Rezumat
- Ucraina critică Organizația pentru Cooperare Shanghai pentru că declarația finală nu menționează războiul declanșat de Rusia.
- Grupul țărilor care vor să ajute Ucraina – „Coallition of the Willing”, se întâlnește la Paris pe 4 septembrie, în timp ce liderii europeni discută despre garanțiile de securitate pentru Ucraina.
- Consilierul Kremlinului minimalizează posibilitatea unei întâlniri trilaterale care să implice președinții Ucrainei, Rusiei și Statelor Unite.
Ucraina a cerut Chinei să facă presiuni asupra lui Vladimir Putin pentru a se îndrepta spre pace, în timp ce președintele rus a sosit la Beijing după participarea sa la summitul Organizației pentru Cooperare Shanghai (OCS). La summit, Putin a apărat războiul declanșat în Ucraina și care a dus la moarta a zeci de mii de oameni.
„Având în vedere rolul geopolitic semnificativ al Republicii Populare Chineze, am saluta un rol mai activ [al Beijingului] în aducerea păcii în Ucraina, bazată pe respectarea Cartei ONU”, a transmis ministerul de Externe al Ucrainei într-un comunicat la sosirea lui Putin în capitala chineză, pe 2 septembrie.
Ministerul ucrainean de Externe atrage atenția că declarația finală a OCS evită menționarea conflictului care a devenit un război pe scară largă după invazia Rusiei în Ucraina din februarie 2022.
„Considerăm elocvent faptul că principalul document final al summitului, Declarația de la Tianjin de 20 de pagini, nu conține nicio mențiune despre războiul rusesc împotriva Ucrainei”, se arată în declarație.
„Este surprinzător că cel mai mare război de agresiune din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial nu a fost reflectat într-un document atât de important și fundamental, în timp ce menționează o serie de alte războaie, atacuri teroriste și evenimente din lume”, mai arată mesajul diplomației ucrainene.
Comunicatul mai susține că lipsa unei menționări a războiului Rusiei în Ucraina în declarație „indică eșecul eforturilor diplomatice ale Moscovei”.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut în mod constant Chinei – un aliat apropiat al Rusiei – să pună presiune pe Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului.
Un alt eveniment diplomatic de mare profil în China va avea loc pe 3 septembrie. Este vorba despre o paradă militară de amploare care comemorează cea de-a 80-a aniversare a sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial. Mulți lideri – inclusiv Vladimir Putin – rămân în China după summitul OCS pentru a participa la paradă.
Putin dă vina pe Occident
La summitul Organizației pentru Cooperare Shanghai din Tianjin, lângă Beijing, Putin a trimis un mesaj sfidător la adresa Occidentului în legătură cu invazia sa în Ucraina.
Putin a declarat că războiul din Ucraina a apărut „nu ca urmare a unui atac rusesc”, ci din cauza unei lovituri de stat susținute de Occident la Kiev, potrivit comentariilor difuzate de agenția rusă de știri TASS.
Un bărbat merge pe bicicletă prin fața standurilor pregătite în Piața Tiananmen din Beijing, pregătită pentru parada militară din 3 septembrie, care marchează 80 de ani de la victoria Chinei asupra Japoniei în Al Doilea Război Mondial.
Aceasta este o referire inexactă la protestele de pe Maidan care l-au îndepărtat de la putere pe președintele ucrainean Viktor Ianukovici, apropiat de Moscova, în 2014, după ce acesta a renunțat la planurile pentru un acord comercial cu UE și s-a îndreptat spre Rusia.
Putin a adăugat că ceea ce el numește încercările Occidentului de a atrage Ucraina în NATO reprezintă „o amenințare directă la adresa securității Rusiei”, o afirmație pe care alianța militară a negat-o în mod repetat.
Între timp, aliații europeni ai Kievului din grupul țărilor care vor să ajute Ucraina – „Coallition of the Willing”, condusă de președintele francez Emmanuel Macron și premierul britanic Keir Starmer, urmează să se întâlnească la Paris pe 4 septembrie pentru a discuta despre posibilele garanții de securitate pentru Ucraina.
„Împreună cu partenerii noștri și în coordonare cu NATO, vom lucra pentru a defini garanții de securitate solide pentru Ucraina. Acestea sunt o condiție prealabilă necesară pentru a avansa în mod credibil spre pace”, a scris Macron pe rețeaua X după discuțiile cu șeful NATO, Mark Rutte.
„Vom revizui, de asemenea, poziția Rusiei, deoarece persistă în războiul său de agresiune și continuă să respingă pacea”, a adăugat Macron.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat pe 31 august că aliații europeni ai Kievului lucrează la „planuri destul de precise” și la „o foaie de parcurs clară” pentru o potențială desfășurare de trupe în Ucraina în cazul în care se ajunge la un acord de pace între Kiev și Moscova.
Von der Leyen, în declarații publicate în The Financial Times, a adăugat că orice astfel de acțiune ar avea sprijinul deplin al Statelor Unite, care și-au schimbat în ultimul an atitudinea în privința unei potențiale implicări.
„Nu există planuri concrete” pentru summitul trilateral
Separat, pe marginea OCS, consilierul de politică externă al Kremlinului, Iuri Ușakov, a declarat că nu există planuri imediate pentru o întâlnire trilaterală între Putin, Zelenski și președintele american Donald Trump, contrazicând remarcile recente ale lui Trump că a aranjat o astfel de întâlnire.
„Acum toată lumea vorbește despre un summit trilateral, dar nu a existat un acord concret în această privință între Putin și Trump”, a spus Ușakov.
Trump, care a făcut din încheierea războiului o prioritate a administrației sale, a devenit din ce în ce mai frustrat de refuzul lui Putin de a se întâlni cu Zelenski, dar a sugerat că s-au făcut progrese către o întâlnire trilaterală Rusia – SUA – Ucraina.
Trump și-a exprimat, de asemenea, furia față de campania continuă de atacuri aeriene ale Rusiei asupra orașelor ucrainene, care au provocat moartea a numeroși civili și distrugeri ale infrastructurii.
Pe 2 septembrie, Mikola Kalașnik, șeful administrației militare regionale ucrainene, a declarat că un atac aerian rusesc asupra orașului Bila Țerkva de lângă Kiev a ucis o persoană și a provocat un incendiu masiv într-o clădire cu mai multe etaje. Atacuri au fost anunțate și în apropierea orașelor Cernihiv și Sumî.
În Rusia, guvernatorul regional Rostov a raportat pe 2 septembrie că aproximativ 320 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc de apartamente după un atac cu drone ucrainene.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.