Vorbim de o perioadă în care expresia „anti-aging” nu exista, iar bătrânețea era privită ca un drum fără întoarcere, când Ana Aslan ea a avut curajul să spună contrariul: că îmbătrânirea poate fi înțeleasă, controlată și chiar întârziată.
La mai bine de șapte decenii de la descoperirile sale, Gala „Ana Aslan” 2025, susținută de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, readuce în atenție acea viziune revoluționară. Un eveniment dedicat excelenței în știința longevității, Gala își propune nu doar să onoreze trecutul, ci să premieze viitorul — cercetătorii, medicii și inovatorii care transformă îmbătrânirea într-o poveste de viață lungă și demnă.
În premieră, Senatul Științific va acorda Trofeul „Ana Aslan” pentru Contribuții remarcabile în Știința Longevității, un premiu care recunoaște studiile și inițiativele ce pot schimba modul în care societatea privește vârsta.
Ana Aslan a fost o vizionară. A demonstrat încă din anii ’50 că îmbătrânirea este un proces care poate fi cercetat și încetinit, iar invenția sa – Gerovital H3 – a făcut înconjurul lumii. Printre pacienții săi s-au numărat nume celebre ca Charlie Chaplin, Salvador Dalí sau John F. Kennedy, care au venit la București pentru tratamentele create de medicul român. Dar dincolo de mitul celebrităților, adevărata moștenire a Anei Aslan este una științifică: a pus bazele geriatriei moderne și a transformat România într-un centru de referință în medicina vârstei.
Astăzi, în contextul unei speranțe de viață tot mai mari, misiunea sa este reluată sub o formă nouă. România are, potrivit Eurostat, o speranță de viață de 76,6 ani, una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, iar numărul persoanelor peste 80 de ani aproape s-a triplat în ultimele două decenii. Cu toate acestea, cercetarea în domeniul longevității rămâne fragmentară.
Prin parteneriatul cu Gala „Ana Aslan”, Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu își propune să readucă longevitatea în centrul dezbaterii publice, ca prioritate strategică. Într-o lume care îmbătrânește accelerat, știința longevității înseamnă economie, sănătate și calitatea vieții.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 11 octombrie, ora 18:00, la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila și va reuni personalități din știință, medicină și inovație, într-o încercare comună de a duce mai departe idealul Anei Aslan: o bătrânețe activă, sănătoasă și respectată.
Citește pe Antena3.ro
Toate semnele care arată că Kim Jong Un pregătește ceva cu adevărat uriaș la sfârșitul săptămânii