Vineri noapte, un atac cibernetic a vizat furnizorul serviciilor pentru sistemele de check-in și îmbarcare, afectând mai multe aeroporturi europene, inclusiv pe cele din Bruxelles, Berlin şi Londra.
Momentan check-in-ul și îmbarcarea se pot face doar manual, anunţă oficial aeroportul din capitala Belgiei. Furnizorul afectat lucrează intens pentru remedierea problemei și încearcă să rezolve situația cât mai rapid posibil.
Acest incident are un impact semnificativ asupra programului zborurilor, provocând întârzieri și anulări.
Pasagerii cu zboruri programate pentru sâmbătă, 20 septembrie, sunt sfătuiți să verifice statutul zborului cu compania aeriană înainte de a se deplasa la aeroport și să vină doar dacă zborul lor este confirmat.
Pentru zborurile confirmate, recomandarea este ca pasagerii să ajungă cu cel puțin 2 ore înainte pentru zborurile în interiorul Spațiului Schengen și 3 ore înainte pentru zborurile externe.
Aeroportul recomandă urmărirea canalelor oficiale pentru actualizări.
A fost afectat şi aeroportul Heathrow din Londra.
Collins Aerospace, which provides check-in and boarding systems for several airlines across multiple airports globally, is experiencing a technical issue that may cause delays for departing passengers.
While the provider works to resolve the problem quickly, we advise… pic.twitter.com/f68e9CbIlu
— Heathrow Airport (@HeathrowAirport) September 20, 2025
O defecțiune tehnică la sistemele de check-in și îmbarcare furnizate de Collins Aerospace poate provoca întârzieri pentru pasagerii care pleacă de pe aeroportul Heathrow, iar călătorii sunt sfătuiți să verifice statusul zborului înainte de a se deplasa la aeroport, a anunţat oficial aeroportul, pe X.
Aeroportul Willy Brandt Berlin-Brandenburg (BER) se confruntă şi el cu probleme tehnice serioase, informează agenția DPA.
Atacul cibernetic a determinat aeroportul să se deconecteze de la sistemele afectate, ceea ce ar putea duce la creșterea timpilor de așteptare pentru pasageri și la întârzieri ale zborurilor.
„Aeroportul nu a fost ținta atacului cibernetic, ci a fost afectat doar indirect”, au transmis reprezentanții BER într-un comunicat.
Autoritățile colaborează cu experți în securitate cibernetică pentru a remedia situația, însă nu a fost anunțat un termen estimativ pentru revenirea la normal.
B.B.