Vecinii au văzut
Vă avertizăm că urmează informații care vă pot afecta emoțional.
Nenorocirea a avut loc în jurul orei 7.30. Bărbatul, care era din Satu Mare, se afla într-un apartament de pe strada Onestilor, închiriat prin platforma AirBnb, alături de soţie şi copil.
Vecinii au relatat pe grupul cartierului că au văzut momentul în care bărbatul s-a prăbușit de la etaj, dar și intervenția echipajelor de salvare, care au încercat în zadar să-l resusciteze.
La fața locului s-au deplasat poliţiştii de ordine publică orădeni, cei ai Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea și specialiști criminaliști.
„În urma investigațiilor efectuate, persoana a fost identificată ca fiind un bărbat, de 34 de ani, din județul Satu Mare, cazat în regim hotelier, în respectivul apartament, alături de familie”, a precizat comisarul-șef Alina Fărcuța.
Sinuciderea, una dintre ipoteze
Totodată, oamenii au susținut că într-un apartament din bloc, închiriat în regim hotelier, ar fi avut loc o petrecere, iar zgomotul a fost infernal.
„După ce mi-au bubuit toată noaptea creierii cu bașii lor de la muzică! Erau veniţi în regim hotelier într-un apartament care nici nu are acordul meu ca vecin direct sau al asociaţiei!”, a scris un vecin.
Recomandări
Situație strânsă la alegerile pentru Primăria Capitalei. Daniel Băluță, la egalitate cu Ciprian Ciucu. Cine vine după ei – Sondaj Avangarde
Se pare însă că petrecerea nu are nicio legătură cu moartea bărbatului, aceasta având loc într-un apartament de lângă cel în care era cazat bărbatul și familia sa.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs decesul. Sinuciderea, pe fondul unei stări depresive, este una dintre ipotezele luate în calcul.
***
Dacă ai gânduri suicidale sau cineva apropiat trece printr-o astfel de criză, poți apela unul dintre următoarele numere de telefon:
*Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00, la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau oricând prin e-mail la sos@antisuicid.ro.
*Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim ajutor psihologic puteți contacta hubul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă nonstop.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO