Sindicaliștii avertizează: mii de posturi neocupate
Multe școli vor rămâne fără profesori, dacă se aplică interdicția de cumula veniturile din pensie și salariu în Educație.
„L-am atenționat pe premier că, dacă se aplică această măsură și în Educație, vor rămâne aproximativ 6.000 de posturi neocupate, pentru că atâția profesori titulari pensionari sunt acum în sistem”, a declarat Simion Hăncescu, potrivit Hotnews.
Liderul sindical a precizat că a transmis direct premierului Ilie Bolojan îngrijorarea privind lipsa de cadre didactice care ar putea apărea în noul an școlar.
Ministrul educației, alături de sindicate
Pe 20 august, la B1 TV, ministrul educației Daniel David a subliniat că va încerca să găsească o soluție legală pentru ca profesorii pensionari să poată rămâne la catedră.
„Pe această temă sunt pe aceeași parte a baricadei cu sindicatele”, a precizat Daniel David.
Proiectul de OUG, în consultare publică
Ministerul Muncii a pus în consultare publică, pe 19 august, un proiect de ordonanță de urgență care prevede restricții privind cumulul pensiei cu salariul în sistemul de stat.
Documentul vizează modificarea și completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum și reglementări aplicabile personalului contractual plătit din fonduri publice.
Recomandări
Aventurile imobiliare ale ministrului Daniel David ca rector al UBB: 22,8 milioane de euro din bugetul Educației pentru a salva afacerile unor privați
Potrivit proiectului, „personalul plătit din fonduri publice (…) căruia i-a fost emisă decizia de pensionare din sistemul public de pensii, inclusiv decizia de pensie de serviciu sau decizia de pensionare din sistemul militar de pensii, acordată în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică, are dreptul de a continua activitatea cu acordul anual al ordonatorului de credite/angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani”.
Condiții stricte pentru continuarea activității
Textul mai prevede că „persoanele menţionate pot fi menţinute în activitate, în baza unei cereri, cu condiţia suspendării plăţii pensiei (…) Neexercitarea dreptului de a continua activitatea sau lipsa acordului ordonatorului de credite/angajatorului pentru continuarea activităţii conduc la încetarea de drept a contractului de muncă/raportului de muncă/de serviciu militar”, conform Notei de fundamentare.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO