În urmă cu 16 ani, după trei luni de coordonare a Cotidianului, am aflat că ziarul nu va mai apărea. A fost un șoc. Am crezut că mă înghite pămîntul. Nu mai erau fonduri. Am plătit din banii mei ultimele apariții pe print pentru ca anul 2009 să se încheie complet. Și, din 2010, am preluat site-ul și mai apoi, după îndelungi amînări, am cumpărat de la o societate de lichidări brandul „Cotidianul”. Cerea pe marcă nu mai puțin de 350.000 de euro. Mi-am propus să-l salvez, să-l relansez, să îl readuc pe linia de plutire, așa cum l-a lăsat Ion Rațiu.
În ce-l privește pe Ion Rațiu, ar trebui să adaug că în 1990 m-a invitat la el, într-o cameră a hotelului Intercontinental, și mi-a propus să facem împreună un ziar. M-a „scris” în caietul lui cu foi mari cu nume și cu dată și a așteptat un răspuns, privindu-mă lung și nerăbdător peste ochelari. I-am spus că îmi pare rău, dar visez la un ziar al meu. Nu a durat mult și am ieșit pe piață cu revista Expres, împreună cu Mihai Cârciog (pe nedrept uitat de toți cei cărora le-a făcut un bine). Împreună, la Expres, am tipărit și prima carte a lui Ion Rațiu după întoarcerea sa în țară. N-a trecut mult și am avut o altă ofertă. Grupul Murdoch (News Corporation) și cu Ion Țiriac ne-au propus să facem un ziar în jurul revistei Expres. Rupert Murdoch ar fi pus la bătaie două tipografii, una la București și alta la Cluj, și ar fi asigurat toate echipamentele. Am mers la Londra cu Mihai Cîrciog, dar n-a ieșit nimic. Pentru tipografii și echipamente redacționale, Rupert Murdoch voia 50%, iar pentru intermediere și „prestigiu”, Ion Țiriac pretindea 40%. Noi rămîneam să facem ziarul pentru un 10%, din care eu nu știu dacă rămîneam cu un 4-5%. Am refuzat pur și simplu și ne-am întors la ale noastre, lansînd, peste puțină vreme, tot cu Mihai Cîrciog și Ion Cristoiu, Evenimentul zilei, cu niște bani împrumutați.
În toamna lui 1996, l-am reîntîlnit pe Ion Rațiu la o recepție și m-a întrebat dacă nu aș fi de acord să lucrăm împreună și să preiau direcția Cotidianul. Am zîmbit. Se redeschidea o ușă prin care ne întorceam la începutul relației noastre. I-am propus să ne vedem după sărbătorile de iarnă, dar, imediat după acestea, Ion Cristoiu a demisionat de la Evenimentul zilei și a trebuit să preiau conducerea „bulinei roșii”, pe care, mai apoi, am dus-o într-o joint venture cu cel mai mare grup de media din lume la ora respectivă, grupul Bertelsmann.
Preluarea mărcii Cotidianul am înțeles-o ca pe o punte spre trecut, ca un omagiu adus lui Ion Rațiu și ca o tentativă de a reclădi pe o ruină a unui faliment de presă. Am lansat Premiile Cotidianul, am editat „Dosarele Cotidianul”, am început să lucrăm în video și am re-lansat ziarul tipărit într-o perioadă în care nu mai exista difuzare, nici publicitate pentru print și cînd principalele surse de bani au rămas numai la stat și la „moguli”. Am oprit varianta tipărită cu o pagubă enormă și am continuat din ce în ce mai tamponat cu refuzuri, cu amenințările lui George Maior, inclusiv în direct, cu „stai cuminte”, cu tot felul de apropouri „o să am probleme dacă mă văd cu tine”, cu aluzii de „împrietenire politică” etc.
După războiul cu Ion Iliescu și Adrian Năstase de la Evenimentul zilei, au urmat 20 de ani și mai cumpliți. Cotidianul a fost nemilos cu Traian Băsescu și camarila lui, încercînd să pună un plasture peste hăhăiala sa nenorocită și s-a ales cu procese și cu izolarea. Cînd marinarul s-a scufundat definitiv în penibil și-n finalul mandatului, am înțeles că primarul Sibiului este contrariul predecesorului, un leneș închipuit și pedant, pe care nu-l trezești nici cu sare și piper presărate peste puținele răni ale trufiei sale. Și am supraviețuit pînă azi, cînd am înțeles că și audiențele, și subvențiile, și publicitatea se „aranjează” și se rezolvă pentru cei „ascultători”, mai ales cîntăreți la ferestrele Comisiei Europene.
Gata, m-am săturat de unul singur!
Am socotit că brandul Cotidianul poate avea o soartă mai bună într-un grup de presă mai puternic, în care am obținut un drept de a publica pentru încă doi ani. Am salvat marca și mi-am asigurat încă doi ani de spațiu pentru exprimare liberă.
Mai mult, Casa Serafim va edita mai departe cotidianulhd.ro, „ziarul hunedorenilor pentru România”, și voi încerca să dezvolt o echipă în trapezul neregulat dintre Orăștie-Deva-Hunedoara-Petroșani. Adică în spațiul copilăriei și al tinereții mele, al prietenilor și al celor din neamul părinților mei.
În concluzie, voi scrie mai departe tot pe cotidianul.ro și tot pe cotidianulhd.ro (unde o fac de doi ani) cunoscut și sub numele de „Cotidianul de Hunedoara” sau „ziarul hunedorenilor pentru România”.
Ce războaie de presă ne mai așteaptă numai Dumnezeu știe!
