„Să declasifice toate documentele”
Liderul SUA a instruit administrația americană să „declasifice și să publice toate documentele guvernamentale legate de Amelia Earhart și ultima ei călătorie”, a scris președintele Trump pe platforma Truth Social. Dispariția lui Earhart, care a avut loc acum aproape 90 de ani, fascinează și astăzi milioane de oameni.
„Mulți oameni m-au întrebat despre viața și epoca Ameliei Earhart”, a scris Trump.
„Dispariția ei, acum aproape 90 de ani, a captivat milioane de oameni”, a adăugat acesta, înainte de a ordona guvernului său „să declasifice și să facă publice toate documentele guvernamentale referitoare la Amelia Earhart, la ultima ei călătorie și la tot ce o privește”.
Prima femeie care a zburat peste Atlantic
Avionul lui Earhart a dispărut fără urmă deasupra Oceanului Pacific în 1937, în timpul unei încercări de a zbura în jurul lumii. Trupul ei nu a fost niciodată găsit. Până în ziua de azi, multe legende și teorii ale conspirației înconjoară zborul și locul unde a dispărut Earhart. Majoritatea istoricilor presupun că aviatoarea, în vârstă de 39 de ani la acea dată, s-a prăbușit și a murit.
Recomandări
Povestea cafenelei Capșa, templul „cancanului și al farnientei” unde femeile nu îndrăzneau să intre. Curcanul „țintirom”, anulat de ciocolatele Frantz-Iosef Suveranul
În 1928, Earhart a devenit prima femeie care a traversat Atlanticul în zbor, deși ca pasageră. La bord se aflau un pilot și un mecanic. În 1932, pioniera aviației a efectuat apoi primul zbor solo al unei femei peste Atlantic. Americanca a devenit o vedetă media.
Dispariția tragică și misterioasă a aviatoarei Amelia Earhart în Oceanul Pacific, în timp ce încerca să înconjoare Pământul în zbor, a captivat întreaga lume, determinând nenumărate investigații și expediții pentru a afla ce s-a întâmplat cu ea, scrie CNN.
Cel mai recent grup care s-a alăturat căutărilor, o echipă de arheologi subacvatici și experți în robotică marină de la Deep Sea Vision, o companie de explorare a oceanelor cu sediul în Charleston, Carolina de Sud, spune că este posibil să fi găsit un indiciu care poate duce la o concluzie în ceea ce privește povestea lui Earhart.
Ar fi fost identificat scheletul aviatoarei
În 2018, oasele găsite pe o insulă îndepărtată din Pacific i-ar aparține aviatoarei americane Amelia Earhart, susțin cercetătorii care le-au analizat și care susțin că au rezolvat astfel unul dintre marile mistere ale istoriei, scrie Daily Express.
Prima femeie pilot care a zburat singură peste Oceanul Atlantic a dispărut misteros și se crede că a murit în Oceanul Pacific după ce avionul ei Lockheed Electra 10E s-a prăbușit în 1937, când a făcut cea de-a doua încercare de a ocoli globul.
Un schelet a fost găsit pe o insulă îndepărtată, numită Insula Nikumaroro, în Pacificul de Sud în 1940, dar medicul DW Hoodless, care le-a analizat oasele, a spus că aparțineau unui bărbat. Cu toate acestea, Richard Jantz, profesor emerit de antropologie și director emerit al Centrului de Antropologie Legală al UT, a reexaminat rămășițele și a concluzionat că acestea sunt ale Ameliei Earhart.
Unul dintre marile mistere
Folosind mai multe metode pentru a le analiza oasele, Prof Jantz este sigur ca scheletul apartinea doamnei Earhart. Conform studiului publicat în revista Forensic Anthropology, datele au arătat că oasele au mai multă similitudine cu Earhart decât cu 99% dintre persoanele dintr-un eșantion de referință mare.
Profesorul Jantz spune că din cauza tehnologiei criminalistice precară pe care o aveau la dispoziție experții în anii 40 nu s-a reușit identificarea corectă a oaselor. Amalia Earhart era în zona insulei Nikumaroro când a dispărut fără urmă la 2 iulie 1937, la vârsta de 39 de ani.
Pilotul a dispărut în timpul unei încercări de a face un ocol al lumii, iar de atunci au apărut mai multe teorii contradictorii cu privire la soarta ei și a copilotului său, Fred Noonan. Dispariția acestora a fost considerată unul dintre marile mistere ale istoriei moderne.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO