Larisa Vasilică are 26 de ani și este voleibalistă la clubul Rapid. Face parte din generația tânără de sportive de mare viitor, fiind cunoscută în teren pentru dinamismul și precizia loviturilor sale.
„Aveam 12 ani când mi s-a pus mingea în mână. Efectiv am simțit dorința aia de a arăta, de a învăța, de a fi și eu bună, cu fetele de lângă mine care deja începuseră înaintea mea. Nu știu, am avut, așa, o dorință interioară”, spune Larisa.
„Verile mele au fost la țară, cu copiii, pe iarbă, cu vacile”
Invitată la emisiunea „La feminin”, de pe GSP.ro, jucătoarea clubului Rapid și-a adus aminte cu drag de începuturile în sportul de performanță. „De la primul meci, când am făcut primul punct și am văzut-o pe mama mea că se bucură pentru mine, ea făcând alt sport, am simțit, așa, un fel de validare”, dezvăluie.
„Tata n-a făcut sport, mama a făcut, dar a fost foarte, foarte OK și am plecat la 14 ani de acasă. Fiind singurul copil, nu știu cum au avut puterea să mă lase atunci, dar m-au susținut”, mai spune Larisa.
Amintindu-și și de copilăria de la Botoșani: „Verile mele au fost la țară, cu copiii, pe iarbă, cu vacile, cu animalele. Eu îmi amintesc cu drag tot ce s-a întâmplat, pentru că nu am avut acces la internet, nu am avut telefon, calculator, nimic, nimic, nimic. Și cumva toate jocurile pe care le făceam ne stimulau și creativitatea”.
Recomandări
Atac masiv al Rusiei cu 580 de drone și 40 de rachete în Ucraina: 3 morți și zeci de răniți
„A fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea”
Plecarea de acasă a avut loc la 14 ani, atunci când a semnat cu un club din Timișoara.
„Atunci nu am realizat, pentru că eram foarte entuziasmată. «Plec de acasă, la Timișoara, oraș mare, o să fie foarte fain». Mi s-a explicat tot proiectul. Antrenorul a venit și m-a luat de acasă. Efectiv, a venit și m-a luat de acasă. A venit până la Botoșani să discute cu părinții mei, să le arate, să le explice”, spune Larisa pentru GSP.ro.
„La început a fost OK, dar când am realizat că nu mai este mama să stea după mine: «Spală, calcă, fă aia, vezi, ai grijă să nu mănânci fix înainte de antrenament…». Chestii din astea micuțe cu care mama ne atrăgea atenția. Dar, la un moment dat, îți intri în ritmul ăla și nu mai ai cum să ieși din el, să zic așa, devine o rutină”, povestește.
Adăugând în cadrul interviului: „Cred că a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea, sincer, pentru că consider că acolo m-am format ca om și mi-am format caracterul. OK, după au venit îmbunătățiri, dar consider că acolo m-am dezvoltat ca persoană și, cumva, și orașul m-a atras, dar m-a și ajutat. Și oamenii care sunt acolo și tot”.
„Se întâmplă momente când te ia capul, ca să zic așa…”
Drumul a dus-o la Pitești, apoi la Medgidia, CSM București, Corona Brașov și, în cele din urmă, la Rapid.
„Mi-a părut rău că am plecat de la Brașov, dar, în același timp, mi-a părut și bine pentru că am venit la Rapid. Rapidistă fiind, e un vis împlinit să joci pentru echipa pe care o iubești, pe care o susții. Și cumva m-a ajutat să fac trecerea de la Brașov, unde m-am simțit ca acasă, adică foarte bine”, spune aceasta la „La feminin”.
„Am fost foarte bucuroasă de oferta de la Rapid, n-am stat prea mult pe gânduri, sincer, pentru că sunt rapidistă și nu, nu puteam să stau pe gânduri pentru oferta asta. M-am bucurat, m-am bucurat extrem de mult”, recunoaște Larisa.
Aceasta dezvăluie și care sunt atuurile ei pe teren: „Consider că spiritul de luptă. Îmi place să lupt până la ultimul fluier. Și, cred că, cumva, îmi ajut și colegele în teren. Se întâmplă momente când te ia capul, ca să zic așa… Se întâmplă, din cauza presiunii. Încerc să le ajut: «Măi, e OK, liniștește-te, hai să vedem următoarea, că asta a trecut». Dar consider că atuul meu este spiritul de luptă”.
Recomandări
Charlie Ottley, jurnalistul britanic care trăiește într-un sat din Brașov: „Dacă România ar înceta să mai fie o țară europeană, mi-ar fi foarte greu să rămân”
„Duminica merg la biserică. Sunt o persoană credincioasă”
Întrebată despre momentele dificile din carieră, Larisa a răspuns instant: „Nu am avut momente dificile. Cel mai greu a fost atunci când am plecat de acasă. După aia toate au venit de la sine. N-am mai simțit”.
A avut însă și multe momente de bucurie, strânse de la echipele pentru care a evoluat.
„Când am câștigat titlul național, bineînțeles, atunci a fost cea mai mare bucurie. În plus, fiecare medalie pe care o câștig sau pe care am câștigat-o a fost o bucurie. Sincer, mă bucur și de fiecare dată când intru în teren. Nu contează. Poate să fie un sezon în care am jucat meci de meci sau poate să fie un sezon în care am jucat un meci da, trei nu. M-am bucurat de fiecare dată când am fost în teren”, a dezvăluit la emisiunea GSP.
A mai spus și ce face în timpul liber: „Sincer, duminica merg la biserică. Sunt o persoană credincioasă. Singura superstiție este că mă dau cu mir pe mâna dreaptă, cu care atac, și îmi fac o cruce înainte de a intra în teren sau înainte de a intra în sală”.
E o moștenire de familie. Mergeam cu părinții mei la biserică atunci când eram mică. Ei mi-au insuflat treaba asta. La un moment dat am luat-o și pe partea aia: „Aaa, lasă, merge. Merge și fără”. Până m-am maturizat și mi-am dat seama că nu, trebuie și pe partea aia să facem puțin, să dăm puțin
Larisa Vasilică: jucătoare de volei:
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO
