Anunțul CFR Călători la început de an universitar
„În conformitate cu legislația în vigoare, în cursul anului universitar 2025/2026, studenții români/străini, în vârstă de până la 30 de ani, care sunt înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate din România, beneficiază de reducere 90% la transportul feroviar intern clasa a 2-a la toate categoriile de trenuri (regio, interregio, intercity), doar pe rutele dintre localitatea de domiciliu și localitatea unde se află instituția de învățământ la care sunt înmatriculați”, se menționează în comunicatul CFR Călători.
De această facilitate se bucură și studenții orfani de unul sau ambii părinți, precum și cei proveniți din centre de plasament, familii substitutive sau aflați la asistent maternal.
Pentru călătoria la clasa 1 sau la vagon de dormit/cușetă, se va achita integral diferența tarifară.
Cum pot beneficia studenții de reducerea de 90%
Pentru bilete sau abonamente reduse, este necesară prezentarea legitimației de student pentru reducere la transport, vizată pentru anul universitar în curs, împreună cu actul de identitate în original.
În cazul celor cu carte de identitate electronică, dovada domiciliului se poate face și printr-un certificat digital sau fizic emis de evidența populației.
Recomandări
Sergiu Băhăian, scos din pușcărie pentru a fi tratat într-un spital de stat. Toate bolile de care suferă temutul „călău al boschetarilor”
„Până la data de 30 noiembrie 2025 inclusiv, reducerea de 90% (bilete /abonamente lunare), se poate acorda în baza legitimației de student pentru reducere la transport, în original, vizată pentru anul universitar 2024-2025”, precizează CFR Călători.
Studenții din anul I pot beneficia de reducere până la 30 noiembrie 2025 în baza unei adeverințe emise de universitate. Din 1 decembrie 2025, este obligatorie legitimația de student vizată pentru anul universitar 2025-2026.
„Biletele/abonamentele cu reducere procurate online pot fi prezentate în format digital ca document pdf. electronic sau tipărite pe hârtie având cod QR. Abonamentele cu reducere procurate online prin aplicația descărcabilă se prezintă numai în format electronic pe dispozitivul cu care este asociat”, se mai arată în comunicat.
O noutate importantă pentru studenții români din străinătate
Începând cu 1 octombrie 2025, și studenții români înmatriculați la universități din străinătate vor beneficia de reduceri în România.
„În conformitate cu prevederile legislației în vigoare, începând cu data de 1 octombrie 2025, studenții cetățeni români care sunt înmatriculați la instituțiile de învățământ superior din străinătate la forma de învățământ cu frecvență beneficiază pe teritoriul României de tarif redus cu 50% la toate categoriile de trenuri, clasa a 2-a, pe orice distanță, până la împlinirea vârstei de 30 de ani”, precizează CFR Călători.
Și în acest caz, pentru clasa 1 sau vagoanele de dormit/cușetă, diferențele tarifare vor trebui achitate integral.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO