Minivacanța de Sfânta Maria, cel mai aglomerat weekend de pe litoralul românesc din această vară, s-a transformat într-o tragedie la Jupiter. Trei persoane – un bărbat de 35 de ani și doi copii – au fost surprinse de valurile puternice și curenții periculoși ai Mării Negre.
Salvamarii și voluntarii au format un lanț uman pentru a-i scoate la mal pe cei trei, anunță Observatornews.
La intervenție au participat ambarcațiunea Mangalia și echipaje SMURD și SAJ. Cei doi minori au fost salvați, însă bărbatul a fost adus la mal în stop cardio-respirator.
„Echipajul Serviciului de Ambulanță Județean a început manevrele de resuscitare la fața locului, însă, în ciuda încercărilor, victima a decedat”, a transmis ISU Constanța.
Și la Neptun, doi turiști au fost scoși în ultima clipă din valuri. De această dată, aceștia erau conștienți și au refuzat transportul la spital.
Steagul roșu, ignorat de turiști
De vineri, pe aproape toate plajele de pe litoral a fost arborat steagul roșu, semn clar că scăldatul este interzis. Cu toate acestea, mii de turiști au intrat în apă. Mulți spun că nu cunosc semnificația steagurilor.
Semnificația steagurilor de pe litoral
Pentru a preveni astfel de tragedii, turiștii trebuie să știe semnificația steagurilor arborate de salvamari:
- Roșu cu galben – plaja este supravegheată de salvamari
- Roșu – scăldatul este strict interzis
- Galben – înotul permis doar înotătorilor experimentați
- Alb-negru în carouri – zonă destinată exclusiv ambarcațiunilor
- Niciun steag sau steag alb – înotul este permis
Asociaţia Naţională a Scafandrilor Profesionişti şi Salvamarilor recomandă utilizarea aplicației SEA STATUS, care oferă informații în timp real despre steagurile arborate, alerte de siguranță și sfaturi pentru înotători.
🟥 Când steagul roșu e sus, marea nu iartă 🟥Astăzi, în Jupiter și Neptun, 4 persoane, dintre care care 2 copii, au fost în pericol de înec, iar un bărbat și-a pierdut viața.Dragi turiști, 🚩steagul roșu arborat înseamnă scăldatul interzis, iar ignorarea lui poate avea consecințe grave, chiar și pentru înotătorii experimentați.Colegii noștri sunt pe plajele din sudul litoralului, unde sprijină activitatea salvamarilor și recomandă turiștilor să respecte indicațiile acestora.👮♂️ Vă rugăm să fiți responsabili. Viața voastră și a celor dragi este mai importantă decât o baie în mare!
Publicată de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța pe Sâmbătă, 16 august 2025