Persoanele vulnerabile cu venituri sub 1.950 de lei vor primi vouchere de 50 de lei pentru energie electrică, care vor acoperi aproximativ 60-70% din creșterea facturilor, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan. Cardurile vor fi distribuite în luna septembrie prin Ministerul Muncii și Poșta Română.
„Am instituit această schemă de ajutor pentru persoanele care aveau prețul plafonat la 0,68 lei/kWh, astfel încât majorarea facturilor să fie parțial compensată. Platforma informatică este pregătită, operatorii au actualizat sistemele și codurile de bară vor fi incluse pe facturi pentru a face sistemul operațional”, a precizat Ivan într-o conferință de presă.
Ministrul a subliniat că valoarea voucherelor va acoperi în mare parte majorarea facturilor pentru cei cu venituri mici. Distribuirea depinde însă de înscrierea corectă în platforma informatică, gestionată de Ministerul Muncii și Poșta Română.
Pe lângă aceste vouchere, Guvernul pregătește și alte măsuri pentru stabilizarea prețului energiei. Una dintre acestea este mecanismul de „market maker”, prin care principalele companii producătoare de energie din România pot contribui la reglarea pieței. În paralel, se extinde mecanismul de garantare a tranzacțiilor pe piața angro, reducând riscul speculațiilor.
Ministrul a menționat și optimizarea costurilor tehnice ale operatorilor de distribuție, care reprezintă circa 20% din totalul facturilor, prin investiții în infrastructură și sisteme digitale integrate. Implementarea contoarelor inteligente și a prețurilor dinamice, inspirată din experiența altor țări europene, ar putea reduce facturile consumatorilor finali cu până la 24%.
Bogdan Ivan a precizat că România dispune în prezent de aproximativ 40 de linii de finanțare pentru proiecte de energie și eficiență energetică, iar un task force condus de Ministerul Energiei va coordona aceste resurse pentru o planificare strategică pe termen lung.
Corneliu Bodea, președintele Centrului Român al Energiei, a salutat măsurile, subliniind că ele au rezultat dintr-un dialog real între industrie, autorități și politică. „Este un semnal clar că există preocupare pentru impactul creșterii prețurilor la energie și că nimeni din industrie sau stat nu beneficiază de pe urma acestor majorări”, a adăugat Bodea.
Citește pe Antena3.ro
Tânărul care a lovit un livrator asiatic spune că a fost „manipulat de societate”. A mers cu mama la Parchet: „Ei, dar ce i-a făcut?”