Comisia Europeană este îngrijorată că rezultatul alegerilor parlamentare din Cehia ar putea fi influențat de postări încărcate de boți.
Guvernul Uniunii a primit informații de autoritățile de la Praga potrivit cărora, în campania electorală, pe TikTok, au rulat știri false şi propagandă.
Tacticile predominante au fost crearea unor site-uri de dezinformare care traduceau conţinut direct din surse ruseşti, sancționate de Comisie, până la boţi care se dădeau drept candidaţi pe reţelele sociale, potrivit agenției spaniole EFE, preluată de Agerpres.
Vineri, compania chineză a șters zeci de conturi, potrivit autorităților cehe.
Potrivit sondajelor, coaliția „Împreună” condusă de premierul în funcție proeuropean Petr Fiala, riscă să piardă alegerile.
Formațiunea populistă „Acțiunea cetățenilor nemulțumiți”, a fostului premier eurosceptic Andrej Babis, pare preferata cehilor la aceste alegeri.
Potrivit sondajelor, niciun partid nu va obține o majoritate absolută, ceea ce înseamnă că partidul câștigător va trebui să negocieze o coaliție.
Miliardarul Andrej Babis a promis, că dacă va revini la putere, va opri ajutorul țării pentru Ucraina.
Secțiile de vot se vor închide sâmbără, 4 octombrie, la ora 14.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.