„Depunem astăzi două proiecte de lege care se referă la corectarea unor lucruri din Pachetul 1, şi anume la CASS pentru deţinuţii politici, pentru veterani, pentru invalizi, pentru văduve de război, pentru personal monahal şi de asemenea indemnizaţia pentru creşterea copiilor, care se adresează bineînţeles mamelor”, a spus Sorin Grindeanu, la Parlament.
El a adăugat că PSD nu renunță la această propunere, chiar dacă premierul Ilie Bolojan s-a opus în coaliție când s-a conceput primul pachet de măsuri fiscale. „Nefiind adoptate şi nefiind acceptate de restul colegilor, noi înţelegem să nu renunţăm, să facem aceste proiecte de lege, care sunt proiecte reparatorii din punctul nostru de vedere pentru anumite excese, care au fost parte din acest Pachet 1”, a completat Grindeanu.
Senatoarea PSD, Victoria Stoiciu, a spus că primul proiect este un proiect de modificare a Codului Fiscal şi a legii sănătăţii, prin care mamele aflate în concediu de creştere a copilului vor fi exceptate de la plata contribuţiei pentru sănătate.
„Considerăm că este o măsură absolut necesară şi o reparare a unei dreptăţi care s-a făcut femeilor, în condiţiile în care vorbim de persoane aflate într-o situaţie de vulnerabilitate economică şi a stării de sănătate şi, doi, în condiţiile în care România se confruntă cu o mare problemă de natalitate. Menţionez că 30% din mamele aflate în concediul de creştere a copilului au o îndemnizaţie în jur de 1.600 de lei”, a spus ea.
Recomandări
Primul semn al crizei în România: producătorii auto se întrec în reduceri de preț. Ce spun economiștii despre asta
Iar deputatul Marius Budăi, fost ministru PSD al Muncii, a explicat că al doilea proiect de act normativ pregătit de social-democrați se referă la veteranii de război: „Am spus foarte clar de atunci că ni se pare nedrept ca 418 oameni, şi repet, insist pe acest lucru, 418 oameni din România, 411 veterani de război şi 7 văduve de veterani de război să mai plătească această contribuţie”.
Precizările au venit în contextul în care Grindeanu și Bolojan au avut numeroase divergențe cauzate de primele două pachete de măsuri fiscale, adoptate de Guvernul Bolojan și asumate în Parlament.
Spre exemplu, pe 7 iulie, Ilie Bolojan a anunțat că mamele aflate în concediu pentru creșterea copilului vor plăti contribuția la sănătate de 10% (CASS), la fel ca bătrânii care au pensii mai mari de 3.000 de lei net. Practic, mamele vor primi mai puțini bani, după ce Guvernul a decis să le impoziteze cu 10% indemnizația lunară.
Apoi, Grindeanu a cerut în coaliție ca mamele, invalizii, veteranii de război şi foștii deţinuţi politici să nu mai plătească CASS, dar Bolojan s-a opus. Acesta este motivul pentru care PSD depune aceste proiecte.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO