Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat joi seară că pune capăt tuturor negocierilor comerciale cu Canada, acuzând guvernul provinciei Ontario că a difuzat o reclamă „falsă” în care fostul președinte american Ronald Reagan vorbește negativ despre tarifele vamale.
„Fundația Ronald Reagan tocmai a anunțat că Canada a folosit fraudulos o reclamă fake, în care Ronald Reagan vorbește negativ despre tarife”, a scris Trump pe Truth Social.
„Au făcut asta doar ca să intervină în decizia Curții Supreme a SUA și a altor instanțe. Tarifele sunt foarte importante pentru securitatea națională și economia SUA. Pe baza comportamentului lor scandaloas, toate negocierile comerciale cu Canada sunt prin prezenta încetate”, a continuat el.
Potrivit președintelui american, reclama canadiană ar fi o încercare de a influența un caz aflat pe rolul Curții Supreme din SUA, care ar putea anula o parte dintre tarifele impuse de el, inclusiv cele aplicate produselor canadiene.
UPDATE – Înainte de a pleca într-un turneu în Asia, premierul canadian Mark Carney s-a declarat pregătit să continue negocierile comerciale cu SUA, atunci când „americanii sunt pregătiți”, relatează AFP. El nu a menționat explicit întreruperea abruptă a negocierilor de către Trump, spunând doar că negocierile de până acum au dus la progrese și Canada este pregătită să dezvolte aceste progrese, imediat ce și americanii sunt pregătiți.
Fundația Reagan: discursul a fost „editat fără permisiune”
Anunțul lui Trump a venit după ce Ronald Reagan Presidential Foundation and Institute a declarat că spotul difuzat de canadieni „denaturează” un discurs radiofonic al președintelui Reagan din aprilie 1987 și că pasajele au fost „editate fără permisiune”, scrie CNBC.
Fundația nu a precizat ce elemente sunt înșelătoare, dar i-a îndemnat pe oameni „să asculte versiunea integrală” disponibilă pe canalul său de YouTube și a spus că „analizează opțiunile legale”.
Campania de 75 de milioane de dolari din Ontario
Premierul provinciei Ontario, Doug Ford, a anunțat pe 14 octombrie că provincia va cheltui 75 de milioane de dolari canadieni pentru difuzarea reclamelor în Statele Unite, în care Reagan critică tarifele.
„Și vom repeta acest mesaj în fiecare district republican din întreaga țară”, a spus Ford, care s-a autodescris drept „un mare fan al lui Ronald Reagan”.
El a publicat clipul pe rețeaua X pe 16 octombrie.
Ce spune reclama
În clip, Reagan poate fi auzit spunând: „Când cineva spune: ‘Hai să impunem tarife la importurile străine’, pare că face un gest patriotic pentru a proteja produsele și locurile de muncă americane. Și uneori, pentru o scurtă perioadă, funcționează – dar doar pentru scurt timp”, spune Reagan, în timp ce pe ecran rulează imagini cu peisaje americane și locuri de muncă.
„Dar pe termen lung, astfel de bariere comerciale îi rănesc pe toți muncitorii și consumatorii americani.”, continuă Reagan.
A doua ruptură comercială cu Canada în 2025
Este pentru a doua oară în acest an când Trump anunță întreruperea negocierilor comerciale cu Canada. Pe 27 iunie, el a declarat că Statele Unite „întrerup TOATE discuțiile privind comerțul cu Canada”, ca reacție la decizia guvernului de la Ottawa de a introduce o taxă pe serviciile digitale pentru companiile americane de tehnologie.
Canada a renunțat la această taxă două zile mai târziu.
Tarifele vamale au devenit una dintre pietrele de temelie ale celui de-al doilea mandat al lui Trump la Casa Albă. Liderul american susține că acestea „protejează industriile strategice” și „fortifică economia națională”, în timp ce criticii avertizează că politica ar putea duce la noi tensiuni comerciale și prețuri mai mari pentru consumatori.
G.P.


