Unele companii au dreptul legal de a solicita scanări ale actelor de identitate, dar există riscul ca aceste date să fie compromise
Potrivit unui specialist de la site-ul Niebezpiecznik, chiar și atunci când se face la cererea unei companii sau instituții legitime, această practică poate duce la furt de identitate și fraude financiare.
Un videoclip postat pe platforma X a stârnit o dezbatere aprinsă pe această temă. Expertul explică că, deși unele companii au dreptul legal de a solicita scanări ale actelor de identitate, există riscul ca aceste date să fie compromise prin atacuri cibernetice sau angajați necinstiți.
„Sunt firme care, conform legii, pot cere o scanare a actului de identitate. Problema este că din astfel de locuri datele pot fi scurse, uneori de hackeri, alteori de angajați necinstiți. În consecință, cineva îți poate fura identitatea și folosi datele tale pentru fraudă, de exemplu luând un credit sau cumpărând echipamente în rate. Astfel de situații s-au întâmplat deja în Polonia”, avertizează expertul de la Niebezpiecznik.
O soluție simplă, dar eficientă
Pentru a preveni astfel de situații, specialistul recomandă adăugarea unui semn distinctiv pe scanarea documentului înainte de a o trimite.
Recomandări
Șeful Armatei, generalul Gheorghiță Vlad, a răspuns cât rezistă România în fața unui atac rusesc: „Rusia va utiliza toate metodele pentru a-și atinge scopurile”
Poate fi un sistem simplu de puncte colorate în anumite colțuri ale imaginii, specific fiecărei companii căreia îi este trimis documentul.
Dacă în viitor cineva folosește scanarea pentru fraudă, compararea copiilor îți va oferi o pistă reală care duce la sursa scurgerii și va facilita tragerea la răspundere a celor vinovați.
Reacții mixte ale internauților
Videoclipul a generat sute de comentarii, cu opinii împărțite. Unii au lăudat ideea ca fiind „simplă, dar bună”, în timp ce alții s-au arătat sceptici cu privire la eficacitatea sa practică.
Un utilizator a scris: „Sunt victima unei astfel de scurgeri. Cineva a luat un telefon în rate folosind datele mele. Dacă aș fi știut mai devreme despre acest truc, poate aș fi evitat asta”.
Alții au pus la îndoială utilitatea metodei: „Totul e frumos, dar cum ajungi la scanarea actului care a fost scurs? Doar nu-ți va arăta firma de recuperare a creanțelor ce fișier a folosit hoțul”.
Ktoś wyłudził pożyczkę na Karolinę, ale dzięki temu trickowi ustaliła skąd wyciekł skan jej dowodu.
Bądź jak Karolina. pic.twitter.com/ND62Czvs5f
— Niebezpiecznik (@niebezpiecznik) October 8, 2025
Recomandări pentru protejarea datelor personale
Experții subliniază importanța protejării datelor personale și oferă câteva sfaturi:
- Nu trimiteți niciodată scanări ale actelor de identitate fără a fi 100% siguri cine le solicită și în ce scop;
- Adăugați semne distinctive pe documentele scanate;
- Păstrați evidența cui și când ați trimis documentele;
- Cereți companiilor să implementeze proceduri de securitate stricte.
Deși aceste măsuri nu oferă o garanție absolută, ele pot crește semnificativ șansele de a detecta și preveni furtul de identitate.
Importanța protejării datelor personale a crescut într-o eră digitală din ce în ce mai vulnerabilă la atacuri cibernetice.
Citiți și: MAI bagă 2.000.000 de euro pentru a promova cartea electronică de identitate. Firmele care au câștigat licitația
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO