„Proiectul nostru de înnoire profundă a PSD nu este din păcate fezabil. Am intrat în această competiție cu convingerea că putem schimba lucrurile, că putem construi o echipă serioasă, profesionistă, capabilă să redea speranța acestui partid. Dar realitatea e alta. PSD a devenit un spațiu dominat de tranzacții, frici și calcule personale. Nu mai există curaj, dezbatere reală sau dorință de reformă. Am întâlnit mulți colegi care mi-au dat dreptate, dar prea puțini au fost dispuși să se implice deschis. Mulțumesc în mod special, în acest context, mai ales colegilor mei Robert Cazanciuc și Constantin Toma, deși au mai fost și alții, pe care am evitat însă să îi expun, pentru a evita anumite repercusiuni”, a transmis Corlățean pe Facebook.
„Am tras o concluzie dureroasă, dar necesară: în condițiile actuale, proiectul meu nu este posibil. Închei acest drum după 24 de ani de loialitate față de partid, cu fruntea sus. Nu regret nimic. România are nevoie de o altă direcție. Și merităm mai mult”, a completat el.
În acest moment, singurul candidat la Congresul PSD în urma căruia se va alege noul președinte este Sorin Grindeanu, care deține funcția de președinte interimar al partidului după demisia lui Marcel Ciolacu, produsă în luna mai. Congresul PSD va avea loc cel mai probabil pe 7 noiembrie.
Recomandări
„Am pictat până am intrat în sala de operație”. Povestea lui Dan Marinescu, artistul care pictează flori și pisici chiar și după infarct și furturi la târguri
Titus Corlățean a fost ministrul Justiției în 2012 și ministru de Externe din 2012 până în 2014.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO