Municipiul București va achiziționa servicii de audit extern în vederea efectuării unei analize diagnostic pentru evaluarea situației financiare, operaționale și manageriale la STB și Termoenergetica.
Hotărârea a fost aprobată cu 31 de voturi ”pentru”, 13 abțineri și 6 voturi ”împotrivă”.
Conform referatului de aprobare, ambele entități au acumulat datorii foarte mari către furnizori și către statul român.
Datoriile ”grevează bugetele celor două societăți și periclitează asigurarea continuității” prestării celor două servicii publice.
”Dimensiunile datoriilor acumulate impun efectuarea unor audituri externe în scopul identificării naturii pierderilor financiare survenite și a valorilor lor exacte, pentru a putea fi recuperate și pentru a corecta mecanismele care au condus la producerea lor”, se arată în document.
Consilierul general AUR Ștefan Oprea a susținut un amendament în baza căruia solicitarea pentru realizarea unui audit urma să fie transmisă în primul rând Curții de Conturi.
Doar în cazul în care Municipalitatea ar fi primit un refuz din partea Curții de Conturi, primarul general ar fi fost mandatat să achiziționeze servicii de audit extern.
Amendamentul, susținut și de PUSL, a întrunit doar 25 de voturi favorabile, insuficiente în vederea aprobării.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.


