Conform Financial Times, președintele american Donald Trump a transmis ulterior mesajul lui Volodimir Zelenski și liderilor europeni.
Mai exact, liderul rus a propus ca, în schimbul retragerii ucrainene din Donețk, să înghețe linia frontului din regiunile Herson și Zaporojie. Mai mult, el spus că nu va lansa noi atacuri pentru a cuceri mai mult teritoriu, potrivit a trei persoane familiarizate cu negocierile.
Potrivit surselor citate de ziarul britanic, liderul de la Kremlin Putin nu a renunțat la cerințele sale fundamentale de „rezolvare a cauzelor profunde” ale conflictului, ceea ce ar însemna, în esență, sfârșitul statalității Ucrainei în forma sa actuală și stoparea expansiunii NATO spre est.
Totuși, s-a arătat dispus să facă compromisuri în alte chestiuni, inclusiv în ceea ce privește teritoriul, dacă este convins că aceste „cauze” sunt soluționate, conform unui fost înalt oficial al Kremlinului.
Forțele lui Vladimir Putin controlează aproximativ 70% din Donețk, însă orașele din extremitatea vestică a regiunii rămân sub controlul Ucrainei și sunt importante pentru operațiunile militare.
Surse familiarizate cu opiniile liderului de la Kiev au afirmat că acesta nu va accepta să cedeze Donețk, dar că va fi dispus să discute chestiunea cu Trump la Washington, unde cei doi se vor întâlni luni, 18 august 2025.
Recomandări
Alexandra Manda, românca admisă pentru master la una dintre cele mai importante academii de film din America: „Doar 12 studenți au intrat”
În plus, președintele ucrainean ar fi dispus să abordeze subiectul și în cadrul unei întrevederi cu Trump și Putin.
„Toți au fost de acord că cea mai bună modalitate de a pune capăt războiului îngrozitor dintre Rusia și Ucraina este să se ajungă direct la un acord de pace, care ar pune capăt războiului, și nu la un simplu acord de încetare a focului, care de multe ori nu rezistă”, a scris sâmbătă Donald Trump pe Truth Social, după o convorbire telefonică cu liderii europeni, printre care cancelarul german Friedrich Merz și președintele francez Emmanuel Macron.
„Dacă totul merge bine, vom programa o întâlnire cu președintele Putin”, a mai precizat liderul de la Casa Albă.
Liderii europeni, care au fost informați despre discuțiile din Alaska, au exprimat îngrijorări legate de propunerea de schimb teritorial. Înainte de întâlnire, Trump le-a promis că va obține un angajament din partea lui Putin pentru oprirea ostilităților.
Totuși, întâlnirea de trei ore nu a dus la acest rezultat, oferindu-i lui Putin ocazia de a ieși din izolarea internațională.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO