În loc să fie la catedră, membrii mai multor sindicate din învăţământ sunt hotărâți să picheteze Palatul Victoria lunea viitoare. Iar, de marţi, profesorii sunt îndemnaţi să nu mai predea la ore.
Daniel David, ministrul Educaţiei, a vorbit în exclusivitate, pentru Observator, Antena 1, despre cum va arăta noul an școlar. Într-un interviu acordat Mădălinei Iacob, ministrul a declarat că lunea viitoare, pe 8 septembrie, elevii vor intra cu siguranţă la ore.
„Părinţilor le transmit că şcoala va începe pe data de 8 septembrie. Nu cred că vor fi şcolile goale. Dacă se va întâmpla acest lucru – Doamne, fereşte – ar trebui să fie cazuri extrem-extrem de rare. Copiii trebuie să vină la şcoală, şcolile vor fi pregătite. Am văzut şi poziţia sindicatelor, mi se pare, din perspectiva unui sindicat, ca să spun aşa, o perspectivă corectă. În sensul că vor fi şi la şcoală. Nu ştiu câte şi ce activităţi vor face, dar cu siguranţă copiii vor intra la clasă şi vor fi supravegheaţi, probabil că unii profesori vor desfăşura activităţile în mod obişnuit, în mod normal, atfel încât – da – şcoala va începe în data de 8.”, a spus Daniel David.
Daniel David a vorbit și despre planul care prevede mutarea unor profesori și mărirea numărului de elevi în clase.
„Nu știu de ce să te simți jignit pentru că este un adevăr, este clar că dacă ai mărit numărul, în unele clasele să trebuiască să ai o bancă sau două bănci; evident că acele bănci nu vin goale.” – Daniel David, ministrul Educației
Ministrul a explicat că fără aceste măsuri nu ar fi existat bani pentru plata dascălilor.
Sunt măsuri care generează nemulţumiri. Au fost nişte măsuri care au trebuit luate pentru a putea plăti salariile şi bursele până la finalul anului şi pentru a putea gândi un buget care să ne asigure nu doar funcţionarea, ci şi – sper eu – dezvoltarea începând de anul viitor. (…) Educaţia trebuie saăfie prima care beneficiază de stabilizarea fiscală. Poate fi 2027, dar poate fi și mai repede”, susține Daniel David.
Citește pe Antena3.ro
Cum a murit băiețelul de un an la „creșa” din Timișoara: Educatoarea a fost reținută. Surse: A observat după o oră că lipsea copilul
››› Vezi galeria foto ‹‹‹
Declarațiile pot fi văzute pe observatornews.ro, Facebook Observator, Tik Tok Observator și pe canalul nostru de Youtube. În fiecare zi, Observator pune întrebările și îți aduce faptele. Tu iei deciziile. Alege BINE pentru TINE. În fiecare zi.
Observator. Despre oameni. Ştirile aşa cum trebuie să fie
https://www.facebook.com/ObservatorAntena1
https://www.instagram.com/observatorantena1/