pensiuni din apropiere, a declarat pe rețelele de socializare că afacerea sa este complet rezervată.
„De când s-a deschis, am traversat podul de patru ori. Înainte de finalizare, îl vizitam des doar ca să-i urmăresc progresul… Acum pot vedea cel mai înalt pod din lume chiar din curtea mea”, a precizat Lin Guoquan.
Construit în mai puțin de 4 ani
Imaginile spectaculoase filmate cu drona de Lin au devenit virale pe rețelele de socializare. Un utilizator a descris mașinile care trec peste pod ca fiind „mici ca niște furnici”, iar altul a spus: „Stând în mașină, aveam impresia că pot atinge norii cu mâna.”
Nu toată lumea este însă entuziasmată. Unii internauți s-au plâns de costul construcției, de gestionarea parcărilor și de faptul că unele zone sunt încă neterminate, în timp ce alții au comentat că „nu merită o excursie specială”.
Construit în mai puțin de patru ani, podul Huajiang Marele Canion a detronat un alt pod din provincia Guizhou, care deținea anterior recordul mondial de înălțime.
Noul pod își câștigă titlul datorită distanței dintre tablier și sol, iar din punct de vedere structural, cele două turnuri de 262 de metri îl plasează pe locul 19 în lume în clasamentul celor mai înalte poduri.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO