Sorana Cîrstea a fost nevoită se se oprească în turul 2 la
US Open, după o luptă fantastică împotriva Karolinei Muchova, favorita nr. 11
de la Flushing Meadows. Românca a încercat din răsputeri să obțină a 9-a
victorie consecutivă în circuitul WTA, dar nu a putut să o răpune pe sportiva
din Cehia, prizând cu scorul de 6-7 (0), 7-6 (3), 4-6, după 3 ore de joc.
Sorana Cîrstea, învinsă la US Open, după o luptă crâncenă. Foto EPA EFE
Jucătoarea noastră a început bine partida, distanțându-se la
4-1. Cehoaica a revenit, preluând conducerea, cu 5-4 și servind pentru set. Românca nu s-a lăsat, a făcut atunci un break și a trimis setul în tie-break. Acolo nu
a mai avut nicio șansă, Muchova împunându-se cu 7-0 .
Setul 2 a însemnat un nou maraton al celor două jucătoare de
tenis. Sorana Cîrstea a luat un break avans, pe care și l-a menținut până la
5-4, servind pentru set. Însă cehoaica a câștigat pe serviciul româncei, astfel că partea a doua a meciului a avut nevoie iar de tie-break. Mult mai
concentrată, Sori s-a impus cu 7-3 și a împins partida în decisiv.
A cedat în decisiv
În setul 3, Karolina Muchova a început cu un break, a făcut rapid 2-0
pe tabelă, dar românca a luptat ca o leoaică. A anulat șase mingi de break ale
adversarei, câștigând un game-maraton pentru a se apropia la 1-2.
Ba mai mult, Sorana a reușit să egaleze la 3, însă a cedat apoi două game-uri
la rând. Favorita nr. 11 de la Flushing Meadows s-a impus până la urmă cu 6-4, obținând
calificarea pentru a treia oară la rând în turul 3 la US Open, unde la ultimele
două ediții a ajuns până în semifinale.