Potrivit primelor informații, incendiul a fost semnalat în jurul orei 04:40. Focul s-a propagat rapid din pod spre camerele de locuit. Vecinii au observat flăcările cu întârziere, ceea ce a făcut ca intervenția să fie mai dificilă. Cadavrul fostului primar a fost găsit carbonizat de salvatori în una dintre camere, scrie Știri pe Surse.
Investigatori ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila au stabilit că incendiul a pornit din cauza fisurilor din coșul de fum situat în podul casei, iar flăcările au distrus o mare parte din locuință.
Au ars acoperişul locuinţei pe o suprafaţă de cca. 60 mp. şi bunurile din două camere şi un hol. Incendiul a fost observat cu întârziere, fapt ce a dus la propagarea incendiului şi la încăperi”, a transmis ISU Brăila.
A avut cinci mandate de primar
Neculai Soceanu a fost primar al comunei Roșiori pentru cinci mandate, din partea Partidului Social Democrat (PSD). În 2023, mandatul său a încetat înainte de termen după ce a petrecut mai mult timp în concediu medical decât permite legea.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.


