„În cursul serii, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați cu privire la o stare conflictuală intrafamilială, între un bărbat de 75 de ani și ginerele său, de 55 de ani, pe fondul consumului de alcool.
Cele două persoane implicate în starea conflictuală au prezentat leziuni, ambii fiind transportați la spital, unde, în urma agravării stării de sănătate, a survenit decesul bărbatului de 75 de ani”, a transmis IPJ Argeș.
Celălalt bărbat, de 55 de ani, a primit îngrijiri medicale, după care a fost condus la sediul poliției, pentru audieri.
Cercetările se desfășoară sub supravegherea unității Parchetului pentru clarificarea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care fapta a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun.
(sursa: Mediafax)
Citește pe Antena3.ro
Fizicienii au reușit să „dea timpul înapoi” într-un sistem cuantic, cu o precizie uluitoare