În Tendințe
- „Țara cea mai puțin vizitată” din Europa. Nu deține aeroport, este „plictisitoare”, dar are peisaje spectaculoase
- Cât „a mușcat” panettone din piața cozonacului tradițional în ultimii ani? Principala diferență dintre cele două dulciuri
- Comunicarea cu pacientul, una dintre marile provocări ale sistemului medical din România. Lecția din Marea Britanie
- VIDEO Tenis: Carlos Alcaraz și Jannik Sinner, calificați în semifinale la Monte Carlo (ATP)
- Kamala Harris, fost vicepreședinte în timpul mandatului lui Joe Biden, a declarat că „ia în considerare” candidatura la președinție în 2028
- „În 2026, așa ceva?” Senatoarea Cynthia Păun cere intervenție de urgență după apariția unor panouri controversate
- Bunătățile strămoșești pe care trebuie neapărat să le încerci de Paște. Cum să gătești carnea de miel românește astfel încât să dai lovitura de sărbători
- Se schimbă regulile de finanțare pentru secțiile ATI. Rogobete: „Au fost introduse activități noi eligibile”. Proiectul, pus în transparență decizională

