Președintele Nicușor Dan s-a declarat impresionat de un proiect dezvoltat la Iași, după ce s-a întâlnit cu cercetători și studenți care lucrează la cea mai mică inimă artificială complet implantabilă.
„Cea mai mică inimă artificială complet implantabilă, cu aplicație atât pentru adulți, cât și pentru copii, este un proiect dezvoltat de un grup de cercetători și studenți ieșeni cu care am discutat ieri. Am fost impresionat de acest proiect cu potențial uriaş”, a scris sâmbătă pe Facebook președintele României
Prototipul se află într-o fază avansată de testare în laborator, iar în următoarele 12 luni sunt planificate testele preclinice pe model animal”, a precizat el.
România poate fi prima țară din Europa de Est cu o tehnologie proprie în domeniu
Dacă aceste etape vor fi finalizate cu succes, România va deveni prima țară din Europa de Est capabilă să dezvolte și să valideze o tehnologie proprie de circulație mecanică asistată complet implantabilă, a menționat Nicușor Dan.
„Oportunitatea pe care o oferă aceste proiecte sunt soluțiile noi pentru pacienții cu insuficiență cardiacă avansată care se află pe listele de așteptare pentru transplant, dar și formarea unei noi generații de specialiști în inginerie biomedicală care pot adânci integrarea României în ecosistemul european de cercetare avansată.
Am transmis echipei MAVIS Artificial Heart admirația și sprijinul meu deplin. Avem mare nevoie de studenți, cercetători și mentori ca ei”, a mai scris președintele.
Premii importante, câștigat în SUA și Japonia
În 2023, UMF „Grigore Popa” anunţa că echipa Mavis Artificial Heart, de la instituţia de învăţământ superior din Iaşi, a obţinut „Premiul pentru cea mai avansată inimă artificială”, în marea finală a competiţiei – „Heart Hackaton” (prima competiţie studenţească mondială pentru realizarea unei inimi artificiale), care a avut loc pe data de 29 octombrie, la Dallas, amintește News.ro.
„În urma evenimentului, am reuşit să stabilim conexiuni cu numeroşi profesionişti şi instituţii de renume, care se dovedesc a fi de o importanţă crucială pentru dezvoltarea continuă a prototipului nostru. Suntem dedicaţi inovaţiei şi cercetării pentru a revoluţiona domeniul medicinei cardiovasculare, fapt prin care ne-am făcut remarcaţi în această călătorie şi care ne-a adus un sponsor valoros, şi anume Caensus Gmbh, ce ne va ajuta să ne continuăm drumul de dezvoltare a produsului nostru.
Ţinem să mulţumim Centrului de Inovare şi Transfer Tehnologic MAVIS care ne-a susţinut pe tot parcursul proiectului şi Universităţii de Medicină şi Farmacie «Grigore T. Popa» Iaşi care ne-a asigurat toate condiţiile de deplasare si participare la Conferinţa Societăţii Internaţionale pentru Suport Mecanic Circulator din Dallas şi care ne-a oferit posibilitatea să facem cunoscută munca noastră în rândul celor mai mari experţi la nivel mondial”, transmiteau atunci membrii echipei.
Echipa UMF Iaşi a câştigat acelaşi premiu şi în 2024, pentru al doilea an consecutiv, în finala competiţiei mondiale care de această dată s-a desfăşurat în Japonia şi unde studenţii ieşeni au concurat alături de echipe de elită din SUA, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă, Egipt, Thailanda şi Suedia.
Pentru competiţia din 2024, studenţii ieşeni coordonaţi de dr. Alexandru Pleşoianu au conceput cea mai mică inimă artificială din lume care poate fi implantată şi unui nou-născut, controlată cu ajutorul telefonului mobil.


