„În această perioadă de trei luni, PSD-ul în niciun caz nu poate fi acuzat că nu a oferit dialog. Am fost tot timpul cei care am mers, am discutat, n-am dat ultimatumuri şi am încercat să găsim soluţii comune în cadrul coaliţiei şi suntem cei care am fost parte activă la dialog. Noi suntem adepţii dialogului, nu a unanimităţii. De aceea le dau dreptate celor care spun că ar fi bine să fie un fel de dialog în cadrul coaliţiei, nu impuneri de soluţii şi nu unanimităţi. Noi suntem un partid cu specific social-democrat, într-o coaliţie de dreapta şi înţelegem să ţinem de principiile care ne definesc”, a spus Grindeanu, aflat la Parlament.
Apoi a lansat un avertisment pentru premierul Bolojan și PNL: „Dacă cineva încearcă să ne impună anumite soluţii, dacă nu sunt parte a unui dialog în care inclusiv soluţiile PSD să fie parte, atunci înseamnă că acela nu e un dialog şi noi trebuie să ne extragem din acest lucru. Iar lucrurile acestea sunt cât se poate de clare în cadrul unei coaliţii”.
Viitoarea ședință de coaliție este programată pentru marți, 9 septembrie, sau miercuri, 10 septembrie.
Grindeanu și Bolojan au avut numeroase divergențe cauzate de primele două pachete de măsuri fiscale, adoptate de Guvernul Bolojan și asumate în Parlament.
Spre exemplu, pe 7 iulie, Ilie Bolojan a anunțat că mamele aflate în concediu pentru creșterea copilului vor plăti contribuția la sănătate de 10% (CASS), la fel ca bătrânii care au pensii mai mari de 3.000 de lei net. Practic, mamele vor primi mai puțini bani, după ce Guvernul a decis să le impoziteze cu 10% indemnizația lunară.
Apoi, Grindeanu a cerut în coaliție ca mamele, invalizii, veteranii de război şi foștii deţinuţi politici să nu mai plătească CASS, dar Bolojan s-a opus. Acesta este motivul pentru care PSD a depus în Parlament două proiecte care să corecteze aceste lucruri.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO