Tichetele de masă cresc, salariul minim nu
Guvernul amână majorarea salariului minim, dar crește valoarea maximă a tichetelor de masă de la 40 la 50 RON, a anunțat ministrul Muncii, Florin Manole. Măsura, susținută de sindicate și patronate, nu implică cheltuieli suplimentare pentru buget, dar stimulează consumul intern, colectarea taxelor și reduce economia informală. În paralel, sindicatele au protestat, cerând creșterea salariului minim și a pensiilor, renegocierea contractelor colective și oprirea măsurilor de austeritate aplicate populației. (Sursa: Economica.net)
Previziuni economice pentru final de 2025
Pentru perioada octombrie–decembrie 2025, managerii români anticipează, în general, stabilitate economică, dar cu creșteri de prețuri în toate sectoarele. În industria prelucrătoare, 74,1% dintre manageri estimează stabilitate a producției (-0,9%), cu majorări ale prețurilor produselor industriale (+25,3%). În construcții, se prognozează scădere a volumului producției (-20,2%), în timp ce prețurile lucrărilor vor crește (+37,6%). În comerțul cu amănuntul, cifra de afaceri este așteptată să scadă moderat (-7,1%), iar prețurile să urce (+37,7%). În sectorul serviciilor, 79,2% dintre manageri prevăd stabilitate a cifrei de afaceri (-2,2%), cu o creștere a prețurilor de vânzare sau facturare (+22,1%). (Sursa: INS)
Banca Canadei reduce dobânda de referință
Banca Canadei a redus rata cheie a dobânzii la 2,25%, cel mai scăzut nivel din iulie 2022, și a sugerat că acest pas ar putea marca sfârșitul ciclului de relaxare monetară. Decizia vine în contextul încetinirii economiei și al impactului tarifelor impuse de SUA, care au afectat atât cererea, cât și costurile companiilor. Banca estimează o creștere economică modestă de 1,2% în 2025 și de 1,1% în 2026, înainte de o ușoară revenire în 2027. Guvernatorul Tiff Macklem a declarat că politica monetară actuală este adecvată pentru a menține inflația aproape de ținta de 2%. (Sursa: Reuters)
FED reduce dobânda
Rezerva Federală a redus, pentru a doua oară consecutiv, dobânda de politică monetară, la intervalul 3,75%–4%, și a anunțat încheierea programului de reducere a activelor pe 1 decembrie. Jerome Powell a avertizat însă că o nouă scădere în decembrie „nu este garantată”, provocând corecții pe piețe. Decizia a fost luată în contextul lipsei datelor economice recente, Fed menționând o creștere moderată a activității și o inflație de 3%. Banca centrală a oprit procesul de reducere a portofoliului de 6,6 trilioane USD, după o comprimare de 2,3 trilioane USD, și ar putea reveni la achiziții de active în 2026, în funcție de condițiile pieței. (Sursa: CNBC)
S.N.G.N. Romgaz Preț curent: 9,85 RON (-1,50%) MCap: 37,9B P/E: 12,40
Romgaz a atras 500 mil. EUR printr-o nouă emisiune de obligațiuni pe 6 ani, la o dobândă de 4,625%, sub nivelul plătit de stat pentru împrumuturi similare. Subscrisă de opt ori, emisiunea din cadrul programului EMTN confirmă încrederea investitorilor în strategia companiei și în proiectul Neptun Deep. Directorul general, Răzvan Popescu, a subliniat că tranzacția consolidează structura datoriei și diversifică sursele de finanțare. Managementul Romgaz a mulțumit echipelor implicate, menționând că fondurile vor susține dezvoltarea proiectelor strategice și securitatea energetică regională. (Sursa: Economica.net)
OMV Petrom Preț curent: 0,9460 RON (-1,15%) MCap: 58,9B P/E: 16,1503
OMV Petrom a raportat pentru primele nouă luni din 2025 venituri totale de 27,5 mld. RON (+1,9% YoY), susținute de volume mai mari la gaze și energie electrică, în timp ce cifra de afaceri din T3 a urcat cu +21,5% față de T2. Cheltuielile de exploatare au crescut cu +7,7%, la 24,1 mld. RON, depășind ritmul veniturilor, ceea ce a dus la o scădere a rezultatului operațional cu -26,3%, la 3,3 mld. RON. Profitul net a fost de 3,4 mld. RON (-12,6% YoY), susținut de un rezultat financiar pozitiv de 721 mil. RON (+403%). (Sursa: BVB)
Deutsche Bank AG Preț curent: 159,00 RON (4,69%) MCap: 328B
Deutsche Bank a raportat un trimestru puternic, cu venituri din tranzacționarea instrumentelor cu venit fix în creștere cu 19%, la 2,48 mld. EUR, peste estimările de 2,24 mld. EUR. Veniturile totale au fost de 8,04 mld. EUR, iar profitul net de 1,56 mld. EUR, ambele peste așteptări. CFO-ul James von Moltke a declarat că banca este pe cale să își atingă obiectivele anuale, în timp ce CEO-ul Christian Sewing pregătește prezentarea noii strategii pe 17 noiembrie, axată pe extinderea diviziei de investment banking și atragerea de bancheri seniori. (Sursa: Bloomberg)
Mercedes-Benz Group Preț curent: 291,65 RON (4,65%) MCap: 312B
Mercedes-Benz Group AG a raportat pentru trimestrul al treilea din 2025 un EPS de 1,22 EUR, sub așteptări cu 0,09 EUR. Veniturile au scăzut cu 6,9% față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 32,15 miliarde EUR, ratând estimările consensului. Rentabilitatea vânzărilor diviziei auto a fost de 4,8%, față de 4,7% în aceeași perioadă a anului trecut și peste estimarea medie de 3,9%. Aceasta a fost susținută de o creștere de 10% a modelelor de top, inclusiv mărcile Maybach și AMG, cu marje ridicate, în timp ce fluxul de numerar liber a fost de aproximativ 1,4 mld. EUR, ceea ce a determinat compania să reia programul de răscumpărare a acțiunilor. (Sursa: Reuters)
UBS Group AG Preț curent: 38,28 USD (-2,07%) MCap: 121B
UBS a raportat în T3 2025 un profit net de 2,5 mld. USD, în creștere cu 74% YoY și peste estimările de 1,85 mld. USD, susținut de performanța solidă a diviziei de investment banking și de eliberarea unor provizioane juridice de 668 mil. USD. Veniturile au totalizat 12,76 mld. USD (vs. 12,68 mld. USD așteptat), iar divizia de wealth management a atras 38 mld. USD în active nete noi. Banca avansează cu integrarea Credit Suisse, preluare care ar urma să fie finalizată până la sfârșitul anului viitor. (Sursa: CNBC)
Starbucks Corporation Preț curent: 84,17 USD (-1,47%) MCap: 96,4B
Starbucks a raportat în T3 2025 o creștere de 1% a vânzărilor comparabile, prima după aproape doi ani, susținută de piețele internaționale. În SUA, vânzările au fost stabile, revenind pe plus în septembrie. Veniturile au urcat cu 5%, la 9,6 mld. USD, peste estimări, iar profitul ajustat a fost de 0,52 USD/acțiune, sub așteptările analiștilor de 0,56 USD/acțiune. CEO-ul Brian Niccol a declarat că strategia „Back to Starbucks” își arată rezultatele. (Sursa: CNBC)
Nvidia Preț curent: 207,04 USD (2,99%) MCap: 5,07T
Nvidia a devenit prima companie din lume cu o capitalizare bursieră de 5 trilioane USD, consolidându-și poziția dominantă în boom-ul global al inteligenței artificiale. De la lansarea ChatGPT în 2022, acțiunile Nvidia s-au apreciat de 12 ori, impulsionând indicii bursieri americani. CEO-ul Jensen Huang a anunțat comenzi de cipuri AI în valoare de 500 mld. USD și planuri pentru construirea a șapte supercomputere pentru guvernul SUA. Între timp, Donald Trump urmează să discute cu Xi Jinping despre cipurile Blackwell, aflate în centrul tensiunilor comerciale. (Sursa: Reuters)
Meta Platforms Inc. (Facebook) Preț curent: 751,67 USD (0,03%) MCap: 1,93T
Meta Platforms a raportat rezultate peste așteptări în T3 2025, cu venituri de 51,24 mld. USD față de 49,41 mld. USD estimate și un profit ajustat de 7,25 USD/acțiune față de 6,69 USD prognozat. Totuși, acțiunile au scăzut cu 9% după anunț, pe fondul creșterii cheltuielilor și al pierderilor ridicate din divizia Reality Labs, care a înregistrat un deficit de 4,4 mld. USD la vânzări de 470 mil. USD. Compania a consemnat o cheltuială fiscală unică de 15,93 mld. USD legată de noua lege fiscală, dar anticipează reduceri importante ale taxelor în 2025 și ulterior. Pentru T4, Meta estimează venituri între 56–59 mld. USD, peste consensul pieței, și cheltuieli anuale între 116–118 mld. USD, față de 114–118 mld. USD anterior. (Sursa: CNBC)
Microsoft Corporation Preț curent: 541,55 USD (-0,10%) MCap: 4,02T
Microsoft a depășit estimările în T1 fiscal 2025, cu venituri de 77,67 mld. USD (+18% YoY) și profit ajustat de 4,13 USD/acțiune (+26% YoY). Divizia Intelligent Cloud a crescut cu 28%, la 30,9 mld. USD, iar veniturile Azure au urcat cu 40%, peste așteptări. Segmentul Office și LinkedIn a avansat cu 13%, iar cel de Windows și gaming cu 4%. Veniturile anuale din cloud au depășit 75 mld. USD (+34% YoY), susținute de parteneriatul Microsoft–OpenAI. (Sursa: Bloomberg)
Alphabet Inc. – Clasa A Preț curent: 274,57 USD (2,65%) MCap: 3,6T
Alphabet a depășit estimările în T3 2025, raportând venituri de 87,5 mld. USD și un profit de 2,87 USD/acțiune, peste așteptările de 85,1 mld. USD și 2,26 USD. Rezultatele au fost susținute de creșterea diviziei Google Cloud, alimentată de cererea AI. Compania estimează cheltuieli de capital între 91–93 mld. USD, față de 85 mld. USD anterior, pentru dezvoltarea modelului Gemini și extinderea infrastructurii AI. (Sursa: Bloomberg)
Boeing Co. Preț curent: 213,58 USD (-4,37%) MCap: 127B
Boeing a raportat o pierdere contabilă de 4,9 mld. USD și a amânat din nou lansarea avionului 777X până în 2027, acumulând astfel costuri totale de aproape 16 mld. USD pentru acest program. În T3, compania a înregistrat o pierdere de 7,47 USD/acțiune, peste estimările negative de 4,44 USD, însă veniturile au fost peste așteptări. Fluxul de numerar liber a fost pozitiv, de 238 mil. USD, reflectând îmbunătățirea producției pentru modelele 737 și 787. (Sursa: Bloomberg)
Această prezentare factuală este realizată de Departamentul de Analiză Tradeville. Cotațiile afișate sunt cele de la sfârșitul zilei precedente de tranzacționare. Investiția în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanțele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziție și fluctuațiile valutei pot influența randamentul investiției. Nu există instrument financiar fără risc (citește). SSIF Tradeville SA, Calea Vitan nr. 6A, Bl. B, Tronson B, et. 3, București, +40 21 318 75 55, [email protected]. Autorizația CNVM 2225/15.07.2003. Reglementată de ASF. Grafice afișate pe baza datelor BVB/CBOE.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent


