Cu toată victoria militară a SUA și Israelului, situația actuală indică faptul că nu au pregătit următorii pași după anihilarea forțelor iraniene sau că pregătirea nu a ținut cont de anumite evenimente și elemente, cum ar fi blocarea strâmtorii Ormuz, urmată de creșterea explozivă a prețului carburanților.
Donald Trump și Benjamin Netanyahu au pornit războiul împotriva Iranului cu scopul de a bloca programul nuclear al Teheranului, dar pe parcurs, situația s-a complicat
Donald Rumsfeld, fost secretar al Departamentului Apărării, în mandatul președintelui George W. Bush, când SUA au atacat Irakul și Afganistanul, spunea că “un război e mult mai ușor să-l pornești decât să-l oprești”.
Exact în situația asta se află Donald Trump, azi, după un sfert de secol de când au fost rostite aceste cuvinte. A început un război pe care, acum, nu mai știe cum să-l oprească.
E ca și cum liderii americani n-ar fi învățat nimic din experiențele trecute, dar situația e chiar mai complicată. Înainte de a pleca la război, în 2001, după atacurile teroriste ale Al-Qaida care au lovit turnurile de la World Trade Center, provocând moartea a peste 3.000 de persoane, George W. Bush a format o “coaliție de voință” care includea, inițial, 48 de țări, printre care și România.
25 de ani mai târziu, Donald Trump s-a alăturat Israelului pentru atacarea Iranului, cu scopul de a bloca regimul fundamentalist de la Teheran să obțină arme nucleare, fără a solicita sprijin politic și militar de la statele membre NATO.
Doctrina promovată intens de actualul președinte american e că SUA nu ar mai avea nevoie de nimeni pentru a-și atinge obiectivele strategice. Ar fi o ţară atât de puternică încât are libertatea de a lua orice decizie dorește, iar ceilalți i se supun.
“Nu va exista niciun acord cu Iranul în afară de capitularea necondiționată. Marina lor militară a dispărut. Armele lor antiaeriene au dispărut. Nu mai au forțe aeriene; nu mai au apărare. Ne sună acum să negociem, dar le-am spus că este prea târziu. Când vom termina, poporul iranian va trebui să își preia guvernul și să ne asigurăm că cine va conduce Iranul nu va mai amenința niciodată America sau vecinii săi”, a anunțat Donald Trump, în data de 6 martie.
RĂZBOI. Bombardamentele israeliano-americane au distrus apărarea antiaeriană, depozitele de combustibil, infrastructura și au eliminat lideri politici și militari, dar n-au reușit să prăbușească regimul dictatorial de la Teheran – Foto: Hepta.ro
Cearta cu Europa continuă
După cum o dovedește conflictul militar din Iran, situația e mult mai complicată, iar lipsa sprijinului politic internațional a dus la lipsa celui militar, care a provocat furia lui Trump, dar și la dificultăți în ce privește desfășurarea operațiunilor.
Președintele american l-a criticat pe Pedro Sánchez, premierul Spaniei, pentru că nu a acceptat folosirea bazelor militare de pe teritoriul țării sale de către forțele americane. Bombardierele SUA, în drumul lor către Iran, au nevoie de aprovizionare cu combustibil. Avioanele-cisternă americane aveau nevoie de aprobare pentru a staționa în Spania și decola de acolo pentru a acorda asistență aparatelor de zbor ale SUA.
Situația s-a rezolvat prin intervenția Italiei și a Greciei, dar planurile au fost modificate.
De asemenea, Donald Trump l-a criticat și pe Keir Starmer, pentru că nu s-a aliat de la început cu SUA în atacul asupra Iranului.
Atitudinea de forță declarată a administrației americane, în ciuda succesului militar rapid obținut în Iran, a primit o lecție usturătoare prin prisma faptului că Donald Trump nu are niciun fel de susținere pentru acțiunile sale nici în țară, nici pe plan internațional.
Regimul fundamentalist de la Teheran rezistă
Criza petrolului, dar și destabilizarea zonei Golfului Persic, cu statele arabe atacate de rachetele și dronele iraniene, au pus o mare presiune pe economia globală.
Supraviețuirea regimului fundamentalist de la Teheran și numirea lui Mojtaba, fiul lui Ali Khamenei, fostul lider religios iranian, în poziția de ayatollah reprezintă un eșec al alianței SUA-Israel, deși unii experți consideră că republica islamică nu va supraviețui până la finalul anului 2026.
MOȘTENITORUL. Mojtaba Khamenei (dreapta), felicitat de un oficial iranian, devine noul ayatollah, înlocuindu-l la conducerea țării pe tatăl său, eliminat de bombardamentele americane și israeliene – Foto: Hepta.ro
“Nu există niciun scenariu în care Republica Islamică să supraviețuiască anului 2026 cu puterea intactă. Ideologia și identitatea regimului au prioritate în fața supraviețuirii. Khamenei a respins ofertele de stabilizare, pentru că sistemul se bazează pe opoziția față de Occident. Republica Islamică moare; poate reprima protestele temporar, dar nu își mai poate restaura autoritatea sau coeziunea”, scria Michael Doran, analist senior la Hudson Institute, în luna ianuarie 2026, în timpul masivelor proteste de stradă, reprimate cu violență de garda revoluționară islamică.
Cu toată victoria militară a SUA și Israelului, situația actuală indică faptul că nu au pregătit următorii pași după anihilarea forțelor iraniene sau că pregătirea nu a ținut cont de anumite evenimente și elemente, cum ar fi blocarea strâmtorii Ormuz, urmată de creșterea explozivă a prețului carburanților.
Intervenția militară nu poate rezolva o problemă politică
Un succes militar de moment se poate transforma într-o catastrofă, cum s-a întâmplat în Vietnam și Afganistan, acolo unde puterea de luptă și decalajul tehnologic nu au putut înlocui gândirea strategică.
Sunt tot mai multe exemple în ultimele decenii care arată că intervenția militară nu poate rezolva o problemă politică. De aceea, principiile, relațiile internaționale și un sistem de legi și tratate sunt foarte importante pentru a menține pacea, respectarea drepturilor și libertăților individuale, dar și interacțiunea pașnică dintre state.
Vladimir Putin a atacat Ucraina, ducând Rusia într-un război care durează de peste patru ani, fără a reuși nimic, producând un dezastru atât pe plan intern, cât și o criză internațională de securitate.
Donald Trump și Benjamin Netanyahu au acționat justificat pentru a stopa programul nuclear iranian. Accesul regimului dictatorial de la Teheran la arme atomice ar fi provocat o criză uriașă pe plan internațional, cu o amenințare directă la existența statului Israel, dar și a țărilor arabe din zona Golfului.
Dar asta nu înseamnă că restabilirea echilibrului în regiune e ușor de realizat. Dacă Netanyahu are o strategie detaliată, cu obiective clare de atins, nu același lucru se poate spune despre Donald Trump.
Problema cu guvernul de la Ierusalim e că scopurile sale sunt concentrate, în principal, pe securitatea Israelului și mai puțin pe stabilitatea internațională.
Momentul adevărului este aproape. Încercăm să eliberăm Iranul. În cele din urmă, depinde de voi… Cred că nu este departe ziua în care Israelul și un Iran liber își vor da mâna pentru securitate și pace, pentru progres și prosperitate. Dar chiar acum, suntem încă în mijlocul unei campanii dure. Nu vom înceta să îi lovim pe dictatorii din Iran fără compromis.
Benjamin Netanyahu, prim-ministru Israel, discurs către națiune, 7 martie 2026
Pe când administrația americană, din perspectiva celei mai mari puteri militare și economice, nu poate evita o asemenea responsabilitate.
Veștile bune sunt că Iranul a rămas fără influență militară, iar Rusia a pierdut un aliat și principalul furnizor de armament. Veștile proaste sunt că prețul carburanților a explodat, regimul de la Teheran nu s-a prăbușit, iar conflictul militar nu se va sfârși în următoarele zile, probabil săptămâni.
Nimeni, nici chiar Donald Trump, nu crede că actuala administrație americană deține mijloacele diplomatice pentru a rezolva o problemă atât de complicată cum e cea din Golful Persic.
