Marti, 28 Octombrie 2025, ora 13:46
199 citiri
Cristian Bușoi și Andrei Caramitru acuză faptul că energia din România e năpădită de firme rusești. FOTO X/@nexta_tv
Prezent în cadrul unei conferințe pe teme de profil, secretarul de stat în Energie Cristian Bușoi a explicat faptul că Lukoil, una dintre cele două companii rusești sancționate de Donald Trump, nu este singura cu acționat rusesc din România.
„Principalul obiectiv în acest moment este să nu mai avem prezențe ale companiilor rusești în România. Trebuie să vedem cum implementăm această decizie. Sunt targetate strict cele două mari companii din sectorul petrolier care finanțează mașina de război rusă. Se discută transmiterea unor ghiduri la nivel de Uniunea Europeană, care să ne arate cum se pot aplica uniform aceste măsuri”, a declarat Bușoi la NewMoney.Talks. Barometrul Securității Energetice INSCOP.
Conform acestuia, în România sunt vizate doar Lukoil și Gazprom, nu și alte companii cu activități adiacente sistemului energetic, cum ar fi Alro.
Opinia acestuia este împărtășită, într-o opinie separată, și de analistul economic Andrei Caramitru, care acuză pe contul său de socializare că sistemul energetic românesc este la ruși.
„Să luăm sistemul energetic în special zona de petrol și gaze dacă tot vorbim de Lukoil. De ce nu există nici o singură firmă vestică la noi? De ce totul e rusesc sau firme din est cu legături cu rușii? Tot? Avem așa: OMV (controlată indirect și infiltrată de ruși), Mol unguri, kazacii cu Rompetrol, Lukoil direct ruși, Gazprom. De ce totul dat la ăștia și nimic la vestici? De ce au făcut crize isterice contra lui Chevron și lui Exxon când au intrat aici și i-au scos cu șuturi?”, scrie Andrei Caramitru.
garsoniere de vanzare bucuresti
Totodată, analistul economic mai scrie și faptul că dăm Dacia la Renault și lăsăm Orange și Carrefour pe aici, e ok să deschidă niște fabrici nemtii și să avem trupe NATO – dar în același timp energia trebuie să fie la ruși și infrastructura să fie blocată și televiziunile și agenții și „vuvuzelele” rușilor să zburde pe aici.
„Totul e putred și curățenia trebuie să fie totală și în profunzime!!! Nu se mai poate așa și nu se mai poate să fie tolerați oamenii și rețelele care sunt responsabile pentru toate astea!”, își încheie Caramitru mesajul.
Cristian Bușoi a vorbit și despre impactul pe care liberalizarea prețurilor la energie electrică îl va avea asupra populației, dar și despre eficiența măsurii plafonării.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent


