Într-o Franță zguduită de crize politice succesive, Sébastien Lecornu, ministrul francez al apărării, pare să fi învățat regula de aur a jocului politic: nu rezistă cel mai puternic, ci cel mai adaptabil. Cu o discreție cultivată metodic și o carieră construită între loialitate și prudență, Lecornu este acum văzut drept unul dintre favoriții la funcția de prim-ministru, în eventualitatea în care François Bayrou va fi înlăturat prin moțiune de cenzură, scrie politico.eu.
Sébastien Lecornu, ministrul francez al apărării/FOTO:AFP
La doar 39 de ani, Lecornu este singurul ministru care a supraviețuit tuturor remanierilor din epoca Macron, rămânând constant în echipa prezidențială încă din 2017. A fost, pe rând, secretar de stat, ministru al teritoriilor de peste mări, iar din 2022 conduce portofoliul Apărării – într-o perioadă în care războiul din Ucraina a redefinit prioritățile strategice ale Parisului.
„S-a descurcat remarcabil în ecosistemul Macron. Are ceva din profilul unui supraviețuitor”, remarca, sub anonimat, un oficial parlamentar francez.
Disciplină, fidelitate și liniște publică
Lecornu nu este un politician de tribună și nici o figură publică exuberantă. Puțin prezent în media, rar intervievat, el preferă să-și cultive imaginea de tehnocrat sobru, atent la detalii și disciplinat instituțional. De altfel, își petrece majoritatea weekendurilor în Normandia natală, unde continuă să dețină o funcție de consilier local – un semnal discret că nu a uitat terenul și contactul cu electoratul.
Pe scena oficială, respinge ideea unei candidaturi la Matignon. În culise, însă, influența sa crește, iar stilul său calm, dar ferm, îi aduce sprijin chiar și din tabere aparent opuse. A cultivat relații cu figuri-cheie din mai toate zonele politice, de la soții Macron până la Marine Le Pen, cu care a fost surprins participând la dineuri neoficiale.
Arhitectul reînarmării franceze
Lecornu a devenit chipul reînarmării Franței într-o Europă care își redefinește raporturile de forță. Rezervist în jandarmeria națională, el a condus procesul prin care Parlamentul francez a adoptat, în 2023, o lege-cadru de investiții militare în valoare de 413 miliarde de euro pentru perioada 2024–2030. Sub conducerea sa, Ministerul Apărării a intrat într-un proces accelerat de modernizare a echipamentelor, instruire a forțelor și adaptare la un nou tip de război – de înaltă intensitate.
Nu este străin nici de simboluri: deseori îl invocă în discursuri pe Charles de Gaulle, dar și pe Pierre Messmer, fostul ministru al Apărării în perioada de refondare a celei de-a Cincea Republici. Pentru Lecornu, apărarea este o chestiune de suveranitate națională, nu doar o misiune comunitară.
O prezență slabă la Bruxelles, o ancoră la Berlin
Dacă în relația bilaterală cu Germania – în special cu omologul său Boris Pistorius – Lecornu excelează, prezența sa în structurile multilaterale europene este mai puțin activă. A lipsit frecvent de la reuniunile miniștrilor apărării din cadrul UE, iar foști premieri precum Michel Barnier l-au îndemnat public să își asume un rol mai vizibil pe axa Bruxelles–Paris.
„Nu gândește foarte european”, remarca un oficial din industria de apărare.
Această rezervă față de Bruxelles este în ton cu discursul său suveranist – nu ostil, dar sceptic, mai apropiat de modelul gaullist decât de federalismul promovat în alte capitale europene.
Un profil de „om de sistem” care nu deranjează
Într-o perioadă în care Macron caută un premier care să calmeze spiritele fără a ieși din linia palatului Élysée, Lecornu oferă profilul ideal: nu polarizează, nu provoacă scandaluri, dar are un portofoliu solid și recunoaștere transversală. Asta, într-un sistem politic francez tot mai volatil, valorează enorm.
Indiferent dacă va fi sau nu numit la Matignon, poziția sa în arhitectura puterii este deja clară. El este, spun colegii săi, „fața reînarmării Franței”, dar și un posibil pilon al tranziției spre o nouă etapă politică.
