Uniunea Europeană și un bloc indo-pacific format din 12 națiuni deschid discuții pentru a explora propuneri privind formarea uneia dintre cele mai mari alianțe economice la nivel global, au declarat pentru POLITICO mai multe persoane familiarizate cu negocierile. Blocul Indo-Pacific include țări precum Australia, Singapore, Mexic și Japonia și se numește CPTPP.
Negocierile privesc interconectarea lanțurilor de producție între Europa și CPTPP. Un acord ar permite producătorilor din cele două blocuri să comercializeze bunuri și componentele acestora într-un mod mai fluid, printr-un proces cu tarife reduse cunoscut sub denumirea de cumul.
Cumulul înseamnă că, în procesul de producție, țările UE ar putea folosi materii brute din CPTPP, dar să le considere materiale de proveniență UE. Desigur, acordul ar fi bilateral. Pentru asta, țările vizate ar trebui să ajungă la un numitor comun privind regulile de origine ale unor materii prime și produse, acesta fiind principalul punct al negocierilor.
Carney, principalul promotor
Liderul acestor discuții și membru al blocului Indo-Pacific ar fi premierul canadian Mark Carney. Acesta a preîntâmpinat un posibil acord în timpul discursului său de la Davos.
Ottawa „susține eforturile de a construi o punte între Parteneriatul Trans-Pacific [CPTPP] și Uniunea Europeană, ceea ce ar crea un nou bloc comercial de 1,5 miliarde de oameni”, le-a declarat Carney liderilor mondiali și elitei mediului de afaceri la Davos.
„Lucrurile avansează cu siguranță”, a declarat pentru POLITICO un oficial al guvernului canadian. „Am avut discuții foarte productive pe această temă cu alți parteneri din întreaga lume.”
Europenii nu se grăbesc
Primele negocieri dintre UE și CPTPP au pornit în noiembrie, în urma tarifelor impuse de Trump. Cooperarea dintre cele două alianțe viza o contracarare a războiului economic purtat de SUA.
„Creșterea comerțului între UE și părțile din CPTPP ar fi foarte valoroasă, ceea ce ar contribui, de asemenea, la consolidarea rezilienței lanțurilor de aprovizionare”, a declarat un oficial japonez din domeniul comerțului. Un acord privind regulile de origine „ar fi un subiect interesant de explorat”, a adăugat acesta, însă „nu este de așteptat un rezultat concret pe termen scurt.”
Deși politicienii europeni văd cu foarte mult interes un posibil acord între cele două alianțe economice, un oficial a afirmat că „nu este una dintre priorități acum”.
Mediul de afaceri face presiuni
Grupurile de afaceri din întreaga Europă își intensifică însă sprijinul pentru un acord privind regulile de origine și ar face presiuni asupra Bruxelles-ului și Londrei să accelereze procesul. Camera de Comerț și Industrie a Germaniei (DIHK) și Camerele de Comerț Britanice susțin ferm acest pact.
„Dacă, în cadrul acestor negocieri, se va pune accent pe armonizarea și simplificarea cât mai mult posibil a acestor reguli, acest lucru s-ar putea dovedi avantajos pentru companiile germane”, a explicat Klemens Kober, director pentru politica comercială, vamă UE și relații transatlantice în cadrul DIHK.
UE are acorduri de liber schimb cu majoritatea membrilor CPTPP, inclusiv cu Noua Zeelandă, Japonia, Regatul Unit și Canada, a subliniat acesta.
Citește și: Doi comandanți avertizează. Moscova își îndreaptă atenția către Vest
Țările membre CPTPP sunt:
- Australia
- Brunei
- Canada
- Chile
- Japonia
- Malaezia
- Mexico
- Noua Zeelandă
- Peru
- Singapore
- Marea Britanie
- Vietnam
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.


