„Avem, în sfârșit, o lună de miere. Am ales două locații, chiar dacă inițial trebuia să plecăm în Santorini, ne-am hotărât, pe ultima sută de metri, să mergem și în Turcia. Le legăm. Plecăm peste 2 săptămâni. Acum are și soția concediu. Plecăm și cu fetița partenerei mele, și cu fetița mea.”, a declarat Mihai Albu pentru Spynews.ro.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
Designerul a vorbit și despre perioada de aproximativ trei luni în care fiica lui și a Iuliei Albu a locuit la el, în timp ce mama se ocupa de renovarea noii locuințe.
„Legat de fetița mea, da, a fost o perioadă în care a locuit la mine, aproximativ trei luni de zile. Cu vreo două luni înainte de nuntă și încă o lună după aceea.
Am prins și din perioada școlară, a fost o perioadă foarte frumoasă. Între timp s-a mutat la mama ei. Apropo de perioada adolescenței, nu știu, este ok, este un copil dezghețat, nu are, să spunem așa, preocupările tipice vârstei. Se descoperă ca adolescentă”, a mai spus designerul.
Recomandări
O profesoară din București refuză să boicoteze începutul anului școlar, așa cum i-o cer colegii: „Îmi voi întâmpina elevii cu zâmbetul pe buze”
Mihai Albu a făcut recent noi investigații medicale, după ce a fost diagnosticat cu cancer în trecut. „Despre starea de sănătate, este totul în regulă, momentan. Chiar luna trecută am făcut analiza pe care o fac la fiecare 3 luni, analiza pe care trebuie să o repet din trei în trei luni tot restul vieții. A ieșit în cote normale. Așa că, deocamdată, nu trebuie să încep vreun tratament. Așteptăm, să vedem, sperăm să fie totul ok”, a mai adaăugat Mihai Albu.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO