Liderul de extremă dreapta, fost căpitan de armată, riscă până la 43 de ani de închisoare dacă este găsit vinovat pentru tentativă de a se agăța de putere după ce a pierdut alegerile din 2022 în fața rivalului său de stânga, Luiz Inacio Lula da Silva.
Instanța urmează să-și dea verdictul săptămâna viitoare într-un caz care a stârnit furia președintelui american Donald Trump, un aliat al lui Bolsonaro.
Bolsonaro, aflat în arest la domiciliu din august, va fi protagonistul absent al evenimentelor de Ziua Independenței, în care se cere amnistie pentru sute de susținători ai săi condamnați pentru asaltul din 8 ianuarie 2023 asupra Curții Supreme, a palatului prezidențial și a Congresului.
„Bolsonariștii” speră că Congresul va vota pentru o amnistie care s-ar putea extinde și la fostul președinte chiar dacă acesta este condamnat.