Citirea Sfintei Evanghelii
În centrul acestei slujbe este citirea Sfintei Evanghelii, un text care aduce în conștiința credincioșilor speranța Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, potrivit Doxologia.
Trecerea unui creștin în Împărăția lui Dumnezeu este, întâi de toate, prilej de rugăciune pentru sufletul celui adormit, dar și pentru familia îndurerată.
În aceste momente, Biserica se roagă pentru „odihna sufletului (…) iertarea greșelii cea de voie și cea fără de voie (…) ca Domnul Dumnezeu să așeze sufletul lui unde drepții se odihnesc…”. Aceste clipe de rugăciune sunt cunoscute în practica liturgică drept „slujba stâlpilor” – numele venind de la versetul biblic care numește Biserica „stâlp și temelie a adevărului” (I Timotei, 3, 15).
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8
În momentul înserării începe priveghiul
În centrul acestei slujbe este citirea Sfintei Evanghelii, un text care aduce în conștiința credincioșilor speranța Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
Recomandări
Interviu cu istoricul Adrian Nicolae: America avea în plan să lovească cu bomba atomică mai multe orașe din Japonia / Discursul american a rămas același din 1945 și până azi
Din tradiție, aceste rugăciuni sunt legate de privegherea sau „priveghiul” creștinului adormit, eveniment ce are loc în momentul înserării. Trebuie menționat, însă, faptul că rugăciunea stâlpilor poate fi făcută în orice moment al zilei.
„De obicei, creștinii pregătesc pentru această rugăciune lumânări, cărbune și tămâie, alături de colivă sau o mică jertfă alcătuită din fructe, cozonac și un pahar de vin. După slujba oficiată de preot, privegherea celui adormit poate continua, nota caracteristică fiind o atitudine solemnă – în multe părți ale țării citindu-se din psalmii lui David”, arată surs citată..
Cine și-a prezentat omagiile
La rugăciunea rostită pentru răposatul Ion Iliescu au asistat nume grele din politică, personaje importante de-a lungul vremii.
Printre cei care au venit să prezinte un ultim omagiu lui Ion Iliescu se numără: Mugur Isărescu, Adrian Vasilescu (consilierul guvernatorului Isărescu), Rodica Stănoiu, Ionuț Vulpescu (consilierul de lungă durată al lui Ion Iliescu), Mișu Negrițoiu, fost președinte ASF, Viorel Hrebenciuc, Viorica Dăncilă, Petre Daea, Șerban Nicolae, fostul director SRI Virgil Măgureanu, Toni Greblă.
A murit la spital, unde a fost internat timp de aproape două luni
Recomandări
Funeralii de stat pentru Ion Iliescu. Ultimele omagii aduse în fața sicriului fostului președinte, în Sala Unirii, la Palatul Cotroceni
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a murit marți, 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani. El era internat la Spitalul SRI „Agrippa Ionescu”.
Vestea că Ion Iliescu a murit a fost anunțată de Guvernul României înainte de ora 18:00, însă decesul fostului președinte a fost înregistrat la ora 15:55, așa cum a anunțat chiar Spitalul Clinic de Urgență Agrippa Ionescu din București.
Ion Iliescu a fost internat pe 10 iunie cu probleme respiratorii, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar. Anterior, în aprilie 2019, el a suferit o intervenție chirurgicală la Institutul C.C. Iliescu pentru pericardită lichidiană.
Iuliu Torje, medic primar în anestezie şi terapie intensivă la ECMO Center Klinicum Kassel din Germania, a afirmat pentru Hotnews, odată cu moartea lui Ion Iliescu, că România trebuie să ia în calcul o discuție privind adoptarea unui cadru legal pentru îngrijirea paliativă.
Specialistul a spus că ultima perioadă din viața fostului președinte a fost una cumplită, marcată de multă suferință, în condițiile în care medicina nu mai aducea nicio speranță.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO