Articol de Aurelian Botezatu – Publicat luni, 22 septembrie 2025, 15:31 / Actualizat luni, 22 septembrie 2025 15:35
Virgil Ghiță a fost integralist la Hannover 96, în meciul disputat la Dresda, contra lui Dynamo (2-2). Oaspeții au avut peste 40 de minute superiortate numerică.
Virgil Ghiță a apucat pe un trend descendent la Hanovra. De la o pasă decisvă, cu FC Kaiserslautern (1-0), și un gol contra lui Holstein Kiel (2-1) a ajuns la un autogol, duminică, în deplasarea cu Dynamo Dresda (2-2).
Mai rău, deși a avut superioritate numerică din minutul 54, Hannover n-a reușit decât o remiză și a pierdut șefia clasamentului. Bisăptămânalul Kicker sportmagazin, apărut astăzi, l-a văzut pe internaționalul român drept cel mai slab de pe teren, notându-l cu 4,5 (foarte slab), la fel ca pe Sapina, jucătorul eliminat de la Dynamo Dresda.
Antrenorul Christian Titz: „Dacă trebuie să cauți o minge la tine acasă…”
Antrenorul Christian Titz s-a făcut și el de rușine, după ce a dat vina pentru punctul pierdut și pierderea șefiei clasamentului pe copiii de mingi, pentru că ar fi ascuns baloanele de rezervă. „Dacă trebuiesc aduse mingile care ies în afara terenului, faptul că n-o faci decât cu mare întârziere sau n-o faci deloc are legătură cu decența și respectul.
În meciul Leipzig vs. Köln, mingile de rezervă erau așezate pe conuri, ceea ce a fost minunat. Asta a însemnat că meciul a durat mai mult. Dar dacă trebuie să cauți o minge la tine acasă… Noi, când jucăm acasă, mingile sunt împrăștiate peste tot, pe margine”, a comentat Titz, furios.
La Hanovra, Ghiță n-a ratat niciun meci
Ghiță a jucat până acum în absolut toate partidele disputate în acest sezon de Hannover 96. În 7 partide, fostul apărător central lui Farului a bifat 625 de minute: 535 în Bundesliga și 90 în Bundesliga.
La națională, selecționerul Mircea Lucescu l-a titularizat în amicalul cu Canada (0-3), în care a fost integralist.